Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 22 decembrie 2008

Duminica dupa masa de pranz, impreuna cu sotul si copiii am hotarat ca e momentul sa impodobim bradul…

Noi avem un brad artificial cumparat acum 7 ani .Este inca foarte frumos iar copiilor le place foarte mult ca il pot asambla si modela impreuna… Dupa mici retusuri (si credeti-ma au fost necesare caci praslea a pus toate globurile pecare le-a gasit, pe o singura crenguta si bomboanele tot „in grup” pe alta crenguta, iar mijlocia a pus tot ce a putut la inaltimea la care a ajuns) cu multa bucurie am reusit sa il impodobim … Am ascultat colinde, si apot ne-am bucurat de rezultat …. Voi ce parere aveti?

21122008

Read Full Post »

Fericiti cei saraci…

Astazi dupa Sfanta Liturghie impreuna cu Anca si cu o alta familie am fost sa vizitam o femeie bolnava de cancer , care sta in buricul targului, dar a carui locuinta cu greu o mai intalnesti in cea mai amarata mahala a capitalei… Geamuri lipsa, scara interioara zguduindu-se la fiecare pas, un miros puternic de ghena amestecat cu miasme de toalete murdare… peretii, daca aceia se mai pot numi pereti, putrezi mustind a igrasie si umezeala … senzatia cea mai puternica era ca esti in fata unei cladiri care tocmai se prabuseste… In aceasta cladire se afla adapostul mai multor familii care culmea mai platesc si chirie… Imaginati-va sa stai fara caldura, fara apa calda, fara nici un fel de conditii, intr-o camera milimetrica; 8 insi intr-o camera, din care majoritatea peste 10 ani , 7 copii impreuna cu mama lor… Si daca nu aveti inca imaginea clar in minte amintiti-va de oricare din fabricile din Bucuresti dupa ce a fost dinamitata si urmeaza sa fie data jos cam asa arata azi , de afara, aceasta cladire…

Ne-au primit cu dragoste si cu zambetul pe buze , de parca nici o durere nu le-ar fi ars sufletul, senini, plini de speranta cu ochii plini de lumina… Ar fi dorit sa mai zabovim un pic dar nu au indraznit sa ne retina prea mult in acest loc inspaimantator, pe care ei cu atata naturalete il numesc casa… casa lor…

Aproape ca imi doresc sa nu-i fi cunoscut, sa nu le fi vazut suferinta, caci in averea mea ma simt trufasa si egoista, ma simt bogata si asta ma doare… Tot ceea ce am mi se pare imens de mult , privind in jurul meu prin casa realizez ca multe lucruri imi sunt prea putin folositoare si ca as putea trai si fara ele. … Obisnuim sa cumparam lucruri cu nemiluita pentru ca sunt frumoase , pentru ca ne plac , pentru ca se potrivesc cu celelalte pe care le-am luat deja , sau pur si simplu ca asa ni se pare normal sa avem doua randuri de perdele la geamuri, sau tot felul de piese de mobilier si accesorii decorative… bucataria plina de ustensile care mai de care, nimicuri nenumarate care de obicei compun o casa si in conceptia noastra creaza senzatia de confort…

M-am gandit serios ca ar trebui sa incep sa renunt la cate ceva… dar la ce? se intreaba mintea mea pervertita – cartile iti trebuie… mobilele -cum sa nu iti trebuiasca ca doar de aceea le-ai adus… vaze , bibelouri, diverse… sunt amintiri -vocifereaza micuta voce interioara…a da, stiu,- la haine , trebuie sa renunt la haine – ai tot dat din ele nu poti ramane asa fara nimic… si uite asa in loc sa ma folosesc de aceasta experienta ma trezesc de unde am plecat dar cu o caruta de scuze si justificari in spinare…

Sa nu credeti ca pe constiinta o rabda sufletul sa taca… cu atatea vieti de sfinti citite si cu atatea pilde in Noul Testament . Dar nu este ca o strafulgerare ci mai de graba ca un cantec continuu in ureche: iti aduci aminte de sfinti, cate lucruri aveau ei? sau de maicute… cate randuri de haine, sau gandestete la cei care au prins vreme de razboi si nu aveau mai nimic sau pur si simplu la strabunicii nostri de pe la tara care se bucurau de un trai tihnit posedand doar strictul necesar, dar cel mai bine cauta de cerceteaza pe cei pe care tocmai i-ai vizitat -pot trai fara atatea si atatea lucruri pe care tie ti se pare normal sa le ai… oare toti acestia au murit din pricina simplitatii traiului lor?- nu, sigur ca nu, si probabil multi dintre ei nici nu s-au vaitat ca tine…

Am lasat aceste doua voci interioare sa se razboiasca o perioada in tacere, dincolo de tample . Si am reusit intr-un tarziu sa fac liniste si sa ma gandesc la ce am de facut… Primul lucru care mi-a venit in minte a fost sa multumesc lui Dumnezeu pentru ceea ce cu atata ingaduinta si dragoste mi-a daruit . In marea Lui milostivire ne lasa pe toti sa ne inconjuram de ce si cat avem nevoie pentru a ne considera multumiti… Nu cred ca a fost vreodata Dumnezeu impotriva bogatiei inteleasa in forma aceasta de confort ,ci doar a spus ca celor care au mai mult le va fi mai greu sa se strecoare pe drumul mantuirii , caci calea e stramta si nu avem loc sa luam cu noi „bagaje”…

Ceea ce am inteles este ca nu trebuie sa renuntam la tot si sa traim in mizerie cartind sau visand la bogatie , nici sa aruncam acum toate cele pe care le avem , risipind, doar ca sa nu ne mai simtim vinovati; ci trebuie sa chivernisim cu intelepciune ce a ingaduit Domnul sa avem , sa oferim altora care nu au ceea ce avem in plus, si nu folosim, astfel incat sa se creeze un echilibru intre ceea ce avem cu noi aici si ceea ce am dat de la noi si deci avem dincolo, in ceruri…

Iar in ceea ce priveste starea fratilor nostrii , si sunt atat de multi pretutindeni, care traiesc in conditii asa inumane, este in primul rand vina noastra a tuturor ca nu ne pasa si este in acelasi timp responsabilitatea noastra de frati ai lor intru Domnul sa ii ajutam, sa le facem viata mai frumoasa… Cred ca ceea ce asteapta Dumnezeu de la noi, in aceste vremuri apocaliptice, este sa ne urnim o data din inertia in care dormitam, sa punem umar langa umar si sa scoatem la liman aceste suflete care au dreptul la fel ca si noi la o locuinta si conditii decente in care sa traiasca viata si mai ales copilaria …

Read Full Post »