Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 17 decembrie 2008

Imi este dor…

Poate ca e firesc ceea ce simt si poate ca e un sentiment lipsit de importanta dar totusi trebuie rostit… Imi este dor…Imi este dor de pacea ce-am simtit-o in inima, imi este dor de cei care au adus-o in casa mea… E noapte tarziu si toti ai mei mici si mari dorm linistiti… Focul din soba le incalzeste visele… Am revenit la parter pentru ca mai aveam putina treaba si pentru ca doream sa vad ce mai fac prietenele mele… ce au mai scris , ce le mai preocupa ce mai e nou in viata lor…

Desi nu caut nimic anume pe internet, vizitez cele cateva bloguri ale caror autoare mi-au devenit deosebit de dragi… citesc si imaginea lor imi patrunde in minte cu repeziciune le revad zambind, sau facand gesturi familiare… o adunare de femei , vesele inconjurate de copii si mai veseli … ii revad pe sotii nostri discutand barbateste despre credinta si serviciu. Gandeam pana nu de mult ca dorinta arzatoare de a intra pe internet si a trece in revista blogurile preferate este rezultatul dependentei mele de calculator dar acum realizez ca de fapt nu calculatorul a creat dependenta ci comunicarea …

Multa vreme am crezut ca singuratatea este o realitate a vietii crestine in ziua de azi… Citeam in Noul Testament despre cum petreceau crestinii in vremurile de mult adunandu-se unii pe la altii si impartasindu-si experientele si mai ales credinta si gandeam in sinea mea ca astazi este aproape imposibil sa reusesti sa aduni in acelasi loc mai mult de doi insi care sa gandeasca si sa simta la fel…

Imi aduc cu tristete aminte repetatele randuri in care „prietenii” din copilarie sau de mai tarziu ascultau cu mare ingaduinta si si mai mare lipsa de interes discutiile ce se iscau firave pe marginea credintei pe atunci de abia descoperite… apoi ne-au parasit si pe mine si pe sotul meu considerandu-ne exagerati si uneori chiar habotnici. Incetul cu incetul am inceput sa ne izolam si sa ne inchidem in spatele portii resemnati… Sa nu se inteleaga ca era o suferinta adanca in ruperea legaturilor cu exteriorul ci doar o tristete ca nu aveam cu cine sa ne bucuram de un Dumnezeu atat de minunat… Singurul loc in care ne simteam bine era Biserica… Biserica unde deschisesem ochii mari spre Hristos . Biserica unde un preot cu mult har si multa dragoste reusise sa creasca in jurul dansului o comunitate aproximativ uniforma din punctul de vedere a credintei – oameni din toate colturile Bucurestiului care bateau drumul pentru fiecare slujba ca sa simta ceea ce toti simteam in acea mica bisericuta -pe acasa . Asfel fiecare Duminica era o oaza de liniste .

Dar Domnul a Carui plan nu il cunoastem a randiut ca acest om extraordinar sa fie luat la Dansul si astfel desi am incercat din greu sa ne mentinem uniti nu am reusit caci fiecare a fost luat pe nepregatite de aceasta pierdere si reactiile au fost diferite .

Domnul nu lasa pe nimeni nemangaiat si astfel din bratele unui bun duhovnic am fost ridicati in bratele altuia si mai iscusit… Aici totul era nou iar singuratatea noastra care alta data ne insotea pretutindeni a inceput sa se indeparteze… Toata viata noastra s-a schimbat…. Am primit o multime de daruri: in primul rand am fosti primiti de comunitatea crestina de aici cu multa dragoste, in al doilea rand Domnul ne-a daruit niste prieteni minunati… si ceea ce conteaza cel mai mult este ca putem sa ne bucuram impreuna de faptul ca suntem ortodocşi…

La inceput cand sotul meu nu ii cunostea deoarece tineam legatura mai mult pe net cu ei ma intreba curios dar si evident intrigat „ce aveti sa va spuneti?”. Mai tarziu am inceput sa ii impartasesc din informatiile pe care le primeam insotite de atata dragoste si delicatete si in curand am ajuns ca sa citim impreuna cele scrise pe aceste bloguri minunate… si sa ne bucuram impreuna ca putem face schimb de pareri si bucurii duhovnicesti … Dar cea mai mare surpriza care pentru mine a fost ca un medicament impotriva tristetii si izolarii a fost momentul in care timizi dar cu aceeasi dorinta arzatoare am reusit sa ne adunam sub un singur acoperis… A fost minunat… afost de-a dreptul ireal… sa fie atata pace, liniste si consens intre niste oameni care se vedeau aproape pentru prima data… Cu totii suntem diferiti unul de altul; ca fire dar si ca mod de exprimare si cu toate acestea nimic nu ne-a tulburat cele cateva ore in care timpul a zburat cu repeziciune… Era o admosfera dominata de bucurie , atata bucurie cat nu incape intr-un singur suflet… si pentru aceste trairi e nevoie de un singur liant- Dumnezeu- caci spune Hristos : Acolo unde se vor strange doi in numele Meu voi veni si eu in mijlocul vostru …

Am fost in tineretea mea (si cand spun asta ma refer la momentul cand inca nu eram coapta la minte) pe la mai multe tipuri de adunari … (stiu de ce zambiti acum) de exemplu la discoteca, sau la onomastice diverse, am fost la nunta si la botez , am fost chiar si la inmormantare, si am mai fost si printre oameni care credeau ca se aduna in numele credintei facand sacroterapie – dar niciodata , la nici macar una din aceste adunari nu am intalnit pacea si bucuria care am avut-o acum . Am fost alaturi de oameni pe care nu-i vazusem niciodata si totusi discutam de parca ne stiam dintotdeauna…

Astfel ca trebuie sa marturisesc ca eu mi-am primit darurile anul acesta si de la Sfantul Nicolae pentru care voi ramane vesnic copil si de la Domnul nostru Iisus Hristos care se va naste in chip nevazut de Craciun tocmai ca sa ne adevereasca ca nu suntem singuri ca Tatal nostru din ceruri ne cerceteaza si ne raspunde la toate nevoile noastre cat de mici, neinsemnate si copilaresti ar fi… Iar cea mai palpabila dovada ca m-a cercetat este aceea ca a intrat in umila mea casa si inima impreuna cu acesti minunati prieteni pe care mi i-a daruit…. Va multumesc dragele mele prietene cele pe care le-am cunoscut dar si celor pe care nu va stiu dar va simt acolo in spatele condeiului pline de caldura si dragoste frateasca…

Va mai astept cu drag si imi e tare dor de voi de toti…

Read Full Post »