Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘Pasi timizi’ Category

Cu putina intarziere, dar cu multa dragoste doresc sa va impartasesc din experienta pe care am avut-o sambata in data de 22.11 anul acesta cand cu ajutorul lui Dumnezeu si prin bunavointa si dragostea parintelui nostru duhovnic (pe care aici am sa-l numesc simplu Parintele) am fost invitati sa participam la un pelerinaj pe la cateva manastiri din judetul Valcea. Inainte de toate imi cer iertare pentru calitatea fotografiilor care sunt facute de o mana amatoare si cu un aparat neprofesional.

Initial am avut mari retineri sa plec deoarece vremea se anunta potrivnica , ploi, ninsori viscolite, ger si vant. Ma si imaginam tarand trei copilasi infofoliti prin lapovita si frig incoace si incolo dardaind si scancind … Am oscilat aproape pana in ultima clipa adica vineri si seara dupa ce am culcat copiii inca nu erau bagajele facute… Sotul ma tot intreba ce sa facem si ma indemna cu sfiala sa mergem caci nu are cum sa fie rau… Atunci toate argumentele pro au invins teama si am hotarat ca orice ar fi ne vom duce pentru ca nu se stie cand vom mai avea ocazia, gandind in inima mea ca mergand cu binecuvantarea Parintelui nu avea ce sa se intample… Ne-am sfatuit ce vom lua la noi si sotul a mers sa se odihneasca iar eu am inceput a indesa la haine groase cate un rand pentru fiecare in geanta de voiaj, cateva de-ale gurii si totul era gata … Dimineata pe la cinci jumatate m-am trezit ca sa pregatesc cele necesare de plecare si la 6.35 am fost toti imbarcati si am pornit spre biserica de unde urma sa plecam.

Totul a decurs foarte bine, afara incepuse sa picure incet parca incercand sa strecoare indoiala in suflet. Dupa ce am facut rugaciunea de calatorie impreuna cu Parintele la ora 8 dimineata am pornit la drum.

Vremea a fost inchisa si rece pe autostrada iar cand am ajuns in Pitesti chiar a plouat putin… Simteam in inima mea o bucurie nespusa. Desi era urat afara simteam ocrotirea lui Dumnezeu prin rugaciunile Parintelui in a carui umbra calatoream . Sincer ne simteam sub o trena calda si ocrotitoare. Copiii erau veseli si dornici sa vada muntii cu zapada pe ei.

Pana la Ramnicu Valcea vremea a continuat sa fie inchisa si emotiile cresteau cu fiecare km parcurs in plus. La un moment dat a inceput sa ninga slab… dar in foarte scurt timp s-a oprit. Trebuie sa marturisesc ca nu stiam unde mergem si in inima mea se amesteca nerabdarea cu curiozitatea si mai ales ma intrebam : oare unde va voi Domnul sa ma duca? oare ce sfant ne-a chemat cu atat de mare putere incat a biruit si instinctul de protectie pe care o mama il are pentru pruncii ei si asa sensibili?

Odata ajunsi in Ramnicu Valcea vremea parca incepu a se lumina… Nu mai batea vantul si plafonul de nori care fusese destul de jos si ameninta a ploaie incepu parca sa se ridice si sa se deschida la culoare

Prima Manastire pe care am vizitat-o a fost Manastirea Bistrita unde se afla Moastele Sfantului Grigore Decapolitul a carui praznic fusese sarbatorit cu doua zile in urma .

Ctitorie a boierilor Craiovesti, datand din jurul anilor 1490, Manastirea Bistrita se inscrie intre stravechile vetre monahale valcene. Manastirea Bistrita, centru de spiritualitate ortodoxa, este locul unde, dupa opinia unor cercetatori, s-a tiparit in tara noastra prima carte, „liturghierul” slavon al egumenului Macarie.

Dintru inceput manastirea a fost randuita sa adaposteasca calugari dar in anul 1877 a fost transformata in adapost pentru diferite institutii social-culturale . In 1948 prin hotararea Sinodului a fost transformata in manastire cu obste de maici iar prin decretul 410/1959 desfiintata.

In 1984, cu rugaciunile Sfantului Grigorie, manastirea revine in cadrul Episcopiei Ramnicului si intra sub obladuirea P.S. Gerasim restabilindu-se viata monahala si fiintand pana in ziua de azi ca manastire de maici.

dsc00014

dsc00015

Trebuie sa marturisesc ca atunci cand am coborat din masina am avut surpriza sa constat ca afara era cald, atat de cald incat sa nu inghete mainile si sa te poti bucura in voie de toate minunile din jur. Ne-am inchinat cu bucurie Sfintului Grigorie, si ne-am bucurat si de privelistea din spate unde se afla Bisericuta mica care slujea Bolnitei .

Ajunsa din nou in masina constat ca m-a sunat o buna prietena de a mea ingrijorata sa vada ce am facut, caci la Bucuresti inca de dimineata ploua intr-una. Ii povestesc cu bucurie ca noi avem vreme foarte buna si ca simtim milostivirea Domnului in aceasta privinta.

Cuprinsi de entuziasm am descins la masini pentru a ne indrepta in continuare spre Manastirea Hurezi. Ctitorie a domnitorului Constantin Brancoveanu fiind cea mai cunoscuta ctitorie a acestuia locul unde domnitorul si-a pregatit mormantul ramas gol datorita sfarsitului martiric pe care acesta la suferit. In aceasta manastire se pot vizita Sala de Sfat a domnitorului, biblioteca si sala tronului. Manastirea a fost inzestrata de acest mare iubitor de sfinti cu particele din moastele Sfintilor:Haralambie, Teodor Tiron, Ioan de la Ianina, Fevronia, Procopie, Pantelimon, Minodora, Mina, Mercurie si Andrei. La inceput manastirea a fost de calugari dar acum fiinteaza ca obste de maici.

Ansamblul manastirii Hurezi este compus din manastirea propriu-zisa, Schitul bolnita la rasarit, Schitul Sfintii Apostoli Petru si Pavel la nord, Schitul Sfantul Stefan la apus.

Cele trei schituri impreuna cu biserica Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil aflata la sud de manastire, alcatuiesc o cruce avand drept centru biserica mare a Sfintilor Imparati Constantin si Elena.

dsc000211

dsc00023

dsc00022

Am sarutat racla cu sfintele moaste si pentru ca ne-am nimerit la ora mesei am primit de la Maica Stareta binecuvantarea sa mancam la trapeza manastirii lucru care a fost o mare bucurie pentru toti si mai ales pentru copii carora le era foame.

dsc00024

Dupa aceasta am pornit mai departe catre Manastirea Dintr-un Lemn .

Trebuie sa spun ca vremea a devenit din ce in ce mai frumoasa si mai calda iar pe alocuri se zarea albastrul cerului.

Ajunsi la Manastire ne bucuram de o mare surpriza, Maica Domnului avea sa isi arate dragostea ei fata de noi. Aici am primit in inima mea raspunsul la intrebare… caci privind Icoana Maicii Domnului cea gasita in stejar am simtit ca ea ma chemase… E ciudat cum dintre atatea locuri si atatea bucurii sa poti discerne una … una imensa si inexprimabila.

dsc00027

dsc00028

De cand am intrat in curtea manastirii am simtit in aer o stare speciala ca o greutate blanda dar nu apasatoare , ca o densitate a ceva care acoperea totul si se strecura pana in inima … o povara dulce ce se asezase pe umeri… Cu cat inaintam pe drumul pietruit spre bisericuta de lemn construita intr-un chip minunat dintr-un singur stejar, tensiunea crestea .

dsc00029

Trecand pe langa zidul bisericii am simtit asa o bucurie de mare incat imi venea sa imbratisez si pietrele de pe jos pe care calcam si mi se pareau atat de frumoase de parca nu mai vazusem niciodata altele mai deosebite .

dsc000321

In bisericuta mica dar incapatoare o maicuta ne-a povestit pe scurt, istoricul manastirii.

Am aflat ca aici chiar pe acest loc in scorbura unui stejar secular s-a gasit o icoana a Maicii Domnului cu dimensuinile (aproximativ) de 1,60m inaltime pe 80 cm latime si ca cel care a gasit-o a primit insarcinare de la Maica Domnului in chip minunat sa construiasca un lacas sfant inchinat ei. Astfel din stejarul respectiv s-a construit bisericuta din imaginea de mai sus in care s-a asezat icoana Maicii Domnului spre inchinare si care s-a dovedit a fi facatoare de minuni. Va prezint mai jos fotografia unuia dintre stejarii ce insotesc bisericuta . Sunt cativa stejari imensi care au fost ocrotiti inadins de vietuitorii manastirii pentru a sta marturie acelora care se indoiesc ca cele intamplate ar fi adevarate.

dsc00033

Intr-o mica adancitura din trunchiul celui mai apropiat stejar maicutele ce au vietuit cu ani in urma au pus sa se sculpteze o iconita a Maicii Domnului in amintirea faptelor intamplate si acum aproape ca nu se mai vede in totalitate iconita Preacuratei caci stejarul a continuat sa creasca si a crescut si a crescut tragand parca spre inima lui icoana.

Manastirea dintr-un Lemn

O minune deosebita este aceea ca atunci cand au scos imbracamintea de argint in care icoana a stat de-a lungul timpului s-a descoperit ca pe fata opusa este pictata o icoana a Judecatii de Apoi, si despre care nu se stie cand si cum a fost pictata banuindu-se ca la imbracarea ei in argint aceasta nu exista pentru ca nu ar fi putut nimeni sa doreasca sa acopere o icoana de o asa frumusete.

dsc00013

O alta minune pe care maicuta a tinut sa ne-o marturiseasca a fost aceea in care la un moment dat de-a lungul vremii enoriasii Bisericii din sat au ajuns la concluzia ca, deoarece pamanturile din zona au apartinut vetrei satului tot asa si Icoana apartinea Bisericii din sat si s-a hotarat ca ea sa fie mutata spre inchinare in biserica din localitate .Dar o ce minune mare ! caci Maica Domnului a aratat inca o data cat de mult isi doreste sa fie alaturi de vietuitorii manastirii si in dimineata ce a precedat ziua aducerii ei in biserica din sat ea se gasea din nou in Bisericuta de lemn la locul ei.

Minunea pe care am trait-o chiar eu a fost insa faptul ca aceasta icoana a fost adusa in biserica din nou chiar cu 3 zile in urma, dupa doi ani in care a suferit minutioase procedee de restaurare . Adica, daca am fi venit cu o saptamana sau doua sau cu un an inainte nu am fi putut s-o vedem si sa beneficiem de darurile ei. Dar noi am venit acum! Atunci in inima mea cea plina de intrebari s-a facut lumina , iar acum cand scriu aceste randuri inteleg insemnatatea acestui drum, al acestei chemari… De ceva vreme datorita unei perioade tulburatoare si pline de ispite prin care am trecut, cauzate si de evenimentele din ultimii doi ani prin care am trecut cu intreaga familie, am simtit din cauza nevredniciei si slabiciunilor o oarecare indepartare de Maica Domnului. Sa nu se inteleaga ca in aceasta perioada Ea nu m-a ocrotit si ajutat ci sa se inteleaga ca eu nevrednica aveam o neputinta in a-i solicita ajutorul, mai bine spus o teama amestecata cu sfiala in care gandeam ca datorita pacatelor si lipsei de dragoste am iesit de sub obladuirea Ei, si o simteam oarecum rece proiectand raceala mea asupra Ei. In acest rastimp am cautat sa ma schimb si sa incerc sa reinnod legatura de dulce dragoste pe care cu vreme in urma o aveam cu dansa . Ca orice pacatos asteptam un gest de milostivire , un semn ca ma va ierta si ma va incalzi iarasi cu dragostea Ei. Asteptam, cu inrazneala realizez eu acuma, ca Ea sa faca un pas spre mine … Ei bine dragii mei, mare este milostivirea Maicii noastre si mai mare decat aceasta iertarea . Iata ca de trei zile abia intoarsa in biserica aceasta icoana si prin ea Maica mea cea dulce si buna m-a si chemat la dansa.

dsc000301

In biserica de piatra am intrat sa ne inchinam si fiind slujba, fara sa vreau am ingenunchiat ramanand intr-un colt de langa usa… Icoana nu mi s-a aratat de la inceput, nici nu meritam poate… Cuvintele slujbei de vecernie mi se pareau nespus de dulci si imi patrundeau in inima cu fiori… La un moment dat am observat ca nu mai ramasese nici unul dintre ai nostri in biserica decat eu cu cei mai mici ai mei. Atunci m-am ridicat in picioare si am privit spre altar. Sper ca acest moment sa ramana vesnic in inima mea. Privirea mea parca plina de toate vinele mele stiute si nestiute s-a ridicat cu greu spre icoana .Aceasta eram eu cea plina de griji si ganduri multe! Cand ochii mei au intalnit icoana , nu stiu cum sa explic ceea ce am simtit- un fior din cap pana in picioare, o tintuire fara putinta de grai sau gand exterior dar mai ales interior. Stateam nemiscata privind-o parca incercand sa ma contopesc in ea… Simteam cum povara disparuse iar tensiunea din aer s-a transformat in prezenta . Ca orice crestin stiu ca Maica Domnului,sfintii si chiar Sfanta Treime este cu noi, alaturi de noi si in jurul nostru tot timpul. Daca nu ar fi- vrajmasii ne-ar pierde… Ei bine acum in chip simtit desi nevazut Maica Domnului era aici, aproape de mine, doar LA UN PAS, simteam prezenta ei in aer de jur imprejur iar icoana era oarecum ca un centru al acestei prezente. Stiam ca trebuie sa ma apropii sa ma inchin si sa o sarut dar aproape ca nu ma puteam misca… lacrimile au fost eliberatoare… si m-am simtit libera… ciudat nu? libera de ce ? Libera de teama, de neputinta… Cu parere de rau m-am apropiat sa imi iau ramas bun desi stiu ca acest ramas bun este de fapt un bine ai venit… Bine ai venit Maica Sfanta in inima aceasta ostenita si sleita de putere… A trebuit sa ma retrag, dar ceva din mine a ramas acolo . O particica din sufletul meu va ramane acolo mereu… Iesind din biserica curtea mi s-a parut altfel fara sa cuget am intins mana sa ating zidul in dreptul icoanelor imparatesti unde se afla asezata icoana … Am simtit in inima mea ca trebuie sa ma intorc aici cat mai curand … si nadajdiuesc ca prin milostivirea lui Dumnezeu si cu ajutorul Maicii Domnului voi ajunge.

Am plecat de aici cu inima stransa si am simtit de parca m-as fi rupt de sufletul meu care ramasese acolo in biserica langa icoana… Tot drumul pe care l-am parcurs dupa aceea l-am simtit si vazut doar prin umbra acestei intalniri minunate

Mai departe am poposit la Manastirea Surpatele ctitorita de Doamna Maria, sotia Domnitorului martir si sfant Constantin Brancoveanu, avand hramul Sfanta Treime.

Aceasta manastire a fost parasita timp de 57 de ani datorita intemperiilor si alunecarilor de teren . In anul 1926 un grup de 5 maici, inspirate de Bunul Dumnezeu, dintre care 3 erau stranepoate ale fostelor schimnice, se rup din soborul Manastirii Dintr-un Lemn si vin sa reinvie viata monahala in vechiul lacas de la dealul Surpatele.dsc00038

In aceasta bisericuta se afla o icoana a Maicii Domnului care se spune ca este o reproducere a Maicii Domnului de la Muntele Atos, si anume cea care se numeste Prodromita. Ceea ce m-a impresionat la aceasta icoana este straiul Maicutei care este pictat in culori de vernil si bleu o combinatie mai rar intalnita .Nu va pot posta fotografia cu icoana deoarece desi am facut-o cu mare grija ea imi apare la descarcare in calculator plina de raze de lumina din toate partile si nici eu nu inteleg prea bine ce este in ea …

dsc000351

La plecare soarele isi lua ramas bun la orizont… Mai ramasese o singura manastire de vizitat si eram contra cronometru pentru ca nadajduiam sa ajungem la slujba de vecernie si acatistul Sfantului Antonie la Iezerul Valcii. Drumul cel mai greu acum incepea, si pe intuneric pe un drum accidentat in conditii de umezeala dar cu dorinta in suflet am pornit.

Pana sa intram in padure s-a intunecat dea binelea. Dupa sfatul parintelui am grupat masinile in asa fel incat sa calatorim in deplina siguranta si ca o mica oaste compacta am pornit printre copaci pe un drum pe care nu mai fusesem ninnciodata nici unul din noi poate… Pe alocuri se vedeau stanci iesite inafara …. in jos se ghicea rapa in care curgea galagios un parau. Drumul serpuia printe copaci punand la incercare maiestria soferilor si sarguinta ingerilor pazitori… Copacii se zareau in lumina farurilor plutind int-o mare ruginie de frunze moarte . Cu toata prognoza meteo atat de „amenintatoare” drumul era aproape uscat pe ici pe colo baltoacele aratau ca ploase de curand … dar acum nu mai ploua… Ne-am afundat in adancul muntelui, pe intuneric , stancile se lasau pipaite de priviri pe ghicite… Am ajuns in sfarsit si am coborat din masini infrigurati ne-am indreptat spre manastire si pentru ca fiecare trebuie sa lase ceva la poarta ca sa primeasca harul sfantului noi ( eu cu sotul si copii) am lasat mandria si ne-am namolit putin luind-o prin spate , pentru ca nefiind lumina am ratat portita mica pe unde probabil o luasera ceilalti .

Ajunsi in curtea interioara am fost izbiti de simplitatea constructiilor, zidurile spoite cu var cu dare si unele mici denivelari dadeau masura smereniei , probabil ca nimeni nu le dorea prea drepte sau prea frumoase, ma simteam intr-o incinta taraneasca autentica in care cele cateva maicute ce sarguiau ca niste furnici se potriveau de minune … undeva, intr-un mic gang, pe un perete, intr-un cui, era agatata o vesta din aceea pe care o poarta calugarii iarna, mi se parea atat de ciudata acea haina lasata acolo , atarnata atat de familiar afara de parca toata curtea era o singura camera. Ce se putea vedea la lumina becurilor de afara era incinta manastirii (mititica) de jur-imprejur chilii, trapeza unita cu cladirea bisericii in care se afla Sfintele Moaste ale Sf. Antonie de la Iezeru, care probabil este un paraclis, iar in mijlocul curtii o bisericuta mititica si frumoasa ca o mireasa (crestina).

Cand am intrat in Paraclis la Sfantul, Slujba era aproape de sfarsit , am prins insa cu bucurie si cu emotie ultimele icoase si condace ale acatistului inchinat inainte -praznuirii Sfantului Antonie . Afara s-a lasat frigul cum se cuvine unei zone muntoase umede si maicutele vazandu-ne zgribuliti cum ne stranseseram in jurul Parintelui nu au voit sa ne lase sa plecam fara a gusta ceva din bucatele pe care ele voiau sa le ofere pelerinilor… In felul acesta tot tragandu-ma spre perete ca sa-mi cuprind puii in geaca mai bine, ma trezesc cu spatele lipit de perete, dar o senzatie ciudata de caldura imi cuprinse umerii… cand ma uit in spate ce sa vad… tocmai ma sprijinisem de vesta neagra de calugar atarnata in cui…

Cu aceasta ocazie deosebita de sarbatoare la Iezerul Valcii am intalnit pe PS. Gherasim al Ramnicului, Episcop care prin multa ravna a ajutat si sarguit la revigorarea vietii monahale din regiune si pentru care majoritatea maicutelor pe care le-am intalnit in acest pelerinaj au o deosebita dragoste si mult respect, drept pentru care in momentul in care eu incercam sa ma retrag cu copiii de pe cararea de la Paraclis spre camera de oaspeti pentru a face loc soborului ce trebuia sa treaca, m-am trezit trasa inapoi de o maicuta, cu copii cu tot, care zambind calturos imi spune foarte incet,”nu fugiti stati aci pe cale si cand trece preasfintitul sa ii sarutati crucea de pe piept…” De stat pe margine era ursor dar de sarutat crucea nici pomeneala, nu as fi avut curajul sa il opresc si sa sar la pieptul lui fie doar si cu intentia de a-i saruta crucea … da… Maicuta mi-a citit probabil gandul si a adaugat „binecuvantarea unui astfel de parinte e de mare folos”. Si cum nu m-as fi dat inapoi de la acest folos am stat pe marginea cararii strangandu-mi puii langa mine si asteptand infrigurata sa treaca acest vrednic episcop…

A zambit cand m-a vazut putin speriata si cu prunci asa mititei, m-a binecuvantat si a trecut mai departe…

Zgomotul paraului involburat inconjura si patrundea manastirea pana in cel mai mic cotlon. Sincer eu il simteam pana in adancul sufletului involburandu-se inghetat printre stanci…

Am intrat din nou in Paraclisul Sfantului pentru ca era cald si pentru ca in sfarsit se mai eliberase si puteam sa dam cinstea cuvenita sarutand cu atata vrednicie cat eram in stare Sfintele Moaste…

Acum va pun inainte un exemplu de jertfa si milostenie… Imaginati-va ca grupul nostru care numara nu mai putin de 23 de insi a intrat la masa in mica trapeza in tura a treia… si mai erau care inca asteptau , nici noi nu am incaput toti odata dar ne-am straduit sa zabovim cat mai putin la masa pentru ca si ceilalti sa poata manca mai repede… Maicile sfarleze nu altceva! intr-o clipita masa era stransa – intr-o clipita era asezata din nou , si in continuu asezau si luau de pe masa cele de trebuinta, si toate acestea cu un zambet atat de cald de parca nu era mai mare bucurie pe lume decat sa vezi niste oameni ca noi infulecand cu pofta orice ase gasea pe masa… si era suficienta mancare : bors de legume cu orez, varza calita , mamaliguta, si fasole batuta care au constituit deliciul celor trei pelerini straini care ne insoteau si care au marturisit mai tarziu ca nu au mai mancat asa de bine si cu pofta in toata viata lor.

Cu repeziciune dupa ce am multumit maicutelor pentru tot ce ne-au oferit am coborat pe o scara mititica din piatra care ne fusese ascunsa la inceput (cel putin mie si familiei) si ne-am trezit in drum pe unde am venit cu masina… Ne era cald , cel putin mie imi era tare bine si am avut o surpriza enorma sa constat ca apa de pe jos pe care ar fi trebuit sa calc era inghetata.

Ne-am asezat din nou in formatia in care am venit si am plecat bucurosi ca Bunul Dumnezeu a ingaduit sa ajungem pana in acest punct al pelerinajului nostru care de fapt a constituit si tinta lui.

Inainte sa ne urcam Parintele a considerat ca e mai bine sa ne luam ramas bun dinainte caci o data ajunsi in Bucuresti probabil ne vom imprastia fiecare spre casele lor …

Am pornit cu inima un pic stransa de faptul ca nu am reusit sa deslusim aproape nimic din peisajul care insotea salasul Sfantului Antonie, dar suficient de veseli pentru ca ne-a fost ingaduit sa vedem exact cat a fost necesar ca sa ne putem intoarce acasa plini de dragoste si har.

Pe drum am oprit la Ramnicu Valcea sa alimentam cu gaz masina, dar am continuat sa calatorim in umbra Parintelui pana aproape de autostrada unde s-a oprit si am luat la noi in masina o doamna pe care urmasa o lasam acasa in drumul nostru, ne-am luat la revedere fiind convinsi ca nu ne vom mai reverdea cu dansul pana a doua zi la Biserica.

Am mers destul de bine si dupa posibilitatile masinii care fiind dacie veche a dat si ea ce-a putut astfel incat vazandu-l pe parintele cum se indeparteaza am simtit o mica intristare desi eram constienti ca dansul trebuie sa ajunga cat mai repede acasa pentru a se pregati de slujba pentru a doua zi…

Copiii dormeau si noi calatoream in liniste fiecare parca neputand sa exprime bucuria pe care o stransese in acest pelerinaj… Ne priveam din cand in cand tacuti dar plin de intelesuri sufletesti… Intr-un tarziu am reusit sa articulam cateva cuvinte care parca fara sa vrem nu mai incapeau in preaplinul sufletului: „ce bine ca nu am renuntat sa venim… da…” se auzi raspunsul aproape mut .

Spre marea noastra surpriza cand am ajuns in Bucuresti inainte de Piata Victoriei la primul semaforla care ne-am oprit, ne trezim exact langa masina Parintelui care tocmai urma sa vireze la stanga . Bucuria si surpriza a fost de ambele parti. Ne-am salutat fericiti si ne-am despartit spre Slava Lui Dumnezeu nu departe de locul din care plecasem la drum .

Invataturile pe care le-am tras in acest pelerinaj au fost rezumate de Parintele, a doua zi dupa Sfanta Liturghie, in cateva cuvinte simple din care am sa scriu fara sa citez si anume : ca mai exista un mod de a arata lui Dumnezeu si Sfintilor Lui ca nu esti indiferent fata de dragostea si ocrotirea ce o arata catre noi si acela este sa faci acesti pasi mici, uneori nesiguri, catre Manastiri. Teama care de obicei insoteste pregatirile de plecare si mai ales preocuparea in ceea ce priveste prognoza nefavorabila care a speriat multi potentiali pelerini si chiar si pe noi, nu sunt justificate. Dumnezeu opreste ploile, vanturile si ninsorile si zvanta cararile inaintea celor care au dragoste si indraznesc .

Al doilea cuvant pe care Parintele a vrut sa il sublinieze a fost daruirea si dragostea , ravna si sarguinta cu care maicutele ne-au ingrijit, tratandu-ne asa cum Mantuitorul a spus in pildele sale sa ne ingrijim de staini si de cei ce cauta hrana si adapost la noi in orice vreme . Jertfa lor trebuie sa constituie pentru noi un model al masurii milosteniei pe care trebuie sa o facem si din cele din care uneori ni se pare ca nu avem.

Poate ca nu ati regasit in aceasta descriere mai mult subiectiva a Manastirilor ceea ce va asteptati- pozele icoanelor si ale cinstitelor Moaste, dar pe acestea va doresc sa le descoperiti singuri cand veti putea ajunge acolo. Domnul sa va binecuvanteze.

Anunțuri

Read Full Post »