Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘nevoia de libertate’ Category

        A trecut ceva timp de când mă gândesc să scriu acest articol . Nu am avut vreme , cei patru pitici din căsuţă mi-au dat mult de furcă mai ales în această lună pe care o voiam de vacanţă.

      Vă veţi întreba de ce nu m-am simţit în vacanţă şi până în această lună. Ei bine nici nu am fost.

         Anul acesta este un an special pentru mine . Dacă până acum am consumat timpul exclusiv în activităţi casnice pe care noi toate mămicile le ştim , la educaţia copiilor şi ce s-a mai putut strecura printre, în acest an fără a intenţiona să neglijez cele mai sus pomenite, am ajuns la concluzia că omul este chemat la mai multe lucrări , în funcţie de talanţii pe care Domnul i-a încredinţat fiecăruia . Nu există om fără talant precum nu poate fi om făra lucrare .

     Aceasta imperioasă nevoie , căci aşa simt, şi-a făcut simţită prezenţa în urma unei lungi perioade de căutari în care am încercat să aflu care este lucrarea mea , dacă există una şi cum aş putea să o pun în practică . Fără îndoială că toate femeile au în primul rând darul de a fi mame , soţii , bunici, dar pe langă acestea în fiecare a pus Dumnezeu o chemare care să facă să rodească acea sumă de calităţi pe care prin moştenire de la părinţi şi înzestrare de la Domnul se află bine aşezate înlăuntrul nostru .

         Recunosc că a fost la început o luptă, una crâncenă , între două concepte : femeia casnică şi femeia angajată …fiecare îşi striga dreptul mai mult sau mai puţin legitim , dar după o vreme am realizat că puneam greşit problema . Angajarea ca scop în sine este  opusul  stării de a fi casnică,   dacă ne gandim la angajare ca ideal , doar pentru a pleca din casă, nu contează daca pe bani sau pe nasturi şi mai ales condiţiile în care se desfaşoară activitatea, care pot fi de-a dreptul improprii este un rău inutil   chiar şi pentru bărbaţi. Excluzând din start dorinţa de a face carieră în scopul îmbogăţirii care în mod clar devine o extrema în acest caz , atunci da, a fi casnică, sau a petrece mai mult timp acasă în cazul bărbaţilor, (presupunând că nu dormi toată ziua sau urmăreşti programul tv pe toate posturile ) înseamnă în mod cert cea mai bună metodă de a folosi timpul , energia si răbdarea  de ce nu , în scopul desfăşurării în cele mai bune condiţiuni a activităţii  necesare în contextul familial . Fără doar şi poate munca femeii care stă acasă nu poare fi realmente cuantificată pentru că ea nu se măsoară in unităţi fizice şi nici în bani.  Este o muncă solicitantă şi uneori  destul de repetitivă , direct proporţională cu numărul de membrii şi în strânsă legătură cu nevoile acestora, nepermiţând prea multe variaţiuni pe tema dată.

         Vor sări mamici să spună că munca în familie , acasă poate fi şi creativă şi plină de satisfacţii , nu neg acest lucru , depinde de nevoile fiecăruia de creativitate şi inedit si mai ales de comunicare .

        În acest context am ajuns la concluzia că dincolo de activităţile casnice , menite să asigure o stare de bine , confort material şi sufletesc familiei , fiecare femeie are un dar , un talant care face din ea de obicei  mai mult decât o simpla gospodină , în cele mai fericite cazuri un bun pedagog, un bun doctor , un bun consultant, un bun educator, de ce nu o buna secretară sau contabilă… Cine dintre dumneavoastră nu a avut o doamnă profesor sau învăţătoare preferată care să dea aripi viselor, să toarne un strop din harul ei în inima dumneavoastră ? Cine nu are în minte o doamnă doctor de excepţie care prin dedicare si blandeţe, prin empatie şi pregătire a vindecat suferinţa ce o aveaţi… e cineva ? Nu cred ! Gândiţi-vă acum daca aceste minunate femei nu ar fi existat în viaţa dumneavoastră  şi ar fi continuat toata viaţa lor să stea izolate în familiile lor neputându-şi împărtăşi harurile câţi copii ar fi rămas fără vise sau fără viitor poate … Ne bucurăm de dânsele şi mulţumim lui Dumnezeu că le-a dat har şi talantul pe care acestea le-au înmulţit .

Parcă mi-aţi da dreptate nu-i aşa ?

       Şi pe mine m-a frământat enorm gândul de ce se pune problema ori- ori ? oare nu cumva este acea tendinţă a omului de a se juca cu extremele şi astfel de a încurca mereu planurile lui Dumnezeu ? De ce a pus har, dacă nu trebuie folosit ?

Dumnezeu nu greşeşte!

       Am descoperit o carte tot căutând ceva pentru nişte proiecte  pe care le aveam în gând ( aş zice că de la Adam şi  Eva,care încă mai aşteaptă ) o carte … Vă îndemn să o citiţi! se numeşte: «SINDROMUL „CESĂFAC”  – cum să îţi alegi calea în viaţâ în funcţie de darurile pe care ţi le-a dat Dumnezeu » scrisă de Ieromonah Savatie Baştovoi

Veţi fi surprinşi să descoperiţi o minunată pledoarie pentru înmulţirea talantului în ideea în care Dumnezeu ne-a încredinţat şansa de a ne mântui nu doar prin lucrare asupra propriei persoane dar şi prin împlinirea rolului pe care noi îl avem în societate şi evident în comunităţile în care trăim, pentru care  se justifică prezenţa darurilor- şi mai mult- se va cere  justificare la cum le-am folosit  . În acelaşi context, pot mărturisi  că m-a pus pe gânduri o idee care sună cam aşa : când fiecare va fi judecat  va exista o judecată personală  şi una ca neam .

           Revenind la subiectul principal ( am atâtea să vă scriu … încat  mă las furată de volbura ideilor) am ajuns la concluzia că trebuie să lucrez şi eu ceva pentru ca ceva în mine nu are de o vreme îcoace odihnă …

           Am gândit că, dacă există talantul, trebuie să se găsească şi locul dar şi conjuctura favorabilă să fie pus în lucrare . Fără a mă lăuda că am descoperit sensul vieţii  mărturisesc că urmând cu pasi mici intuiţia şi îndrumările celor cărora trebuie să le mulţumesc că nu m-au părăsit în frământările mele , am păşit încet , timid, dar sigur înafară  …

        Am decis să fac câteva cursuri menite să îmi ofere o oportunitate de dezvoltare şi punere în valoare a acelui potenţial neexploatat până acum.  Recunosc că alegerea lor a fost una intuitivă, mai puţin raţională, dar care s-a dovedit de o reală acurateţe!

          Am căutat pe internet cursuri gratuite sau nu, în orice domeniu şi fără să mă găndesc prea mult în luna februarie a acestui an am decis în decurs de câteva minute care dintre cursurile găsite merită atenţia mea  . Eram în faza în care îmi doream să fac ceva , nu ştiam cu exactitate ce , şi nici ce anume mă poate dumiri ce să fac . Eram omul care nu şi-a făcut niciodată un CV , care niciodată nu a fost pus să vorbească despre sine în mod public şi nici nu aveam idee ce anume din firea mea este acel talat pus spre înmulţire . Acum aş zice că intuiţia e primul identificat!

Ce cursuri am ales ?

    Primul pe care mi-a rămas privirea a fost un curs de Antreprenoriat. Veţi râde,  toţi cei care au aflat ce vreau să fac au râs sau zâmbit privind nedumeriţi spre utilitatea lui .

        Al doilea curs a fost unul de Inspector Resurse Umane de care nu eram foarte sigură  , dar  care în mod providenţial îmi oferea şansa pentru o calificare ulterioară  specială, ţinând cont de nivelul meu de studii, un modul de specializare în domeniul  Manageriatului Resurselor Umane .

       După ce mi-am notat am şi sunat,  am cerut detalii pentru ambele şi mi-am notat tot ce trebuia să ştiu pentru a aplica la ele.

       Din nou în mod excepţional ordinea de desfăşurare era cea notată şi plănuită în agendă : Antreperenoriat – IRU – MRU . Credeţi-mă că s-au aşezat toate atat de frumos că nici mie nu mi-a venit să cred .

        Primul curs necesita un interviu pentru că era un curs gratuit pe un proiect finanţat din fonduri europene  . Răspunsul s-a lăsat aşteptat o vreme dar cu atât mai mult când a fost confirmat bucuria a fost mai mare .

        Am gândit să fac cursurile în ordinea în care le-am descoperit şi mă bucuram că primul curs începe undeva la sfâşitul lui martie . Mi-am propus să fiu o elevă model deşi nu aveam habar ce urmează . Surpriza a fost pe masura aşteptărilor : un curs util , bine gândit , bine exemplificat care a avut rostul de a scoate în evidenţă care erau acele aptitudini şi capacităţi care pot fi puse în lucrare . Sensul cursului ? Era acela de a căpăta un minim de noţiuni în elaborarea unui plan de afaceri , ce este şi cu ce se mănâncă antreperenoriatul. Cum poţi face ceva eficient şi în cunoştiinţă de cauză cu un bagaj de informaţii suficiente pentru un debut într-o afacere personală. Fără a avea pretenţia că devi as în afaceri la sfârşitul cursului , cei doi formatori au ţintit două scopuri: în primul modul am aflat ce înseamnă şi cum trebuie să priveşti şi să organizezi afacerea, iar cel de-al doilea modul  studierea unui plan de afaceri în particular pentru a învăţa cum să realizezi unul .

Bine – bine veţi spune ce are a face asta cu Prefectura ? În mod ciudat pe langă ţintele propuse şi atinse eu m-am ales cu câteva bonusuri . În primul rând am aflat cam  cine sunt din punct de vedere profesional … trist dar minunat în acelasi timp!  am aflat ce pot ,  în mare  ce mi-ar place să fac şi care este domeniul în care aş vrea să activez . Dacă cu 5 săptămâni înainte nu ştiam ce voi face în continuare , care îmi sunt trăsăturile de caracter şi personalitate care mă reprezintă  si eram în acea stare de ceaţă în care majoritatea femeilor casnice ajung din cauza rutinării , a oboselii şi stresului zilei de maine , acum puteam să spun destul de clar care va fi aria de desfăşurare a activităţilor mele viitoare şi în linii mari ce aş putea să fac ca şi profesie.

        Al doilea bonus a fost proiectul . Proiectul  despre care pomeneam în articolul precedent,  s-a născut atunci tatonând terenul cu câteva idei pentru elaborarea unei teme pentru examenul de  la finalul cursului ,( mai ales că voiam să fac studiu pe propriul caz) . Sub îndrumarea lui Alex cel care s-a ocupat cu explicarea părţii de marketing şi  elaborare a planului concret al afacerii , am reuşit să rostogolesc în gând o idee până am facut-o dodoloaţă  … Aşa cum am intuit proiectul a fost un succes  atunci în faşă şi are un imens potenţial de a deveni un succes şi în realitate . Staţi liniştiţi  nu voi vinde nici o rufă la tarabă şi nici nu voi prezenta cosmetice prin tramvai … E ceva minunat, nu este vorba despre o afacere în sine ci de  un proiect de mai  mare anvergură a cărui beneficiar direct este românul de rând şi ţara aceasta căci asta era şi ideea: să fac ceva pentru NOI .

      Au mai fost şi alte bonusuri  printre care şi privilegiul de a cunoaşte oameni deosebiţi de la formatori până la colegii cursanţi .

        A fost un curs interactiv , mai mult ca un joc, în care fiecare a fost chemat să scoată ce e mai bun, să se caute pe sine, să se cunoască şi sa se cântărească cu sinceritate . Creativitatea a avut un rol bine definit, prezentarea informaţiilor dând posibilitatea cursanţilor să fie  sau să creeze ei inşişi exemple pentru ilustrarea datelor prezentate.

        Cei doi formatori, Andreia si Alexandru  deşi entuziaşti  au finalizat cursul într-o notă pragmatică lăsând la latitudinea fiecăruia dacă şi cum aprofundează , înţelege şi acţionează în continuare . Am înţeles că acest curs e un impuls , o infuzie de entuziasm şi informaţie; ce face fiecare cu ce a primit, e la alegerea fiecăruia şi acest lucru s-a oglindit în numărul de proiecte realizate cap-coadă si/sau prezentate la finalul cursului … Toţi şi-ar dori să facă ceva, dar prognosticul de reală reuşită era doar pentru maxim 3-4 proiecte.  Rămane de văzut care vor fi acelea, Alex nu a vrut să specifice lăsând să rămână o provocare deschisă pentru noi  să ţinem legătura în continuare şi să aflăm …

Morala : Motivarea este cea mai importantă ! Poţi să faci orice îţi doreşti dacă ai dotarea nesesară şi mai ales dacă investeşti muncă şi nu în ultimul rând resurse, dar fară o motivare puternică care să pună în lucrare totul  slabe şanse să reuşeşti .

    In dorinţa de a ma pregăti corespunzător pentru curs   am achioziţionat câteva cărţi în domeniile în care intenţionam să mă dezvolt  . Alegerea lor a fost extrem de inspirată pentru că mi-au fost de folos în general,  atunci dar şi mai târziu la celelalte două cursuri  pe care le-am absolvit.

        Aş zice  că primăvara acestui an şi asocierea cu primul curs ales au dus la un moment de inspiraţie ce a devenit sursă constantă de energie, creştere şi dezvoltare a ideilor şi planurilor ulterioare , un moment extrem  fecund …

       Ar fi trebuit să ma pot înscrie la cursul de IRU imediat după finalizarea primului curs, dar nu a fost posibil , începuse deja şi trebuia să mai  aştept aproximativ o lună să pot începe . A fost de folos . S-au sedimentat şi structurat informaţiile şi am avut timp să fac un pic de prospectare pentru proiectul pe care la finalizarea cursului am decis că îl voi pune în practică imediat ce va fi posibil.

          În iunie am început cursul de IRU , data cea mai apropiată a cursului de MRU   fiind undeva pe la sfârşitul lui august. Era aproape inacceptabil pentru mine  să acopăr luna august pentru că această lună e una de vacanţă şi de pregătire pentru anul şcolar ce urmează,  drept pentru care o voiam liberă  … m-am îndoit o clipă în privinţa utilităţii acestui curs în condiţiile în care nu există şanse reale şi nici nu intenţionam să aplic pentru un astfel de post în viitorul apropiat pentru că nu aveam cum şi nici unde.

         M-am concentrat din nou la paşii mărunţi pentru că e esenţial când faci ceva să faci  bine şi am dat atenţia cuvenită cursului de IRU … Alte surprize aşa cum bănuiaţi !

De ce oare întotdeauna pentru mine cea mai mare surpriză o constituie oameni ? Nu ştiu . Poate pentru că ii iubesc ?

           Alt curs cu totul alt stil  . Desigur  şi domeniul fiind puţin mai pretenţios a impus probabil o altă abordare. Eleganţa în relaţia cu omul , şi nota de distincţie a dat cursului un gust special .

         Misiunea inspectorului de resurse umane este una dificilă,  ea necesită nu numai un real potenţial profesional în domeniu  ci şi alte calităţi deosebite pe care omul de resurse umane trebuie să le aibă pentru a-şi îndeplini cu succes sarcinile . Daca am învăţat că aproape orcine poate să facă o afacere educându-se  în scopul acesta,  nu orcine poate fi lucrător în resurse umane … iată că aria de raportare la mine însămi  se restrânge din nou şi trebuie şi mai mult şlefiut pentru o şi mai profundă cunoaştere de sine . Şi totuşi m-am simţit acasă ca şi la primul curs…

O întrebare: ştiţi să faceţi un CV ? Da!  simplu, nu ? dar nu un CV care ajunge la coş în primele 5 minute ci unul care să determine un lucrător dintr-o multinaţională să vă cheme la interviu cu gândul precis că s-ar putea să fiţi persoana pe care el tocmai o caută ? Eu nu am ştiut , şi trebuie să mărturisesc sincer că numai la auzul celor două litere buclucaşe  în mintea mea se producea instant un blocaj . În condiţiile în care există vreunul care ştie … cât v-ar lua să scrieţi unul ? mie mi-a luat mai mult de o lună … ştiu aţi râs, dar statul acasă chiar şi printre copii nu îţi dă supleţe în exprimare şi nici claritate în scris cu atat mai puţin momente de reală şi corectă introspecţie … Cine vrea sa lucreze intr-o multinaţională  sa ridice două degete … Mmmm nici un deget sus , vă cred nici eu nu vreau, dar de facut CV -ul tot trebuia să il fac deci pentru că am vrut să aflu – am fost si ajutată să il realizez .

       Şi acum revin la om , omul din spatele cursului căci cred cu convingere că în spatele fiecărui curs e un om şi felul în care este perceput cursul şi chiar asimilat ţine de cele mai multe ori şi de acesta . Fiecare curs a avut un gust al lui , acesta în mod categoric a avut gust de primavară , una rafinată în culori şi parfumuri . Când omul îşi doreşte să te facă să înţelegi , când cu tot dinadinsul vrea să ajungă la tine, în inima ta, unde uneori e peşteră rece  atunci în jurul tău se face primavară … M-am bucurat din plin de o doamnă profesor deosebită , dotată cu o fină capacitate de a citi omul şi de a se pune la dispoziţia lui astfel încât acesta să poată  înţelege … Nu am cunoscut încă până acum un om atât de capabil să se adapteze la  comunicarea concomitentă cu persoane  atat de diferite .Un singur curs, în jur de 30 de oameni total diferiţi,  dar care şi-au luat fiecare necesarul de informaţie şi de suflet în acelaşi timp . Dacă nu aş avea posibilitatea să simt aş zice că nu există un om care să se dăruie în mod sincer într-o aşa măsură tuturor.

      Aceasta este doamna Georgiana, prin excelenţă  un om făcut din raze de soare în sufletul căreia  talantul nu numai că este prezent şi înmulţit, dar străluceşte şi înafară .

      Nu a fost o surpriză la numărul singular … Acea instituţie este plină de oameni deosebiţi care îşi pun sufletul şi cunoştiinţele în folosul comunităţi, a celorlalţi fraţi ai lor ajunşi în nevoie … Căci ce altceva îi poate determina pe oamenii de toate vârstele să urmeze cursuri dacă nu nevoia de a se califica, de a avea posibilitatea să îşi exercite profesia cu acte în regulă sau de a debuta într-o profesie calificată pentru a-şi asigura traiul sau pur şi simplu pentru a înmulţi talanţii .

      Abordarea aceasta profund  umană a organizării şi desfăşurării cursurilor fac cinste celor care se zbat ca realizările noastre să fie posibile .

       La primul curs am învăţat cum trebuie să fii dacă vrei să reuşeşti , cât trebuie să investeşti şi în ce mod trebuie să îţi alegi şi să relaţionezi cu oamenii – cea mai importantă resursă expoatabilă (radeţi ştiu ) de pe faţa pamantului . Dar nu spun eu asta prima dată au ştiut-o stăpânii de sclavi , au spus-o şi marii comandanţi de oşti , o spun şi marile corporaţii de azi ca mari utilizatori al acestui gen de resursă … Da, omul privit din orice punct de vedere e o resursă preţioasă de energie , de dragoste, de informaţie , de putere, de orice doriţi dumneavoastră; este de fapt cea mai preţioasă dinte creaţiile lui Dumnezeu , păcat însă că se preţuieşte atăt de puţin pe sine încât îşi lasă visele şi idealurile  călcate în picioare pentru nimic ,  se lasă subjugat şi încovoiat de ceilalţi semeni ai săi , rob de bunăvoie a obiceiurilor şi patimilor …

        În mod providenţial, a nu ştiu câta oară , se aşează lucrurile şi se poate desfăşura un modul de MRU imediat dupa finalizarea cursului de IRU cu finalitate la 31 iulie … Decid că este un semn că trebuie să îl parcurg şi pe acesta .

     Fiecare curs a pus o cărămidă la temelia formării mele profesionale . Temele pe care le-am avut de pregătit m-au determinat să mă documentez şi m-au ajutat să îmi structurez modul de a privi un eventual serviciu , calea necesară să ajung la el şi da,  faptul că trebuie să parcurg nişte etape „pivot” cum ar spune cineva, în sensul realizării dezideratului propus .

        Nu ştiu încă ce voi face , am câteva propuneri şi câteva proiecte posibile pe lângă cel pomenit mai sus . Ştiu un singur lucru: că vreau să fac ceva ce îmi place şi mi se potriveşte  împiedicând astfel nemulţumirile şi frustrările care ulterior se vor revărsa înspre zona de siguranţă adică  familia .

        Cursurile s-au terminat , am simţit că au fost prea scurte .Am învăţat câteva lucruri foarte importante  pentru mine .

        Bineînţeles că bonusurile nu au pregetat să apară . Am cunoscut oameni deosebiţi , în afară de personalul firmei şi de doamna profesor; oameni de la care am avut şi am multe de învăţat , români de-ai mei în care mă regăsesc şi de care mă bucur că există … de prin toate colţurile ţării, adunaţi în acest Bucureşti aglomerat , dar care pe masură ce ne cunoaştem devine tot mai mic .

        Cea mai importantă lecţie în urma acestor ultime două cursuri  ? Comunicarea , relaţionarea , viul grai fraţilor …trebuie să bătătorim cărările unii către alţii la modul cel mai fizic! altfel o să pierim ca naţie izolaţi în locuinţele noastre cu calculatoare cu tot! Singura şansă de revenire este să ne trezim şi să ne cunoaştem , să devenim din nou o comunitate , un neam care simte , înţelege şi crede la fel ! Vă aduceţi aminte viaţa la sat unde fiecare ştie de fiecare ? nimic nu se întâmplă fără să se afle , omul avea ruşine dar şi respect unul faţă de altul … Trebuie să ne cunoaştem , să ne zâmbim pe stradă , să o ajutăm pe bătrâna din colţ, să ţinem legătura cu colegii de serviciu, de curs, de şcoală în mod firesc, real şi afectiv şi în timpul liber  … altfel ne vom pierde şi ne vom simţi absolut singuri în mall înconjuraţi de o mare de oameni singuri ca şi noi dar cel mai grav  – ne vom simţi străini şi înstrăinaţi de tot şi toate!

Morala : A fi  om presupune a relaţiona firesc cu semenii . Noi „creştinii” ne considerăm o comunitate închisă, aparte  în care ne-am obişnuit să ne creem fortăreţe din casele noastre , redute de apărare … de cine ne ascundem ? de păcate probabil ? ne izolăm , ne închidem , ne închistăm … când ceilalţi au nevoie de noi … neamul acesta e pe punctul de a ceda , de a se vinde cu totul … incotro ? trebuie să ne prindem de mâini şi între noi să îi cuprindem pe toţi pentru că toţi sunt la fel de frumoşi şi de buni şi de amărâţi chiar dacă nu au avut încă şansa să se trezească şi să fie conştienţi , avem datoria să ieşim inafară, sa extindem reţeaua de inimi nu de cea de net !

Respectul meu şi  mulţumiri  doamnelor si domnilor:

 -Andreia Serban formator la FUNDAŢIA DEZVOLTAREA POPOARELOR;

 – Alexandru Udrea formator şi nu numai la FUNDAŢIA DEZVOLTAREA POPOARELOR

 – Georgiana Aron profesor la Centrul de Formare Profesională EURODEAL

 – Angela Panait director la Centrul de Formare Profesională EURODEAL

 – şi nu în ultimul rând tuturor colegilor pe care i-am avut, care au dat un plus de valoare experienţei mele cu aceste cursuri ( despre aceştia o să vă  mai scriu).

Cu deosebit respect ,

Gabriela

Read Full Post »

Stiu. Esti tulburata. Esti deznadajduita. Esti singura si nimeni nu stie ce e in sufletul tau… si nici macar nu ai cui sa spui… Ti se pare ca pana si strainii de pe strada se uita curiosi la tine… altfel decat pana acum… Simti ca mintea si sufletul nu iti mai pot cuprinde gandurile si sentimentele… Si gandul ca acolo undeva in tine un sufletel mic mijeste spre lumina este insuportabil!

Cat ai dori sa dai timpul inapoi! Ce bine stiai lectia! Cat de simplu iti era sa dai sfaturi celor in cauza cum si ce sa faca! Copilul trebuie pastrat! Si acum… cum de ti s-a intamplat tocmai tie! Nu se poate sa fie adevarat! Cauti cu infrigurare o informatie care sa poata modifica rezultatul testului, poate e defect, poate e un rezultat fals pozitiv! Cat mi-as dori sa nu se fi intamplat! De ce acum?

Prin fata ti se perinda sub forma de crampeie de imagini: un carucior de copil… o manuta … imagini cu copilasi de prin filme vazute de mult sau pur si simplu pozele unor copii pe care ii cunosti… le alungi cu repezeala infrigurata! Eu nu pot sa imi permit sa am un copil! Nu acum!

Stiu exact ceea ce simti si ce e mai trist e ca stiu si mai exact ceea ce vei simti dupa aceea…

Poate situatia financiara e proasta. Poate esti la scoala , sau pur si simplu omul cu care ai ramas insarcinata nu e tocmai idealul tau de sot! Casatorita sau nu, aceasta situatie ti-a incurcat planurile! Esti disperata!

Faptul ca simti nevoia sa vorbesti despre aceasta e un strigat de ajutor … de fapt nu vrei sa faci avort…stiu si pot spune asta…dar nu ai puterea necesara sa faci ceea ce simti in adancul sufletului tau.

Te simti traind o tragedie iar tu eroina principala esti chemata sa faci un gest eroic si hotarasti sa te sacrifici pentru a rezolva situatia … in primul rand vrei sa faci o favoare celui cu care ai trait… chiar daca prin lipsa lui de acum a demonstrat ca nu te merita.. Te-ai gandit sa-i faci favoarea de a-l scapa de o grija incomoda… , sau poate crezi ca te sacrifici pentru linistea parintilor ce au visat alt viitor pentru tine nestiind de fapt ca faci gestul care ii dezonoreaza si ii dezamageste cel mai mult, sau si mai rau voiesti sa  te sacrifici de dragul imaginii pe care o aveai in ochii amicilor- de tipa bine ce joaca tare, care nu si-ar incurca viata cu un plod nedorit… dar prin atitudinea si sfaturile lor demonstrand de fapt ca nu ti-au fost niciodata prieteni… cat eroism ! Draga mea te minti amarnic, singurul sacrificiu, si singurul sacrificat este tocmai copilasul care nu are alta vina decat ca a fost trimis la tine de catre Dumnezeu ca sa nu mai fi singura, ca sa se schimbe viata ta, sa devina reala, palpabila… Ti se da de fapt sansa de a o lua de  la inceput. Copilul e usa prin care intri din viata cea veche in viata cea noua… Acceptarea ei este raspunsul tau la dorinta lui Dumnezeu de a te indrepta ,de a te schimba in bine… si ca orice prefacere importanta nu poate sa se materializeze decat printr-o cotitura brusca in viata ta.

Iti spuneam ca stiu ce inseamna… Stii de fapt ce ma doare cel mai tare? Stii ce te va sfasia si pe tine? … faptul ca acest copilas asa omorat cum va fi, tot pruncul tau va ramane, diferenta va fi ca nu il vei putea vedea, si de aceasta el va plange, sufletelul lui va plange cu geamat nestins,  acolo – dincolo… cu planset neostoit pe care niciodata nu vei putea sa-l alini, sa-l mangai. Stii cat de mult doare sa iti auzi copilasul plangand? nu te poti abtine sa nu il iei in brate, sa nu il linistesti… acum imagineazati-l pe al tau plangand fara odihna! caci asa va fi! Si ce este mai dur este ca sangele lui nevinovat, varsat de tine va cere razbunare vesnica in fata lui Dumnezeu caci i s-a facut nedreptate, a ajuns in iad fara sa fi pacatuit… si nu cunoaste dragostea si nici iertarea caci i le-ai refuzat….

Nu se poate explica in cuvinte omenesti dorul parjolitor pe care il vei simti pentru el, dorinta disperata dar zadarnica de a-l vedea macar o clipa, de a-l tine macar o data in brate!

Si poate aceste cuvinte iti par nebunesti dar mai nebuna iti va fi viata cand pruncul acesta , cel mai bun copil al tau, pentru ca primul copil strange din trupul mamei lui tot ce are ea mai bun, si pe care tu acum ai planuit sa il alungi pentru ca”ratiunea” ti-o cere poate influenta negativ cresterea , dezvoltarea si sanatatea trupeasca si sufleteasca a viitorilor tai copii, daca ii vei mai avea…

Poate ca tu nu iti dai seama… dar eu stiu in inima mea ca TU esti o mamica extraordinara, caci stiu ca Domnul nu se inseala niciodata cand trimite copii mamelor lor, caci tu de fapt iti doresti in adancul inimii tale zbuciumate sa te poti bucura de el dar nu ai curajul sa o faci.

Eu iti doresc sa privesti in sufletul tau cu sinceritate si sa accepti ceea ce e corect fata de Dumnezeu si fata de tine. E grsit sa asimilezi o crima ca si consecinta a actului de dragoste, ci trebuie sa iti asumi un copil ca urmare a acestui fapt. Nu se poate spune ca facand aceasta greseala iti asumi ceva….Consecinta fireasca a dorintei tale de intimitate cu iubitul tau nu e avortul, ci sarcina si cresterea copilasului celui pe care il iubesti; pentru ca daca l-ai iubi cu adevarat nu ai putea sa iti doresti sa te lepezi de ceea ce tocmai te leaga de el si anume – fructul dragostei voastre. Si nu uita un lucru avortul acesta va pune definitiv o bariera sufleteasca si spirituala intre voi.

Iar daca intre voi a fost dragoste…ea nu va gasi pacea decat intr-un sacrificiu: sa te lasi pe tine si sa il cresti pe prunc. Poti astfel castiga iubirea si respectul aceluia… iar daca tatal copilului nu va reveni langa tine si langa copil nu este nici o paguba Dumnezeu va randui rasplata pentru bunavointa ta pe masura.

Pune-ti o intrebare: Cum vei avea tu curajul si puterea  sa demonstrezi copiilor tai din viitor cat de buna mama esti daca tu cu voia l-ai alungat pe fratiorul sau surioara lor? Ii vei putea privi cu liniste in ochisorii lor senini cand vor spune ca tu esti cea mai buna mama… stiind de fapt ca nu prea a fost asa dintotdeauna… sau acum nu se pune?

Avortul altereaza calitatea de mama pe care Dumnezeu a asezat-o intacta in inima ta. Daca esti femeie cu minte in cap, vei fi la fel de buna si iubitoare cu toti copiii tai fie ei nascuti inainte sau dupa casatorie….

Acum trebuie sa iti mai spun inca un lucru trist si dureros: copilul tau, sange din sangele tau, carne din carnea ta stie deja de soarta pe care i-ai hotarat-o si sufera grozav. Sufletul lui te tine disperat in brate peste burtica chiar daca tu acum persisti in a-l alunga de la tine. Gandeste-te la ce suferinta il supui si opreste-te aici! inainte ca aceasta suferinta sa ii cauzeze si daune fizice! Ajunge! nu mai fi egoista, nu te mai gandi doar la tine ce ai sa faci tu, acum sunteti doi! Cere-i iertare bietului copilas si mangaie-ti burtica agitata, caci de la 4 saptamani ingerasul tau are o inimioara care bate! si primeste-l; acesta e adevaratul sacrificiu, adevarata asumare!

Atat de tare ma doare ceea ce vrei sa faci incat mi-as dori sa il pot purta eu in burtica pentru cele 9 luni doar pentru a-i da sansa sa te cunoasca …sa il vezi… Dar aceasta nu e posibil… Faptul ca eu ii doresc viata si fericirea poate sa ma faca sa par mai potrivita mamica pentru el, dar pot fi? Nu cred!

Tu esti cea mai buna MAMA pentru el! Tu esti ceea ce are el cel mai bun! Nu il dezamagi!

Primul lucru pe care ar trebui sa-l faci este sa discuti cu tatal copilului. Dar trebuie sa ai tact si rabdare. Intotdeauna barbatii sunt sensibil la acest capitol. Unii se simt priponiti. Altii incapabili de a duce o asa responsabilitate, unii se simt coplesiti de surpriza pe cand alti sunt de-a dreptul speriati . In oricare dintre aceste situatii vor da bir cu fugitii. In proportie de 90 la suta se vor intoarce cu un raspuns! Dar acesta le va lua timp… toti sunt speriati  cand e vorba de schimbari majore in stilul de viata, si mai ales cand acestea survin brusc.

Majoritatea dintre ei vor spune la inceput nu sarcinii! Pentru ei nu exista instinct matern! copiii le sunt oarecum exteriori … in sensul ca relatia cu copilul se cladeste pe masura ce acesta poate fi perceput ca atare, si mai cu seama dupa ce copilul se naste… si devine vizibil si palpabil. In schimb pentru mame e total diferit. Mamele au dragostea pentru copiii lor inca dinainte sa ii conceapa, mamele isi iubesc copiii inca de cand sunt mititele si viseaza sa ii aiba! Iar atunci cand acestia vin pe lume in burtica lor nu se pot abtine sa nu ii iubeasca si sa si-i doreasca . Asa este natural sa fie!

Deci sa nu te astepti draga mea ca partenerul tau ( daca nu esti in cazul unei situati fericite in care casatorita fiind cu sotul tau acesta aseapta cu aproape aceeasi nerabdare nasterea copilului) , sa sara in sus de bucurie si sa iti declare iubire vesnica! Trebuie sa ai rabdare sa poata intelege si accepta vestea cea buna… si mai apoi sa poata spune da… ceea ce poate sa-i ia si noua luni  uneori!

Ceea ce nu stii tu draga mea este ca majoritatea dintre ei stiu ca hotararea de a pastra sarcina iti apartine in totalitate ei fiind in imposibilitatea de a te putea obliga fie sa renunti fie sa o pastrezi.

In al doilea rand ar trebui sa discuti cu un preot. Bine ar fi ca fiecare om sa aiba un duhovnic bun si de incredere caruia sa ii poata impartasii toate ale sale si prin care sa poata primi sfat de la Dumnezeu.

In al treilea rand, ar trebui sa ii spui mamei tale… va fi cu siguranta induiosata de necazul tau si se va oferi sa te ajute cu ce poate.

Si nu in ultimul rand trebuie sa discuti cu mai multe persoane care au fost puse in situatia ta sa poti intelege si alte aspecte pe care tu poate nu le-ai observat.

Daca partenerul tau te iubeste il va iubi si pe copil. Dumnezeu sigur te iubeste si cu atat mai mult pe copil, iar mama se va bucura alaturi de tine in cazul in care alegi sa-l pastrezi…

Printre aspectele care  ar trebui sa aiba rol determinant in luarea deciziei sunt si urmatoarele:

Viata are intotdeauna prioritate. Ea este un dar de la Dumnezeu si nu poate fi  intrerupta dupa bunul nostru plac. Nu e un moft! Nu e nicidecum o joaca.

Viata intima dintre barbat si femeie in afara casatoriei este pacat si ca orcare pacat are consecinte care trebuie asumate! O consecinta a acestui pacat este sarcina alta o constituie bolile cu transitere sexuala . Dintre acestea doua doar una dintre ele ar trebui sa fie considerata un pericol real- boala . Majoritatea bolilor contactate pe aceasta cale pot avea ca si consecinta fireasca moartea iar restul pot genera complicatii care pot pune in pericol viata bolnavului.

Viata intima dintre barbat si femeie in casatorie are ca o consecinta fireasca sarcina, aceasta fiind considerata o binecuvantare de la Dumnezeu. Cum poate fi considerat un copilas nevinovat, prilejuitor de atata bucurie, un pericol atat de mare incat sa fie nevoie sa fie omorat? in conditiile in care singura diferenta este ca nu exista casatorie?

Acesta este desigur un  semn al pervertirii valorilor morale in societatea de astazi. Atat de suciti suntem incat toate le vedem pe dos! Nu mai dorim casatorie- ne ingradeste, nu mai dorim copii sunt un pericol mortal pentru visele si planurile noastre economice si sociale. Toti dorim sa facem ce vrem cu viata noastra, dar daca toti facem numai ce vrem cine mai face si ce trebuie?

Alt aspect este ca acest copilas este intr-adevar un suflet, nou, unic, perfect, deosebit , aparte si irepetabil. Nu va mai exista niciodata un suflet identic cu el; acest bot de lut din pantecele tau este singura lui sansa sa isi manifeste unicitatea. Dumnezeu l-a creat, iar acum e nevoie de tine sa gazduiesti metamorfozarea trupusorului sau . Nu va avea o a doua sansa niciodata . Daca tu il izgonesti distrugandu-i trupusorul va ramane pribeag pentru vesnicie cautandu -si si reclamandu-si pacea si dreptul la viata. Ti-ar place sa afli ca propria ta mama a vrut sa renunte la tine sau chiar a facut demersuri pentru a-si pune in practica planul? Ai judeca-o aspru pentru ca iti place sa traiesti; si mai mult decat atat vrei sa faci ce vrei tu cu viata ta ! Ce ironie! De ce sa nu hotarasca si mama ta ce se va intampla cu tine si implicit cu copilul tau daca tu sustii ca poti face ce voiesti tu cu viata copilului tau !  Nu este normal nu? Nici mama sa ia decizii in ceea ce te priveste nici tu sa ii retezi dreptul la decizie si mai ales la viata a copilului tau!

In ceea ce privesste partea financiara nu iti pot spune decat cere si ti se va da! Nu a fost niciodata om sa fie neajutorat sa ceara si sa nu i se ofere un ajutor!

Important este sa cauti ajutorul la cel care este dispus sa il dea , si il da neconditionat de obicei.

Exista legislatie in vigoare care stabileste acordarea de ajutor din partea statului sub forma de indemnizatie , alocatie si ajutoare diverse …

Exista organizatii non profit care de multa vreme asista atat material cat si sufletesc familiile monoparentale , copiii  orfani si precum si femeile insarcinate care nu beneficiaza de un cadru familial natural si potrivit.

Exita intotdeauna deschisa Biserica , precum si ajutorul celor care constituie trupul ei atat slujitorii bisericii cat si enoriasii acestora.

Cat despre doctori… majoritatea considera acest fapt o simpla operatie, dar avand in vedere ca vizeaza mai ales castigul material ar fi bine sa nu te increzi in spusele lor… pentru ei totul e simplu dar tu esti cea pe a carui piele se face macelul… Iti vor spune poate cu zambetul pe buze : ” Ai sa-ti revii , draguta, nu te teme.” dar eu am scris aceasta scrisoare tocmai pentru a te ruga sa nu ii crezi,  e o minciuna…. nu iti vei mai revenii niciodata la ceea ce ai fost !

Asa ca draga mea gandeste limpede ! cui oare trebuie sa-i pese de soarta copilasului tau,  daca nu tie!

cu durere adanca,

un suflet de mama.

Read Full Post »

Am urmarit zilele trecute un documentar foarte interesant…

Bineinteles ca fiecare are despre viitoul lui o conceptie destul de bine definita care de multe ori se concretizeaza in amestecul dintre ce speram ca se va intampla, ceea ce intuim ca va fi si nu in ultimul rand ceea ce este de asteptat sa se intample tinand cont de evernimentele din momentul prezent.

Daca m-ar fi intrebat cineva acum 10-15 ani cum imi vad eu viitorul cu siguranta ca as fi spus ca ma vad la casa mea, crescandu-mi copiii si nepotii linistita alaturi de sot si de vecinii de bloc…

Faptul ca acum stau la casa nu are relevanta, nu despre acest lucru e vorba, ci de linistea cu care ma vedeam traindu-mi viata pana la adanci batraneti , netulburata, cu nepoteii si stranepoteii pe genunchi,  povestindu-le cat de frumos o sa fie cand vor avea si ei nepoti la fel ca mine…

Am o senzatie ciudata ca atunci priveam viitorul asa cum priveste un om un obiect in departare, si crezand ca este o fantana cu apa alearga spre el din ce in ce mai tare,  dar la un rastimp,  pe masura ce se apropie  obiectul incepe sa se deformeze si sa se transforme si fiecare pas in plus il apropie de o mare deceptie… un morman de pietre pe marginea drumului… si setea ramane si cea dinainte cand ai zarit „fantana” si cea de pe drum cand ai alergat dupa ea.

Va intrebati oare de ce aceasta comparatie?

Dar eu ma intreb de ce aceasta sete? de ce cautam mereu spre viitor? de ce il scrutam atat de adanc si de des cu privirea ? CE in inima aceasta de om il face rob acestui concept ? De ce nu ne putem multumi cu prezentul? cu azi?

Va marturisesc aceste ganduri caci azi mai mult ca acum 10-15 ani imi este  sete.

O sete de viitor linistit. O sete de a trai pasnic, impreuna cu semenii mei, o sete de libertate! … Libertatea de a-mi creste pruncii si nepotii asa cum vreau, oriunde as alege sa traiesc …. Si va veti fi intreband:” Oare ce te impiedica?”

Ei asta-i problema cu „fantana”. Viata pare de la distanta un sir de picaturi de roua pe  firele  de iarba… cu cat avansezi mai gasesti  una si   inca una… ne-am obisnuit sa cerem viitorului nostru totul de-a gata , oare cine ne-o fi invatat asta: ca in viitor umbla bunicile cu nepoti in poala?

Am trait generatie dupa generatie intr-un vid de esenta, am crezut ca totul se rezuma la a-ti trai viata linistit alaturi de familie fara nici un fel de griji si preocupari; cat mai comod, cat mai confortabil, cat mai placut… Am trait invatand ca viata inseamna a te preocupa sa iti asiguri hrana si locuinta si astfel sa iti cresti odraslele in cat mai putine lipsuri… Cea mai buna reteta de trai linistit care practic se muleaza perfect pe visul de viitor al fiecarui roman este o casa calduroasa si sigura, cat mai spatioasa, hrana asigurata de serviciul ambilor soti,  de obicei din abundenta, o masina mica si o familie cu unul maxim doi copii carora sa li se poata satisface cam orice pofta…

Nu-mi aduc aminte sa imi fi lipsit prea multe in copilarie si asta ma facea sa ma simt iubita si ingrijita … sentimente pe care si eu la randul meu tot prin aceleasi metode sunt tentata sa le obtin de la pruncii mei … am visat mica fiind sa fiu si sa fac ceea ce au fost si facut parintii mei … si nimic mai mult ; visul si viata se rezumau la mancare si adapost, iar lipsa de griji s-a substituit perfect linistii sufletesti…

Si acum ajung si ma intreb asta e tot? Daca asta era tot acum ar fi trebuit sa fiu cu visul implinit si linistita sufleteste … caci asa mi-am facut socoteala…

Dar totul a fost o inselare , o jumatate de masura, o pervertire care mi-a furat sansa de a visa la o viata adevarata… in care hrana si confortul nu au relevanta,  iar linistea sufleteasca nu e tot una cu focul din soba sau cu burta plina… o viata in care linistea sufleteasca inseamna nadejde, o viata in care prezentul inseamna continua jertfa pentru Dumnezeu si pentru aproapele, o viata in care sa vrei sa  simti ca pacatele te apasa dar iubirea lui Dumnezeu te copleseste…

Omul face abstractie ca viata e un sir lung,  lung de ispite si incercari, ca nimic nu se obtine fara suferinta , ca s-ar putea ca apropiindu-te de acel moment pe care tu il consideri ca fiind viitorul tau sa constati ca acolo e durere, e chin, e tulburare; caci viata nu ti-o faci tu cum vrei ci ti-au asternut-o altii cu mult inaintea ta , care nu s-au gandit ca tu nu vei mai avea aer sa respiri, apa pe care s-o bei , boala de care sa te poti ferii. Ca de fapt te indrepti vertiginos catre un morman de bolovani pe care v-a trebui sa ii cari in spinare… si tie ti-e sete…si ce e cel mai dureros este ca ceea ce tu credeai ca e apa e de fapt otrava si ca de fapt cand vrei sa bei nu faci decat sa te amarasti si mai tare …

Acum, ajunsa aici,  in viitorul meu am aflat.

Nu mai e nici un basm cu bunici,  nu mai e nici un vis cu case si masini, de fapt nu a existat niciodata un astfel de vis cu adevarat … au fost doar povesti.

Clar, limpede si luminos in fata se contureaza singurul  vis real pe care omenirea nu il mai are … Mantuirea.

Stralucirea lui ma orbeste ca si cand m-as uita in soare… Si coborand ochii spre lume vad totul prin prisma lui caci mi-a ramas pe retina ca o pata de lumina, ca o sita … si cern… si cern si nimica nu ramane… si incep sa ma tem … ma tem pentru ca tot ce am visat nu exista , e o mare  gaura neagra; ma tem pentru ca tot ce am fost si mai sunt inca,  nu mai inseamna nimic… ma tem ca trezita din cosmarul negarii ma gasesc in cosmarul unei realitati care m-a lasat in urma repetenta la visare, repetente la traire , repetenta la credinta…

Stau impietrita de durere si privesc inainte… nu e nici roua nici fantana , e un imens tunel de foc prin care urmeaza sa trec…

Imi strang copilasii la piept si ma intreb: oare vom trece cu bine dincolo?

Ma tem pentru copiii mei… ma tem ca in fragezimea lor se vor speria de foc si vor incerca sa il ocoleasca si astfel se vor pierde…. ma tem pentru ca nu stiu daca voi avea puterea sa ii indemn sa treaca prin acest foc stiind ca s-ar putea sa fie nevoie sa se arda ca sa-si castige sufletul…

Cu inima stransa ma uit inapoi spre un trecut linistit in care povestile aveau un sens si visele aveau inca sanse sa se implineasca .Simt copilaria mea ca pe un mic sipet plin de comori adanc ascunsa in suflet … Ma doare ca nu pot oferi copiilor mei siguranta unui viitor linistit … ma doare ca nu le pot garanta ca viata lor va fi cel putin  la fel de linistita si de frumoasa ca a noastra si ma doare intrebarea care s-a ridicat cruda intr-o dimineata  in urechea mea…”Dupa ce tu n-ai sa mai fi, mami, cu noi ce se va intampla?”

Am citit mai de mult, viata unei sfinte catolice, Sfanta Rita. Pur si simplu mi-a ramas ceva tulburator  din viata ei intiparit in minte si vreau sa amintesc aici acest episod…

Dupa ce i-a murit sotul, ea fiind inca in viata lumeasca avea 2 copilasi  si  vazand ca acestia odata cu varsta au inceput sa aiba porniri pacatoase dupa ce a incercat fara folos sa ii intoarca la credinta s-a rugat la Dumnezeu cu o rugaciune la care eu nici nu ma pot gandi… L-a rugat pe Dumnezeu sa faca in asa fel ca si copilasii ei sa se mantuiasca , cu orice pret, iar daca nu se poate sa se indrepte iar sufletele lor se vor pierde fiind in viata,  mai bine sa ii ia Domnul la El acum cat sunt mici si fara prea multe pacate decat sa ajunga in iad… Si probabil ca va imaginati ce s-a intamplat ca s-au imbolnavit copilasii foarte grav mai intai unul si apoi celalalt si cu toate tratamentele si ingrijirile pe care ca o mama indurerata le-a facut ei au murit de boala… dupa care ea a lasat totul asa cum era si ingropandu-i a plecat la manastire … unde a suferit cumplit pana la moarte din pricina unei rani pe care ea singura a cerut-o Mantuitorului ca semn al bunavointei lui catre ea.

Am amintit aceast episod pentru ca m-a tulburat dorinta aproape nebuneasca a mamei de a-si vedea pruncii in Rai…

Ma intreb apoi, de cata credinta e nevoie sa se mantuiasca un suflet?

Dar de cata vointa si credinta e nevoie sa se mantuiasca trei suflete in loc de unul? Cata rugaciune este nevoie Doamne, ca pruncii mei sa nu se piarda ?

Poate ca discutiile despre apocalipsa, despre care cred cu tarie ca este aproape, au ridicat o multime de suflete  la razboi duhovnicesc . Citind cartea Parintelui Serafim Rose „Ortodoxia si Religia Viitorului ” am reusit sa imi fac o parere despre ce se intampla acum in lume…

Sigur ca se poate vorbi despre acest lucru in fel si chip… dupa parerea mea codul de bare nu a fost decat o modalitate de a obisnui omenirea cu ideea ca totul trebuie numerotat, inventariat , urmarit si supus uniui singur scop, unui singur guvern pentru a obtine beneficiu, unui singur „stapan”… de aici pana la a trata oameni ca pe obiecte de inventar nu mai e mult pentru ca beneficii de pe urma lor vor fi mereu de stors… incalcarea intimitatii prin implementarea sistemului de numerotare unica pentru fiecare obiect si  persoana a si inceput… nu stiu daca cipurile din pasapoarte sunt adevaratul semn sau cipurile care vor fi introdise direct in corpul uman … cert este ca ele deja exista si s-au implementat in strainatate in carduri, produse  alimentare si alte articole , exista  si in cauciucuri de masina, chiar si in pampersi. Problema este ca diferenta intre codul de bare si cipul de identificare rfid cu numar unic este ca numerotarea prin coduri de bare este pentru categorii iar cealalta este pentru fiecare individ sau obiect in parte ceea ce da o cu totul alta perspectiva de utilizare microcipului rfid.

Pentru a va face o impresie asupra progreselor care au fost facute pana acum in acest demers de urmarire si despre efectele acestor progrese puteti urmari documentarul pe care l-am urmarit si eu cu ceva timp in urma … si care nu a declansat sentimentele ce m-au determinat sa scriu acest articol ci doar au confirmat ceea ce simteam si am fost prevenita cu ceva vreme in urma prin cu totul alte cai… Dar cu siguranta ca iminenta pericolului starneste reactii mai puternice decat simpla banuiala ca este ascuns undeva in umbra…

Va las sa urmariti documentarul si va rog din toata inima mea sa ii invatati pe copiii dumneavoastra sa viseze la MANTUIRE. Invatati-i ca nu exista apa -vis de care sa iti fie sete ci doar Apa Vie care se numeste Iisus Hristos.

http://preugen.wordpress.com/2009/01/13/apocalipsa-e-mai-aproape-decat-suntem-pregatiti-sa-credem/

http://www.razbointrucuvant.ro/2009/01/14/comunicat-din-partea-parintelui-justin-parvu-este-vremea-muceniciei-luptati-pana-la-capat-nu-va-temeti/

Read Full Post »

Fericiti cei saraci…

Astazi dupa Sfanta Liturghie impreuna cu Anca si cu o alta familie am fost sa vizitam o femeie bolnava de cancer , care sta in buricul targului, dar a carui locuinta cu greu o mai intalnesti in cea mai amarata mahala a capitalei… Geamuri lipsa, scara interioara zguduindu-se la fiecare pas, un miros puternic de ghena amestecat cu miasme de toalete murdare… peretii, daca aceia se mai pot numi pereti, putrezi mustind a igrasie si umezeala … senzatia cea mai puternica era ca esti in fata unei cladiri care tocmai se prabuseste… In aceasta cladire se afla adapostul mai multor familii care culmea mai platesc si chirie… Imaginati-va sa stai fara caldura, fara apa calda, fara nici un fel de conditii, intr-o camera milimetrica; 8 insi intr-o camera, din care majoritatea peste 10 ani , 7 copii impreuna cu mama lor… Si daca nu aveti inca imaginea clar in minte amintiti-va de oricare din fabricile din Bucuresti dupa ce a fost dinamitata si urmeaza sa fie data jos cam asa arata azi , de afara, aceasta cladire…

Ne-au primit cu dragoste si cu zambetul pe buze , de parca nici o durere nu le-ar fi ars sufletul, senini, plini de speranta cu ochii plini de lumina… Ar fi dorit sa mai zabovim un pic dar nu au indraznit sa ne retina prea mult in acest loc inspaimantator, pe care ei cu atata naturalete il numesc casa… casa lor…

Aproape ca imi doresc sa nu-i fi cunoscut, sa nu le fi vazut suferinta, caci in averea mea ma simt trufasa si egoista, ma simt bogata si asta ma doare… Tot ceea ce am mi se pare imens de mult , privind in jurul meu prin casa realizez ca multe lucruri imi sunt prea putin folositoare si ca as putea trai si fara ele. … Obisnuim sa cumparam lucruri cu nemiluita pentru ca sunt frumoase , pentru ca ne plac , pentru ca se potrivesc cu celelalte pe care le-am luat deja , sau pur si simplu ca asa ni se pare normal sa avem doua randuri de perdele la geamuri, sau tot felul de piese de mobilier si accesorii decorative… bucataria plina de ustensile care mai de care, nimicuri nenumarate care de obicei compun o casa si in conceptia noastra creaza senzatia de confort…

M-am gandit serios ca ar trebui sa incep sa renunt la cate ceva… dar la ce? se intreaba mintea mea pervertita – cartile iti trebuie… mobilele -cum sa nu iti trebuiasca ca doar de aceea le-ai adus… vaze , bibelouri, diverse… sunt amintiri -vocifereaza micuta voce interioara…a da, stiu,- la haine , trebuie sa renunt la haine – ai tot dat din ele nu poti ramane asa fara nimic… si uite asa in loc sa ma folosesc de aceasta experienta ma trezesc de unde am plecat dar cu o caruta de scuze si justificari in spinare…

Sa nu credeti ca pe constiinta o rabda sufletul sa taca… cu atatea vieti de sfinti citite si cu atatea pilde in Noul Testament . Dar nu este ca o strafulgerare ci mai de graba ca un cantec continuu in ureche: iti aduci aminte de sfinti, cate lucruri aveau ei? sau de maicute… cate randuri de haine, sau gandestete la cei care au prins vreme de razboi si nu aveau mai nimic sau pur si simplu la strabunicii nostri de pe la tara care se bucurau de un trai tihnit posedand doar strictul necesar, dar cel mai bine cauta de cerceteaza pe cei pe care tocmai i-ai vizitat -pot trai fara atatea si atatea lucruri pe care tie ti se pare normal sa le ai… oare toti acestia au murit din pricina simplitatii traiului lor?- nu, sigur ca nu, si probabil multi dintre ei nici nu s-au vaitat ca tine…

Am lasat aceste doua voci interioare sa se razboiasca o perioada in tacere, dincolo de tample . Si am reusit intr-un tarziu sa fac liniste si sa ma gandesc la ce am de facut… Primul lucru care mi-a venit in minte a fost sa multumesc lui Dumnezeu pentru ceea ce cu atata ingaduinta si dragoste mi-a daruit . In marea Lui milostivire ne lasa pe toti sa ne inconjuram de ce si cat avem nevoie pentru a ne considera multumiti… Nu cred ca a fost vreodata Dumnezeu impotriva bogatiei inteleasa in forma aceasta de confort ,ci doar a spus ca celor care au mai mult le va fi mai greu sa se strecoare pe drumul mantuirii , caci calea e stramta si nu avem loc sa luam cu noi „bagaje”…

Ceea ce am inteles este ca nu trebuie sa renuntam la tot si sa traim in mizerie cartind sau visand la bogatie , nici sa aruncam acum toate cele pe care le avem , risipind, doar ca sa nu ne mai simtim vinovati; ci trebuie sa chivernisim cu intelepciune ce a ingaduit Domnul sa avem , sa oferim altora care nu au ceea ce avem in plus, si nu folosim, astfel incat sa se creeze un echilibru intre ceea ce avem cu noi aici si ceea ce am dat de la noi si deci avem dincolo, in ceruri…

Iar in ceea ce priveste starea fratilor nostrii , si sunt atat de multi pretutindeni, care traiesc in conditii asa inumane, este in primul rand vina noastra a tuturor ca nu ne pasa si este in acelasi timp responsabilitatea noastra de frati ai lor intru Domnul sa ii ajutam, sa le facem viata mai frumoasa… Cred ca ceea ce asteapta Dumnezeu de la noi, in aceste vremuri apocaliptice, este sa ne urnim o data din inertia in care dormitam, sa punem umar langa umar si sa scoatem la liman aceste suflete care au dreptul la fel ca si noi la o locuinta si conditii decente in care sa traiasca viata si mai ales copilaria …

Read Full Post »

Dragele mele mamici, si sotii mai ales, cauzele reale care se ascund sub aceste efecte pe care noi din neatentie le identificam ca si probleme in sine sunt doua in opinia mea: pentru efectul cel mai suparator si anume raspandirea bolilor contagioase de orice tip sunt de vina in primul rand parintii care sunt in mare parte ignoranti in ceea ce privesc bolile, simptomele si raspandirea lor( o mamica cu pretentie de la clasa de la mine imi spune azi zambitoare si evidentiat alarmata „vai , ai auzit ca avem raie ?” da zic raia ca raia dar mai rau ar fi sa luam scarlatina! si ea-mi raspunde ca „o floare ” pai ce nu sunt din aceasi familie tot aia ie!” Nu , zic eu chestia cu scarlatina e mai grava ca poti face… reumatism am mai vrut eu sa-i explic dar ea vizibil neinteresata imi raspunde indepartandu-se „A, da … ce chestie.”)
Deci nu faceam referire la voi dragele mele cand ma gandeam la inconstienta unora care nu numai ca nu cunosc problema dar nici macar nu vor sa afle sau sa actioneze intr-un fel… Ei nu intentioneaza sa ii aduca pe copii bolnavi la scoala , lor nu le pasa… . In al diolea rand sunt de vina si educatoarele si invatatoarele care nu stiu ce se intampla cu copiii care lipsesc si mai ales cand afla de existenta unor astfel de boli nici macar nu anunta parintii celorlalti copii.
Si cauza cea mai importanta care genereaza aceasta problema aparent de nerezolvat si care ,de altfel este cauza tuturor grijilor noastre dragelor este conceptia schimonosita, rasturnata si desacralizata despre viata in familie, pe care noi „crestinele „o avem multumita mostenirii parintesti si a lumii dezaxate in care traim.
Si am sa o spun acum desi as fi dorit sa o dezvolt dint-un alt unghi de vedere mai documentat, adevarata cauza este faptul ca noi femeile zilelor noastre am iesit din ascultare… da, da, din ascultarea fata de soti si cel mai tragic, din ascultarea fata de Dumnezeu… Oare nu suntem noi povatuite si randuite de Domnul sa ne ocupam de casa si de copii? Precum citim si la Apostolul Pavel in Epistola sa catre Tit:”Batranele… sa le invete pe cele tinere sa-si iubeasca barbatii, sa-si iubeasca copiii si sa fie cuminti, curate, gospodine, bune, plecate barbatilor lor, asa incat cuvantul lui Dumnezeu sa nu fie defaimat”. In ziua in care femeia a parasit caminul si s-a dus la serviciu si-a semnat sentinta la nefericire, la vesnica grija , la batjocura din partea barbatului pe care il concureaza in castigarea banilor, si a copiilor pe care nu mai este in stare sa ii ingrijeasca cum se cuvine.

Cate dintre dumneavoastra nu esuati seara pe canapea cand ajungeti acasa de la munca! dar sa mai adaugam si 2-3 copii, mancare, vase ,rufe, lectii, sotul care vine seara obosit sau nervos ca sefa il freaca la ridiche sau ca o neroada de femeie i-a taiat calea cu masina de era sa faca accident… Si ne gasesc asa esuate…, intunecate si pline de nervi… si totusi iubirea si respectul lor ni se cuvine! Ca sa nu mai vorbim ca unele dintre noi mai si sarim cu gura pe ei ca nu ne ajuta cu nimic… ca trebuie sa facem noi totul!?!
De aici mai departe e usor de ghicit…certuri, discutii, divorturi copii parasiti, neglijati care ajung de esueaza si ei in fata televizorului si al calculatorului sau si mai rau in anturaje periclitandu-si viata.

Caracatita isi intinde tentaculele ei peste tot : casa e un dezastru sau in cel mai bun caz numai un loc de pus capul sa dormi, cel mai ades o povara insuportabila…; copii care incotro: la crese, gradinite si scoli cu program prelungit plini de boli, indopati cu medicamente dar „imunizati” … imunizati la ce? la lipsa parintilor, la neatentia cu care li se serveste masa sau sunt culcati la pranz… imunizati la lipsa de dragoste de care sufera pana le trece … se calesc spunem noi… devin independenti se bucura cei care ne invata ca e foarte bine asa si ca e perfect normal sa se descurce singuri, pregatindu-se de zor pentru democratie…

Si inca un tentacol otravit de caracatita sugruma mintea femeii de acum plina de griji si nemultumire, nefericita si obosita -televizorul- evadarea in lumea siropoasa si impaienjenita a telenovelelor fara sfarsit, pline de barbati chipesi si galanti la care viseaza cu ochii deschisi…. dupa care merge la serviciu unde nauca intre nesuri si cafele rade strident la glumele indecente ale colegilor, care profita, de parca n-ar fi de ajuns de „nefericirea „ei si o mai invita si la o bere in barul de vis-a-vis, astfel femeia muncitoare isi pierde continuu controlul dar se simte mereu la comanda strigand , tipand si vociferand ca nimeni n-o aude si n o mai intelege …

Sau poate nu e fana de telenovele dar vrea sa faca cariera si atunci orice amanunt de tip familial( sot, copil, familie) dispare, se pulverizeaza in desfasurarea de forte care are loc pe campul de bataie unde ea femeia fatala desteapta si frumoasa… ii face praf pe eventualii adversari masculini care indraznesc sa i se opuna… si ajunge pe la vreo 30 de ani dupa masterate si specializari multiple SEFA… si privind in jur se trezeste singura, fara familie , fara copii, neimplinita si in final nefericita… Care dintre aceste femei va putea beneficia de respectul si dragostea unui barbat? Ca de prima categorie le e sila si de a doua le e frica… Ce sa mai vorbim de ascultare… am fi de rasul lumii!

Oare nu a zis Apostolul Pavel:”Femeile sa se supuna barbatilor lor precum Domnului; pentru ca barbatul este cap femeii asa cum Hristos ii este cap Bisericii, El Mantuitorul Trupului.Dar asa cum Biserica I se supune lui Hristos, tot astfel si femeile sa le fie intu toate barbatilor lor.” Bine, bine veti spune dar ce fel de ascultare… Si eu va spun ca nu intru nelegiuire desigur ci spre fapte bune, spre milostenie si iubire de Dumnezeu. Ascultarea femei fata de barbatul ei se concretizeaza, zic eu, in implinirea datoriei de sotii iubitoare, de mame grijulii in ingrijirea pruncilor si mentinerea si infrumusetarea caminului, in rugacuine si smerenie in respect fata de soti, in rabdare si toleranta si chiar si in simpla acceptare a hotararilor luate de acestia carora Domnul ne-a incredintat, dragele mele cu copii cu tot, caci se spune:” capul familiei este barbatul dar sufletul ei este femeia”… Si daca aceasta este ascultarea noastra sa ne iubim sotii si copii si caminul nu vom fi nefericite caci Domnul ne-a randuit rasplata pe masura, poruncind prin gura apostolului: „Barbatilor iubiti pe femeile voastre asa cum si Hristos a iubit Biserica si pe Sine S-a dat pentru ea ca s-o sfinteasca , curatind-o prin baie de apa intru cuvant, ca s-o infatiseze Siesi Biserica slavita fara sa aiba pata sau creturi sau altceva de acest fel, ci sa fie sfanta si fara de prihana.” si mai departe „pentru aceea va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa si se va lipi de femeia sa si vor fi amandoi un trup”. Deci dragostea si aprecierea barbatului care isi va gasi sotia implinind ascultarea o va sfinti pe aceasta dandu-i sansa la mantuire caci asa cum copiii vor fi ceruti din mana parintilor lor tot asa si femeile vor fi cerute din mana barbatilor carora le-eu fost incredintate spre ascultare prin Taina Cununiei. Ascultarea inseamna iubire fata de sot si din iubire sa-l faceti sa vina cu drag acasa totul sa fie in randuiala si noi sa fim calde , blande si vesele asa cum dragostea ne face sa simtim… Si nu cred ca exista pe lume femeie sa implineasca datoria ascultarii dupa invatatura crestina si sa nu se bucure de dulceata ascultarii sotului de ea prin iubire si devotament pentru ca nici unul nu apartine siesi ci celuilalt… Caci aceasta ascultare este insasi IUBIREA care”rabda ndelung; iubirea se daruie , ea nu se invidiaza ; ea nu se trufeste, ea nu se ingamfa ; ea nu se poarta cu necuviinta nu-si cauta pe ale sale , nu se intarata , nu tine-n seama raul, nu se bucura de nedreptate, pe toate le rabda; iubirea niciodata nu se trece”.

Dragelor sa il rugam cu ardoare pe Dumnezeu sa ne dea puterea se devenim FEMEI CRESTINE si sa dam exemplu fiicelor noastre ce inseamna ascultarea ca deprinzand-o de mici si obisnuindu-se cu ea sa poata da roade vrednice de viata crestina…

Read Full Post »

O lectie

Probabil ca multi dintre noi s-au trezit uneori nemultumiti de propria existenta, dar nu ma refer aici la acele prefaceri sufletesti in care te gandesti la tine insuti ca la un pacatos si te perpelesti ca, din oarece neputinta nu poti avansa in credinta… Acesta este de obicei o nemultumire folositoare …. ci voiam sa aduc in discutie acele aspecte zilnice pe care le constati fara sa te gandesti cumva la sensul si esenta lor… De exemplu bunaoara, am constatat si nu o data , ca curtea pe care o am e vesnic plina de buruieni, ca usile de la camere sunt toate strambe, ca soba scoate fum in fiecare seara si trebuie sa aerisesc indelung, sau ca trebuie sa folosesc dusul in loc sa umplu cada cu apa cand fac baie…. si usa de la bucatarie care nu mai are clanta functionabila( desi e din termopan) sau cum ar putea sa imi fie oare pe plac pardoseala din bucatarie care e in panta si orice lichid care curge pe jos ajunge, inevitabil, datorita gravitatiei sub dulapuri in cazul in care nu sunt mai rapida ca el si il sterg… si cate si mai cate astfel de lucruri care ajung sa te scoata din sarite si se te enerveze uneori chiar foarte tare alungandu-ti si urma de pace pe care o ai .

Acum ar trebui, ca sa realizati aspectul problemei, sa va marturisesc ca: curtea are de fapt aproape o mie de metri si ca de fapt casuta e pe doua nivele, ca are nu una, ci doua bai si ca are in totalitate aproape 180 de metri suprafata locuibila… Ei bine veti zice dar e vorba de o gramada de spatiu! Corect.

Cand traiesti intr-o curte de ani buni, cand construiesti o casa care creste o data cu tine, o data cu copiii tai odata cu nevoile tale, inveti sa te obisnuiesti cu ea ca si cand ar face parte din tine si nu mai constientizezi dimensiunile (desi ai locuit odata in cutia de chibrituri, ce repede se uita!), nu mai vezi binecuvantarea ca si cand toate acestea ti s-ar cuveni si e normal sa le ai si devi astfel din om miluit si binecuvantat de Dumnezeu –om normal, preocupat in totalitate de neajunsurile zilnice.

Trebuie sa va marturisesc ca am inceput sa vad ceea ce am, la adevarata dimensiune abia atunci cand am cautat sa pun un pret. Aceasta a fost pot spune operatia magica -sa evaluam cat valoreaza casa si terenul.

Evident ca dincolo de orice cifre am constatat ca orice valoare ar fi aleasa nu poate cuprinde multimea de sacrificii si eforturi depuse pentru achizitionarea si dezvoltarea acestei proprietati si stupoare : oglindindu-ne in ochii rotunjiti de surprindere si incantare ai agentilor imobiliari si mai ales al potentialilor clienti ne loveste o idee… mai dar ce mult teren… da ce mare casa… avem … dar cati trandafiri in gradina!

Un mic scurt circuit s-a produs in sistem si parca nu mai sunt la fel de sigura ca ar trebui sa vand tot ce am pentru o idee... si apoi mandria mea de proprietar isi incerca subtil coltii pe o margine de inima… ai muncit atat… si acum dai cu piciorul … daca nu vei mai putea obtine echivalentul acolo unde vei pleca? Depinde de idee, incerca sa se opuna timida ratiunea pentru care lucrurile sunt simple … 1 cu 1fac 2 … vinzi aici si iei acolo…

Si totusi nici despre asta nu este vorba desi e foarte greu sa treci peste aspectul material al problemei…

Zilele trecute mi-a scos Dumnezeu in cale o femeie, tocmai atunci cand cugetam ca sunt nefericita ca nu s-a materializat dorinta noastra de a ne muta si ca nu sunt foarte sigura ca vreau sa raman aici definitiv… Aceasta nemultumire ma face uneori sa fac abstractie de ceea ce am si sa privesc doar ceea ce nu am realizat inca…

O femeie tanara , la vreo treizeci si ceva de ani zambitoare si de o blandete deosebita… Intram in vorba si destul de curioasa din fire cum sunt, aflu repede ca are un copilas mititel si ca nu sta prea departe de mine Avem o discutie foarte placuta si parca ceva din firea ei ma face sa o indragesc pe loc… Afland ca am trei copilasi ea imi spune ca nu i-ar strica oarece sfaturi… Conchidem ca trebuie sa ne mai vedem si dupa mai multe conversatii la telefon o invit la mine in vizita….

Zis si facut. Cand vine si intra in curte o vad uitandu-se cu sfiala in jur, ma intreaba daca toata curtea e a mea iar eu mirata raspund ca si cand asta ar fi ceva de la sine inteles ca da bineinteles ca este … si mai stai cu altcineva, familia adica? mai intreaba ea minunandu-se vizibil… La care eu raspund cu un zambet sadisfacut ca stau singura doar cu sotul si copiii… Intrebarile ei precum si adjectivele atribuite proprietatii mi s-au parut aproape indreptatite… pentru orice persoana care nu ma cunoaste si nu m-am silit sa ascund farama de mandrie care considera ca toate aceste lucruri sunt obisnuite, normale si nu au o importanta prea mare … Intram in casa si asezata pe canapeaua din sufragerie , curiozitatea ma impinge sa iscodesc tanara femeie despre situatia ei… Ceea ce a urmat a fost o experienta ingrozitoare . Imaginati-va ca dormiti un somn dulce de dimineata si cineva va arunca o galeata de apa rece in cap- cu tot cu galeata!

Tu unde locuiesti? o intreb zambind… si ea tot zambind imi spune stii noi locuim cu chirie… Ma simt deodata stingera si insist sa aflu amanunte ca si cand nu era de ajuns ceea ce simteam deja. Aflu ca din timpul facultatii de fapt dinainte sa se casatoreasca statea cu chirie si apoi dupa ce s-a casatorit tot cu chirie a stat, caci si ea si sotul nu sunt de aici. Ca la nasterea bebelusului au hotarat sa se mute la parintii ei dar inundatiile au distrus o parte din gospodaria acestora si planul a cazut; asa ca se chinuie cu copilul sa stea cu chirie pe moment intr-o casa de paianta demolabila si care urmeaza cat de curand sa fie daramata de proprietarii care vor sa elibereze terenul pentru o noua constructie si ca au gasit ceva in alta parte dar nu au sobe , nici apa trasa, nici bucatarie sau baie… dar nu e nimic ca or sa se descurce ei cumva… si ca oricum proprietarii nu vor sa le faca contract de inchiriere pe un termen mai lung, dar poate totusi vor obtine o viza de flotant pana la urma (dupa atatia ani !) Ca traiesc din doua salarii de profesor si nu orice fel ci de religie si ca in fine desi e greu reusesc sa nu dispere….

Ganditi-va o clipa la felul in care m-am simtit ascultand aceasta mica descriere scoasa aproape cu clestele din adancul inimii ei de mama si sotie crestina care a uitat ce inseamna acasa; care a uitat ce inseamna siguranta zilei de maine in care chiar daca ploua sau ninge ai deasupra capului un acoperis care nu cade… si daca n-as fi stiut ce inseamna casa de paianta si cum e sa faci mancare la minus zece grade celsius si sa te incalzesti cu economie la un calorifer amarat, poate nu m-as fi simtit ca un stapan de sclavi din telenovele… In acele momente binecuvantate m-am simtit vinovata pentru tot ceea ce aveam si nu cred ca pot descrie in cuvinte cum intr-o clipa s-au rostogolit in memorie toate discutiile, toate nemultumirile, toate ofurile mele cu privire la casa si la curte si la tot… cum ma ardeau propriile cuvinte rostite cu atata nepasare de la venirea ei la mine… Ma simteam bolnava si as fi vrut sa plece dar stiam ca boala trebuie vindecata asa ca am hotarat sa imi revizuiesc atitudinea si i-am spus ca tot ce am obtinut cu voia lui Dumnezeu. Daca pana atunci nu reusisem in ciuda stradaniilor sa gasesc valoarea reala a acestei case realizez acum ca valoarea este inestimabila… de ce ? nu pentru ca e mare, nu pentru ca e dotata cu cele necesare unui trai bun, nici macar pentru ca am investit in ea munca, timp si energie ci pentru ca ea constituie un camin, este casa in care am devenit o familie; este casa in care s-au nascut copii nostrii; este locul in care Dumnezeu ne-a auzit rugaciunile… Realizez intr-o fractiune de secunda ca ceea ce am, tot ce am: de la cel mai mic fir de iarba pana la varful acoperisului nu e o simpla proprietate ci este un dar, ce mi-a fost daruit si simt in final ca nu am nici un merit si nu sunt proprietara asa cum ma credeam ci doar administrez temporar ceea ce mi s-a incredintat pentru a trai asa cum consider eu ca este decent… In aceasta noua lumina realizez cat de gresit privim de fapt lumea aceasta pe care Dumnezeu a creat-o in totalitate, si pe care o poseda in totalitate. El si numai El este stapanul ei, iar noi suntem tocmiti doar sa o folosim cu intelepciune pentru inmultirea Harului lui Dumnezeu . De fapt lumea cu tot ce are ea, fie ca e vorba de bani, de lucruri, de proprietati sau de hrana, e talantul pe care noi il administram si trebuie sa-l punem in lucrare… nu sa il ingropam in buzunare si conturi in banca…

E atat de greu sa ne amintim uneori, prinsi fiind in vartejul grijilor zilnice ca dincolo de ziduri, poate la nici doi pasi de noi, se afla altii care sufera mult mai mult si care poate nu isi vor pierde mantuirea pentru o usa stramba sau pentru o clanta stricata….suntem atat de inlantuiti de dorinta de a poseda totul… de a stapanii cat mai multe, si mai bune . Ma doare acum ca viata mea s-a concentrat atat de mult in jurul verbului a avea … Elibereaza Doamne pe toti robuii tai de aceast pacat si invata-i drumul spre a darui

Read Full Post »

Existenta in afara lui Dumnezeu oricat de filosofica ar fi nu inseamna nimic…A exista cu adevarat -si eu nu pot spune ca exist ci doar imi aman moartea de pe o zi pe alta-inseamna a arde intens, ca o flacara, de dorul Dumnezeirii, a tanji in fiecare clipa de a mai fi odata in mainile Lui -lut si suflare divina- necunoscand propria vointa, prinzand ascultator si tacut forma creaturii iubite… fiul mostenitor ce nu risipeste…dar unde am ajuns?… acum… aici….- nicaieri…atatea premise risipite…. atata suflare divina care se revarsa de atunci si pana acum spre o lume de lut ce nu poate arde… Mi-e teama ca rabdarea Lui e aproape de sfarsit… iar noi bietele creaturi ne zbatem ca o adevarata turma de oi naucite de intunericul faptelor noastre si hartuite de coltii fiarelor pentru care suntem o prada mult prea usoara…
Simt vremurile acestea acut stirbindu-mi din vise… ca norii grei de furtuna ce prevestesc urgia ce va sa vina…si-i privesti si te-apasa pentru ca stii ca nu exista scapare pentru plantuta plapanda ce-o ai in gradina… doar daca tu, in ultima instanta, nu ai s-o protejezi cu riscul sacrificiului suprem…caci asa ne sunt sufletele …. plantute firave si anemice dependente de ultima raza schimonosita de SOARE ce de abea mai razbate de ceata densa a pacatelor, aici, jos, in fosta Gradina a Edenului.

Read Full Post »

Older Posts »