Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Decembrie 2008

Duminica dupa masa de pranz, impreuna cu sotul si copiii am hotarat ca e momentul sa impodobim bradul…

Noi avem un brad artificial cumparat acum 7 ani .Este inca foarte frumos iar copiilor le place foarte mult ca il pot asambla si modela impreuna… Dupa mici retusuri (si credeti-ma au fost necesare caci praslea a pus toate globurile pecare le-a gasit, pe o singura crenguta si bomboanele tot „in grup” pe alta crenguta, iar mijlocia a pus tot ce a putut la inaltimea la care a ajuns) cu multa bucurie am reusit sa il impodobim … Am ascultat colinde, si apot ne-am bucurat de rezultat …. Voi ce parere aveti?

21122008

Read Full Post »

Fericiti cei saraci…

Astazi dupa Sfanta Liturghie impreuna cu Anca si cu o alta familie am fost sa vizitam o femeie bolnava de cancer , care sta in buricul targului, dar a carui locuinta cu greu o mai intalnesti in cea mai amarata mahala a capitalei… Geamuri lipsa, scara interioara zguduindu-se la fiecare pas, un miros puternic de ghena amestecat cu miasme de toalete murdare… peretii, daca aceia se mai pot numi pereti, putrezi mustind a igrasie si umezeala … senzatia cea mai puternica era ca esti in fata unei cladiri care tocmai se prabuseste… In aceasta cladire se afla adapostul mai multor familii care culmea mai platesc si chirie… Imaginati-va sa stai fara caldura, fara apa calda, fara nici un fel de conditii, intr-o camera milimetrica; 8 insi intr-o camera, din care majoritatea peste 10 ani , 7 copii impreuna cu mama lor… Si daca nu aveti inca imaginea clar in minte amintiti-va de oricare din fabricile din Bucuresti dupa ce a fost dinamitata si urmeaza sa fie data jos cam asa arata azi , de afara, aceasta cladire…

Ne-au primit cu dragoste si cu zambetul pe buze , de parca nici o durere nu le-ar fi ars sufletul, senini, plini de speranta cu ochii plini de lumina… Ar fi dorit sa mai zabovim un pic dar nu au indraznit sa ne retina prea mult in acest loc inspaimantator, pe care ei cu atata naturalete il numesc casa… casa lor…

Aproape ca imi doresc sa nu-i fi cunoscut, sa nu le fi vazut suferinta, caci in averea mea ma simt trufasa si egoista, ma simt bogata si asta ma doare… Tot ceea ce am mi se pare imens de mult , privind in jurul meu prin casa realizez ca multe lucruri imi sunt prea putin folositoare si ca as putea trai si fara ele. … Obisnuim sa cumparam lucruri cu nemiluita pentru ca sunt frumoase , pentru ca ne plac , pentru ca se potrivesc cu celelalte pe care le-am luat deja , sau pur si simplu ca asa ni se pare normal sa avem doua randuri de perdele la geamuri, sau tot felul de piese de mobilier si accesorii decorative… bucataria plina de ustensile care mai de care, nimicuri nenumarate care de obicei compun o casa si in conceptia noastra creaza senzatia de confort…

M-am gandit serios ca ar trebui sa incep sa renunt la cate ceva… dar la ce? se intreaba mintea mea pervertita – cartile iti trebuie… mobilele -cum sa nu iti trebuiasca ca doar de aceea le-ai adus… vaze , bibelouri, diverse… sunt amintiri -vocifereaza micuta voce interioara…a da, stiu,- la haine , trebuie sa renunt la haine – ai tot dat din ele nu poti ramane asa fara nimic… si uite asa in loc sa ma folosesc de aceasta experienta ma trezesc de unde am plecat dar cu o caruta de scuze si justificari in spinare…

Sa nu credeti ca pe constiinta o rabda sufletul sa taca… cu atatea vieti de sfinti citite si cu atatea pilde in Noul Testament . Dar nu este ca o strafulgerare ci mai de graba ca un cantec continuu in ureche: iti aduci aminte de sfinti, cate lucruri aveau ei? sau de maicute… cate randuri de haine, sau gandestete la cei care au prins vreme de razboi si nu aveau mai nimic sau pur si simplu la strabunicii nostri de pe la tara care se bucurau de un trai tihnit posedand doar strictul necesar, dar cel mai bine cauta de cerceteaza pe cei pe care tocmai i-ai vizitat -pot trai fara atatea si atatea lucruri pe care tie ti se pare normal sa le ai… oare toti acestia au murit din pricina simplitatii traiului lor?- nu, sigur ca nu, si probabil multi dintre ei nici nu s-au vaitat ca tine…

Am lasat aceste doua voci interioare sa se razboiasca o perioada in tacere, dincolo de tample . Si am reusit intr-un tarziu sa fac liniste si sa ma gandesc la ce am de facut… Primul lucru care mi-a venit in minte a fost sa multumesc lui Dumnezeu pentru ceea ce cu atata ingaduinta si dragoste mi-a daruit . In marea Lui milostivire ne lasa pe toti sa ne inconjuram de ce si cat avem nevoie pentru a ne considera multumiti… Nu cred ca a fost vreodata Dumnezeu impotriva bogatiei inteleasa in forma aceasta de confort ,ci doar a spus ca celor care au mai mult le va fi mai greu sa se strecoare pe drumul mantuirii , caci calea e stramta si nu avem loc sa luam cu noi „bagaje”…

Ceea ce am inteles este ca nu trebuie sa renuntam la tot si sa traim in mizerie cartind sau visand la bogatie , nici sa aruncam acum toate cele pe care le avem , risipind, doar ca sa nu ne mai simtim vinovati; ci trebuie sa chivernisim cu intelepciune ce a ingaduit Domnul sa avem , sa oferim altora care nu au ceea ce avem in plus, si nu folosim, astfel incat sa se creeze un echilibru intre ceea ce avem cu noi aici si ceea ce am dat de la noi si deci avem dincolo, in ceruri…

Iar in ceea ce priveste starea fratilor nostrii , si sunt atat de multi pretutindeni, care traiesc in conditii asa inumane, este in primul rand vina noastra a tuturor ca nu ne pasa si este in acelasi timp responsabilitatea noastra de frati ai lor intru Domnul sa ii ajutam, sa le facem viata mai frumoasa… Cred ca ceea ce asteapta Dumnezeu de la noi, in aceste vremuri apocaliptice, este sa ne urnim o data din inertia in care dormitam, sa punem umar langa umar si sa scoatem la liman aceste suflete care au dreptul la fel ca si noi la o locuinta si conditii decente in care sa traiasca viata si mai ales copilaria …

Read Full Post »

Poate ca Mosul Nicolae chiar exista in sensul ca da in minte oamenilor ce cadouri sa faca …

Banuiesc ca nu v-ati gandit niciodata sa scrieti pe lista de cadouri si o invitatie la opera…

Se pare ca Sfantul anul acesta a avut foarte multa imaginatie…

Imaginati-va ca primesc un telefon de la nasica copiilor mei cu 2 zile inainte de Mos Niculai in care imi spune ca Mosul a hotarat sa invite anul acesta copiii cu parinti cu tot la un spectacol la opera si anume Alba ca zapada…

Va imaginati probabil cum am ramas cu gura cascata si cum in cap au inceput sa se preumble ideile: cum? la opera? cum sa duc copii asa mici la opera ? ce o sa inteleaga ei? dar si mai si …o sa le placa? or sa aiba rabdare? ganditi-va putin- ceta lui papuc cu praslea de 2 anisori si ceva ascultand muzica sinfonica si opera asa in deplina tacere… Am scuturat capul sa alung ideile si am acceptat gandind ca am sa-i prelucrez si o sa mai vedem la fata locului, in definitiv daca nu vor sta putem pleca acasa….

Zis si facut le spun copiilor ca trebuie sa mergem la spectacol si evident ca se bucura , A., cel mai mare pentru a o dumiri pe fetita spune victorios : stii o sa fie ca la circ… si apoi uitandu-se spre mine nu-i asa mami? la care cea mijlocie ma intreaba cu fetisoara trista si speriata -o sa fie ca la circ? Chestia cu circul a fost un esec pentru ea , muzica prea tare, galagia si agitatia au facut-o sa planga aproape in continuu la circ… asa ca va dati seama cat de mititica s-a facut inima ei… Nuuuu, raspund eu la circ era multa galagie… aici o sa fie muulta muzica .Imi place muzica, conchise ea si se mai linisti un pic…

Adoua zi primesc din nou telefon si aflu ca piesa se amana pana in data de 18 decembrie si constat ca exact in acea zi cel mare are serbare.

Cu toate acestea imi propun sa fac tot posibilul sa ajung, caci cine stie cand vor mai avea cei mici ocazia sa vada asa ceva… Aflu in sfarsit ca nu e vorba despre o opera ci despre un balet si cu inima cat un purice le explic copilasilor cam ce este un balet gandind ca s-ar putea sa nu inteleaga nimic daca nu se vorbeste in piesa . Dupa explicatiile pe care pruncii le-au ascultat cu atentie cel mic incepe sa sara ca o mingiuta spunand -mergem la dans, mergem la dans… idee care mai tarziu la venirea lui tati se transforma in : Tati o sa mergem sa dansam… ura.

Zic si eu ura in gand ca toate au luat o intorsatura acceptabila si incep sa fac planul cum sa ajung de la serbare la opera si asta in timp record .

Vine si ziua de joi 18 decembrie aflu ca baletul este in premiera deci va fi ceva deosebit… si nadajduiesc sa ajungem la timp sa putem sta confortabil in sala .

Dupa cateva peripetii si incercari in care eram gata gata sa renunt la tot, am reusit sa ne imbarcam cu totii in masina si sa pornim. Trebuie sa spun ca am decis sa mergem cu metroul pentru ca e cel mai rapid mijloc de transport si ma bucur ca am facut asa pentru ca am ajuns la fix.

Ajunsi in incinta ne-a intampinat un imens brad de craciun impodobit cu mult gust si cateva duduite in haine de epoca au impartit bomboane cu cocos ale unei firme cunoscute tuturor .La opera nu se tine post, dar asta probabil o stiti deja .

Am intrat imbracati pentru ca am ajuns tarziu si am pus hainele pe scaune pentru cei mai mici sa poata vedea mai bine. Am constatat ca stam sus la balcon lucru care m-a bucurat pentru ca aveam o perspectiva foarte buna si reuseam sa vedem si pe cei care canta in orchestra…

Era foarte cald…

Cine a mai fost probabil era in maneca scurta… dar noi de pe la tara aveam pe noi haine mai groase, asa ca am facut si putina sauna, dar am suportat cu stoicism supliciul de dragul artei…

Speram ca vor fi costume mai deosebite avand in vedere ca era adresata in special copiilor si iata ca asa si a fost…

Copii au devenit brusc atenti si ochisorii le erau atintiti asupra scenei…

Costumele foarte frumoase si sugestive atrageau ca un magnet… dansul a fost foarte simplu si delicat asa mai pe intelesul nostru , o viziune clasica a baletului pe care cu totii il stim… lucru care m-a bucurat …

Copii au fost cei care aplaudau primii si cel mai indelung… sala era plina de copii, numai in grupul nostru erau 50.

Dar sa vedeti ce atenti au stat cu totii … Astfel au aparut pe scena floricele, buburuze, ciupercute(adorabile), iepurasi si-o veverita, ursuleti si fluturasi, cei din urma atat de diafani ca ai fi zis ca sunt reali… si nu in ultimul rand piticii foarte hazli care au starnit ropote de aplauze.

Toate personajele bine gandite atat in ceea ce priveste costumatia dar si ca interpreare… Povestea e cea pe care o stim cu totii dar mult mai frumos spusa … Copiii au avut nevoie de cateva mici explicatii mai ales cel mare si cel mai mic . Trebuie sa spun ca cel mare intreba mereu cate ceva dar era evident incantat de ce vedea, iar cel mic era cu totul absorbit ii mai sopteam la ureche cate o mica explicatie pe care o asculta fara sa spuna nimic si nedezlipindu-si ochisorii mariti de pe scena… La pauza am rasuflat usurata ca nu au fost incidente si copii au fost niste spectatori model…

Dupa pauza am constatat ca oboseala incepuse sa isi spuna cuvantul si cel mititel se foia cate un pic, celui mare i se facuse foame… iar fetita care pana atunci foarte absorbita acum dadea semne de oboseala.La un moment dat ma intreba daca mai vine alt desen dupa acesta si i-am raspuns ca nu, atunci cand se termina vom merge acasa… ea rasufla oarecum usurata si se concentra din nou asupra piesei…

Piesa se termina in curand in ropote de aplauze .Balerinii au primit flori, multe flori de la spectatori… Au fost minunati si au fost aplaudati indelung de asta data parintii erau cei ce dadeau semne de neliniste pentru ca copii continuau sa aplaude determinand artistii sa apara si dupa ce cortina a cazut a doua oara…

Parinti au invins , copilasii au renuntat sa aplaude toti erau evident impresionati… Nu ma pricep la balet cel putin nu pot spune despre coregrafie sau performantele artistilor mai nimic , un pic as indrazni sa spun ca regia a fost extraordinara din punctul meu de vedere, iar scenele din basm care au fost alese sa fie interpretate au fost inspirat selectionate astfel incat din poveste lipseste oglinda fermecata , (desi in decorul castelului erau oglinzi care aratau imaginile dansatorilor dar contorsionate putin , am oscilat sa cred ca a fost intentionat acest aspect m-am gandit mai degraba ca asta era recuzita si decorul disponibil) a lipsit inima de animal sacrificat, a lipsit scena in care Alba ca zapada face de zor curat in casa piticilor, cosciugul de asemenea nu a fost un element prezent … fara aceste elemente povestea a fost deosebit de copilareasca si foarte bine redata de artisti …

Au fost si doua elemente care au delectat publicul si pe care va las sa le descoperiti… Interesant finalul povestii si mai ales felul in care regizorul a ales sa exprime cum au trait fericiti pana la adanci batraneti cele doua personaje principale …

Va invit cu dragoste sa vedeti acest spectacol… impreuna cu copiii.

Cateva amanunte despre piesa:

Balet in doua ate de Cornel Trailescu , care de altfel a fost si dirijor.

Regia si coregrafia: Francisc Valkay.

Senografia: Adriana Urmuzescu .

Alba ca zapada: Cristina Dijmaru . – foarte delicata

Regina mama: Adina Tudor – foarte expresiva

Spectacole cu Alba ca zapada si cei sapte pitici mai sunt :

Duminica 28.12.2008, ora 11.00

Duminica 11.01.2009, ora 11.00

Va imbratisez si va urez sa primiti cadouri cel putin tot atat de frumoase cum am primit noi.

Read Full Post »

Imi este dor…

Poate ca e firesc ceea ce simt si poate ca e un sentiment lipsit de importanta dar totusi trebuie rostit… Imi este dor…Imi este dor de pacea ce-am simtit-o in inima, imi este dor de cei care au adus-o in casa mea… E noapte tarziu si toti ai mei mici si mari dorm linistiti… Focul din soba le incalzeste visele… Am revenit la parter pentru ca mai aveam putina treaba si pentru ca doream sa vad ce mai fac prietenele mele… ce au mai scris , ce le mai preocupa ce mai e nou in viata lor…

Desi nu caut nimic anume pe internet, vizitez cele cateva bloguri ale caror autoare mi-au devenit deosebit de dragi… citesc si imaginea lor imi patrunde in minte cu repeziciune le revad zambind, sau facand gesturi familiare… o adunare de femei , vesele inconjurate de copii si mai veseli … ii revad pe sotii nostri discutand barbateste despre credinta si serviciu. Gandeam pana nu de mult ca dorinta arzatoare de a intra pe internet si a trece in revista blogurile preferate este rezultatul dependentei mele de calculator dar acum realizez ca de fapt nu calculatorul a creat dependenta ci comunicarea …

Multa vreme am crezut ca singuratatea este o realitate a vietii crestine in ziua de azi… Citeam in Noul Testament despre cum petreceau crestinii in vremurile de mult adunandu-se unii pe la altii si impartasindu-si experientele si mai ales credinta si gandeam in sinea mea ca astazi este aproape imposibil sa reusesti sa aduni in acelasi loc mai mult de doi insi care sa gandeasca si sa simta la fel…

Imi aduc cu tristete aminte repetatele randuri in care „prietenii” din copilarie sau de mai tarziu ascultau cu mare ingaduinta si si mai mare lipsa de interes discutiile ce se iscau firave pe marginea credintei pe atunci de abia descoperite… apoi ne-au parasit si pe mine si pe sotul meu considerandu-ne exagerati si uneori chiar habotnici. Incetul cu incetul am inceput sa ne izolam si sa ne inchidem in spatele portii resemnati… Sa nu se inteleaga ca era o suferinta adanca in ruperea legaturilor cu exteriorul ci doar o tristete ca nu aveam cu cine sa ne bucuram de un Dumnezeu atat de minunat… Singurul loc in care ne simteam bine era Biserica… Biserica unde deschisesem ochii mari spre Hristos . Biserica unde un preot cu mult har si multa dragoste reusise sa creasca in jurul dansului o comunitate aproximativ uniforma din punctul de vedere a credintei – oameni din toate colturile Bucurestiului care bateau drumul pentru fiecare slujba ca sa simta ceea ce toti simteam in acea mica bisericuta -pe acasa . Asfel fiecare Duminica era o oaza de liniste .

Dar Domnul a Carui plan nu il cunoastem a randiut ca acest om extraordinar sa fie luat la Dansul si astfel desi am incercat din greu sa ne mentinem uniti nu am reusit caci fiecare a fost luat pe nepregatite de aceasta pierdere si reactiile au fost diferite .

Domnul nu lasa pe nimeni nemangaiat si astfel din bratele unui bun duhovnic am fost ridicati in bratele altuia si mai iscusit… Aici totul era nou iar singuratatea noastra care alta data ne insotea pretutindeni a inceput sa se indeparteze… Toata viata noastra s-a schimbat…. Am primit o multime de daruri: in primul rand am fosti primiti de comunitatea crestina de aici cu multa dragoste, in al doilea rand Domnul ne-a daruit niste prieteni minunati… si ceea ce conteaza cel mai mult este ca putem sa ne bucuram impreuna de faptul ca suntem ortodocşi…

La inceput cand sotul meu nu ii cunostea deoarece tineam legatura mai mult pe net cu ei ma intreba curios dar si evident intrigat „ce aveti sa va spuneti?”. Mai tarziu am inceput sa ii impartasesc din informatiile pe care le primeam insotite de atata dragoste si delicatete si in curand am ajuns ca sa citim impreuna cele scrise pe aceste bloguri minunate… si sa ne bucuram impreuna ca putem face schimb de pareri si bucurii duhovnicesti … Dar cea mai mare surpriza care pentru mine a fost ca un medicament impotriva tristetii si izolarii a fost momentul in care timizi dar cu aceeasi dorinta arzatoare am reusit sa ne adunam sub un singur acoperis… A fost minunat… afost de-a dreptul ireal… sa fie atata pace, liniste si consens intre niste oameni care se vedeau aproape pentru prima data… Cu totii suntem diferiti unul de altul; ca fire dar si ca mod de exprimare si cu toate acestea nimic nu ne-a tulburat cele cateva ore in care timpul a zburat cu repeziciune… Era o admosfera dominata de bucurie , atata bucurie cat nu incape intr-un singur suflet… si pentru aceste trairi e nevoie de un singur liant- Dumnezeu- caci spune Hristos : Acolo unde se vor strange doi in numele Meu voi veni si eu in mijlocul vostru …

Am fost in tineretea mea (si cand spun asta ma refer la momentul cand inca nu eram coapta la minte) pe la mai multe tipuri de adunari … (stiu de ce zambiti acum) de exemplu la discoteca, sau la onomastice diverse, am fost la nunta si la botez , am fost chiar si la inmormantare, si am mai fost si printre oameni care credeau ca se aduna in numele credintei facand sacroterapie – dar niciodata , la nici macar una din aceste adunari nu am intalnit pacea si bucuria care am avut-o acum . Am fost alaturi de oameni pe care nu-i vazusem niciodata si totusi discutam de parca ne stiam dintotdeauna…

Astfel ca trebuie sa marturisesc ca eu mi-am primit darurile anul acesta si de la Sfantul Nicolae pentru care voi ramane vesnic copil si de la Domnul nostru Iisus Hristos care se va naste in chip nevazut de Craciun tocmai ca sa ne adevereasca ca nu suntem singuri ca Tatal nostru din ceruri ne cerceteaza si ne raspunde la toate nevoile noastre cat de mici, neinsemnate si copilaresti ar fi… Iar cea mai palpabila dovada ca m-a cercetat este aceea ca a intrat in umila mea casa si inima impreuna cu acesti minunati prieteni pe care mi i-a daruit…. Va multumesc dragele mele prietene cele pe care le-am cunoscut dar si celor pe care nu va stiu dar va simt acolo in spatele condeiului pline de caldura si dragoste frateasca…

Va mai astept cu drag si imi e tare dor de voi de toti…

Read Full Post »

thumb500_720126cf03690fda62f305baa62d7c63

Datorita faptului ca suntem in anotimpul rece, majoritatea gospodinelor se gandesc ingrijorate cam ce aliment ar mai putea manca familia lor sanatos si la indemana care sa se poata eventual consuma si crud daca este necesar…

Cu siguranta ca majoritatea legumelor gustoase si zemoase sunt amintiri de vara caci cele care se mai gasesc inca in supermarchet sunt si foarte scumpe si uneori fara gust. Multe dintre dumneavoastra probabil ca ati avut grija sa le conservati in diverse feluri pe cele pe care l-ati cumparat in toamna, dar totusi organismul are nevoie si de ceva proaspat si mai ales foarte sanatos.

In aceasta situatie va recomand cu caldura prazul.

Cu siguranta ca veti zambi amintindu-va de cel care pe toti ne-a inveselit canva plimbandu-si prazul in geanta diplomat si trebuie sa recunosc ca de cate ori am un praz in mana rad singura gandind ca a dat si Bailestiul ceva bun omenirii … pe nea Marin.

Dar sa revenim un pic la prazul nostru si sa va spun ce am aflat despre el…

Originar din regiunile mediteraneene, prazul (Allium porrum) a fost la mare cinste la egipteni, iudei, greci, romani. Hipocrat, medicul Eladei antice, recomanda prazul ca aliment si medicament, iar imparatul romanilor, Nero, care tinea sa fie considerat un mare artist, folosea prazul pentru a-si curata corzile vocale, de unde si porecla de „porofagul”.

Este o leguma cu un continut apreciabil in protide, glucide, lipide, vitamine (B1, B2, C, PP), precum si mucilagii.
Nu lipsesc nici substantele minerale bogate in fosfor, potasiu, calciu, fier.

Gustul caracteristic al prazului se datoreaza uleiului eteric, care se gaseste in proportie de 0,02-0,08% din greutate.

Este recomandata consumarea atat a partii albe a prazului cat si cea verde, pentru ca exista diferente semnificative intre compozitia celor doua parti, amanunte aici.

Bulbul crud este un remediu impotriva intepaturilor de viespi si albine.

Prazul este un bun detoxifiant. Se poate folosi pentru curatarea rinichilor.

Prazul contine o cantitate mare de celuloza si mucilagiu, facilitand evacuarea deseurilor alimentare.

Acelasi mucilagiu, prezent din abundenta în praz, are proprietati emoliente si expectorante, indicate în special în tratarea laringitelor, faringitelor, bronsitelor, traheitelor, a raguselii si a afoniei (pierderea vocii).

Radacinile prazului pot fi folosite in combaterea viermilor intestinali.

Mai multe detalii puteti afla aici

Alte calitati ale prazului ca remediu natural au fost descrise si aici.

Avand in vedere ca prazul are asa de multe valente medicale putem spune ca e unul dintre cele mai iftine si naturale medicamente pe care le putem consuma fara reteta si in orice cantitate dorim.

Poate ca in urma celor citite veti incerca sa includeti aceasta leguma in alimentatia dumneavoastra si chiar poate veti recurge la o cura de detoxifiere cu suc de praz dupa sarbatori… Va urez pofta buna si multa sanatate de asemenea.

Read Full Post »

Cu putina intarziere, dar cu multa dragoste doresc sa va impartasesc din experienta pe care am avut-o sambata in data de 22.11 anul acesta cand cu ajutorul lui Dumnezeu si prin bunavointa si dragostea parintelui nostru duhovnic (pe care aici am sa-l numesc simplu Parintele) am fost invitati sa participam la un pelerinaj pe la cateva manastiri din judetul Valcea. Inainte de toate imi cer iertare pentru calitatea fotografiilor care sunt facute de o mana amatoare si cu un aparat neprofesional.

Initial am avut mari retineri sa plec deoarece vremea se anunta potrivnica , ploi, ninsori viscolite, ger si vant. Ma si imaginam tarand trei copilasi infofoliti prin lapovita si frig incoace si incolo dardaind si scancind … Am oscilat aproape pana in ultima clipa adica vineri si seara dupa ce am culcat copiii inca nu erau bagajele facute… Sotul ma tot intreba ce sa facem si ma indemna cu sfiala sa mergem caci nu are cum sa fie rau… Atunci toate argumentele pro au invins teama si am hotarat ca orice ar fi ne vom duce pentru ca nu se stie cand vom mai avea ocazia, gandind in inima mea ca mergand cu binecuvantarea Parintelui nu avea ce sa se intample… Ne-am sfatuit ce vom lua la noi si sotul a mers sa se odihneasca iar eu am inceput a indesa la haine groase cate un rand pentru fiecare in geanta de voiaj, cateva de-ale gurii si totul era gata … Dimineata pe la cinci jumatate m-am trezit ca sa pregatesc cele necesare de plecare si la 6.35 am fost toti imbarcati si am pornit spre biserica de unde urma sa plecam.

Totul a decurs foarte bine, afara incepuse sa picure incet parca incercand sa strecoare indoiala in suflet. Dupa ce am facut rugaciunea de calatorie impreuna cu Parintele la ora 8 dimineata am pornit la drum.

Vremea a fost inchisa si rece pe autostrada iar cand am ajuns in Pitesti chiar a plouat putin… Simteam in inima mea o bucurie nespusa. Desi era urat afara simteam ocrotirea lui Dumnezeu prin rugaciunile Parintelui in a carui umbra calatoream . Sincer ne simteam sub o trena calda si ocrotitoare. Copiii erau veseli si dornici sa vada muntii cu zapada pe ei.

Pana la Ramnicu Valcea vremea a continuat sa fie inchisa si emotiile cresteau cu fiecare km parcurs in plus. La un moment dat a inceput sa ninga slab… dar in foarte scurt timp s-a oprit. Trebuie sa marturisesc ca nu stiam unde mergem si in inima mea se amesteca nerabdarea cu curiozitatea si mai ales ma intrebam : oare unde va voi Domnul sa ma duca? oare ce sfant ne-a chemat cu atat de mare putere incat a biruit si instinctul de protectie pe care o mama il are pentru pruncii ei si asa sensibili?

Odata ajunsi in Ramnicu Valcea vremea parca incepu a se lumina… Nu mai batea vantul si plafonul de nori care fusese destul de jos si ameninta a ploaie incepu parca sa se ridice si sa se deschida la culoare

Prima Manastire pe care am vizitat-o a fost Manastirea Bistrita unde se afla Moastele Sfantului Grigore Decapolitul a carui praznic fusese sarbatorit cu doua zile in urma .

Ctitorie a boierilor Craiovesti, datand din jurul anilor 1490, Manastirea Bistrita se inscrie intre stravechile vetre monahale valcene. Manastirea Bistrita, centru de spiritualitate ortodoxa, este locul unde, dupa opinia unor cercetatori, s-a tiparit in tara noastra prima carte, „liturghierul” slavon al egumenului Macarie.

Dintru inceput manastirea a fost randuita sa adaposteasca calugari dar in anul 1877 a fost transformata in adapost pentru diferite institutii social-culturale . In 1948 prin hotararea Sinodului a fost transformata in manastire cu obste de maici iar prin decretul 410/1959 desfiintata.

In 1984, cu rugaciunile Sfantului Grigorie, manastirea revine in cadrul Episcopiei Ramnicului si intra sub obladuirea P.S. Gerasim restabilindu-se viata monahala si fiintand pana in ziua de azi ca manastire de maici.

dsc00014

dsc00015

Trebuie sa marturisesc ca atunci cand am coborat din masina am avut surpriza sa constat ca afara era cald, atat de cald incat sa nu inghete mainile si sa te poti bucura in voie de toate minunile din jur. Ne-am inchinat cu bucurie Sfintului Grigorie, si ne-am bucurat si de privelistea din spate unde se afla Bisericuta mica care slujea Bolnitei .

Ajunsa din nou in masina constat ca m-a sunat o buna prietena de a mea ingrijorata sa vada ce am facut, caci la Bucuresti inca de dimineata ploua intr-una. Ii povestesc cu bucurie ca noi avem vreme foarte buna si ca simtim milostivirea Domnului in aceasta privinta.

Cuprinsi de entuziasm am descins la masini pentru a ne indrepta in continuare spre Manastirea Hurezi. Ctitorie a domnitorului Constantin Brancoveanu fiind cea mai cunoscuta ctitorie a acestuia locul unde domnitorul si-a pregatit mormantul ramas gol datorita sfarsitului martiric pe care acesta la suferit. In aceasta manastire se pot vizita Sala de Sfat a domnitorului, biblioteca si sala tronului. Manastirea a fost inzestrata de acest mare iubitor de sfinti cu particele din moastele Sfintilor:Haralambie, Teodor Tiron, Ioan de la Ianina, Fevronia, Procopie, Pantelimon, Minodora, Mina, Mercurie si Andrei. La inceput manastirea a fost de calugari dar acum fiinteaza ca obste de maici.

Ansamblul manastirii Hurezi este compus din manastirea propriu-zisa, Schitul bolnita la rasarit, Schitul Sfintii Apostoli Petru si Pavel la nord, Schitul Sfantul Stefan la apus.

Cele trei schituri impreuna cu biserica Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil aflata la sud de manastire, alcatuiesc o cruce avand drept centru biserica mare a Sfintilor Imparati Constantin si Elena.

dsc000211

dsc00023

dsc00022

Am sarutat racla cu sfintele moaste si pentru ca ne-am nimerit la ora mesei am primit de la Maica Stareta binecuvantarea sa mancam la trapeza manastirii lucru care a fost o mare bucurie pentru toti si mai ales pentru copii carora le era foame.

dsc00024

Dupa aceasta am pornit mai departe catre Manastirea Dintr-un Lemn .

Trebuie sa spun ca vremea a devenit din ce in ce mai frumoasa si mai calda iar pe alocuri se zarea albastrul cerului.

Ajunsi la Manastire ne bucuram de o mare surpriza, Maica Domnului avea sa isi arate dragostea ei fata de noi. Aici am primit in inima mea raspunsul la intrebare… caci privind Icoana Maicii Domnului cea gasita in stejar am simtit ca ea ma chemase… E ciudat cum dintre atatea locuri si atatea bucurii sa poti discerne una … una imensa si inexprimabila.

dsc00027

dsc00028

De cand am intrat in curtea manastirii am simtit in aer o stare speciala ca o greutate blanda dar nu apasatoare , ca o densitate a ceva care acoperea totul si se strecura pana in inima … o povara dulce ce se asezase pe umeri… Cu cat inaintam pe drumul pietruit spre bisericuta de lemn construita intr-un chip minunat dintr-un singur stejar, tensiunea crestea .

dsc00029

Trecand pe langa zidul bisericii am simtit asa o bucurie de mare incat imi venea sa imbratisez si pietrele de pe jos pe care calcam si mi se pareau atat de frumoase de parca nu mai vazusem niciodata altele mai deosebite .

dsc000321

In bisericuta mica dar incapatoare o maicuta ne-a povestit pe scurt, istoricul manastirii.

Am aflat ca aici chiar pe acest loc in scorbura unui stejar secular s-a gasit o icoana a Maicii Domnului cu dimensuinile (aproximativ) de 1,60m inaltime pe 80 cm latime si ca cel care a gasit-o a primit insarcinare de la Maica Domnului in chip minunat sa construiasca un lacas sfant inchinat ei. Astfel din stejarul respectiv s-a construit bisericuta din imaginea de mai sus in care s-a asezat icoana Maicii Domnului spre inchinare si care s-a dovedit a fi facatoare de minuni. Va prezint mai jos fotografia unuia dintre stejarii ce insotesc bisericuta . Sunt cativa stejari imensi care au fost ocrotiti inadins de vietuitorii manastirii pentru a sta marturie acelora care se indoiesc ca cele intamplate ar fi adevarate.

dsc00033

Intr-o mica adancitura din trunchiul celui mai apropiat stejar maicutele ce au vietuit cu ani in urma au pus sa se sculpteze o iconita a Maicii Domnului in amintirea faptelor intamplate si acum aproape ca nu se mai vede in totalitate iconita Preacuratei caci stejarul a continuat sa creasca si a crescut si a crescut tragand parca spre inima lui icoana.

Manastirea dintr-un Lemn

O minune deosebita este aceea ca atunci cand au scos imbracamintea de argint in care icoana a stat de-a lungul timpului s-a descoperit ca pe fata opusa este pictata o icoana a Judecatii de Apoi, si despre care nu se stie cand si cum a fost pictata banuindu-se ca la imbracarea ei in argint aceasta nu exista pentru ca nu ar fi putut nimeni sa doreasca sa acopere o icoana de o asa frumusete.

dsc00013

O alta minune pe care maicuta a tinut sa ne-o marturiseasca a fost aceea in care la un moment dat de-a lungul vremii enoriasii Bisericii din sat au ajuns la concluzia ca, deoarece pamanturile din zona au apartinut vetrei satului tot asa si Icoana apartinea Bisericii din sat si s-a hotarat ca ea sa fie mutata spre inchinare in biserica din localitate .Dar o ce minune mare ! caci Maica Domnului a aratat inca o data cat de mult isi doreste sa fie alaturi de vietuitorii manastirii si in dimineata ce a precedat ziua aducerii ei in biserica din sat ea se gasea din nou in Bisericuta de lemn la locul ei.

Minunea pe care am trait-o chiar eu a fost insa faptul ca aceasta icoana a fost adusa in biserica din nou chiar cu 3 zile in urma, dupa doi ani in care a suferit minutioase procedee de restaurare . Adica, daca am fi venit cu o saptamana sau doua sau cu un an inainte nu am fi putut s-o vedem si sa beneficiem de darurile ei. Dar noi am venit acum! Atunci in inima mea cea plina de intrebari s-a facut lumina , iar acum cand scriu aceste randuri inteleg insemnatatea acestui drum, al acestei chemari… De ceva vreme datorita unei perioade tulburatoare si pline de ispite prin care am trecut, cauzate si de evenimentele din ultimii doi ani prin care am trecut cu intreaga familie, am simtit din cauza nevredniciei si slabiciunilor o oarecare indepartare de Maica Domnului. Sa nu se inteleaga ca in aceasta perioada Ea nu m-a ocrotit si ajutat ci sa se inteleaga ca eu nevrednica aveam o neputinta in a-i solicita ajutorul, mai bine spus o teama amestecata cu sfiala in care gandeam ca datorita pacatelor si lipsei de dragoste am iesit de sub obladuirea Ei, si o simteam oarecum rece proiectand raceala mea asupra Ei. In acest rastimp am cautat sa ma schimb si sa incerc sa reinnod legatura de dulce dragoste pe care cu vreme in urma o aveam cu dansa . Ca orice pacatos asteptam un gest de milostivire , un semn ca ma va ierta si ma va incalzi iarasi cu dragostea Ei. Asteptam, cu inrazneala realizez eu acuma, ca Ea sa faca un pas spre mine … Ei bine dragii mei, mare este milostivirea Maicii noastre si mai mare decat aceasta iertarea . Iata ca de trei zile abia intoarsa in biserica aceasta icoana si prin ea Maica mea cea dulce si buna m-a si chemat la dansa.

dsc000301

In biserica de piatra am intrat sa ne inchinam si fiind slujba, fara sa vreau am ingenunchiat ramanand intr-un colt de langa usa… Icoana nu mi s-a aratat de la inceput, nici nu meritam poate… Cuvintele slujbei de vecernie mi se pareau nespus de dulci si imi patrundeau in inima cu fiori… La un moment dat am observat ca nu mai ramasese nici unul dintre ai nostri in biserica decat eu cu cei mai mici ai mei. Atunci m-am ridicat in picioare si am privit spre altar. Sper ca acest moment sa ramana vesnic in inima mea. Privirea mea parca plina de toate vinele mele stiute si nestiute s-a ridicat cu greu spre icoana .Aceasta eram eu cea plina de griji si ganduri multe! Cand ochii mei au intalnit icoana , nu stiu cum sa explic ceea ce am simtit- un fior din cap pana in picioare, o tintuire fara putinta de grai sau gand exterior dar mai ales interior. Stateam nemiscata privind-o parca incercand sa ma contopesc in ea… Simteam cum povara disparuse iar tensiunea din aer s-a transformat in prezenta . Ca orice crestin stiu ca Maica Domnului,sfintii si chiar Sfanta Treime este cu noi, alaturi de noi si in jurul nostru tot timpul. Daca nu ar fi- vrajmasii ne-ar pierde… Ei bine acum in chip simtit desi nevazut Maica Domnului era aici, aproape de mine, doar LA UN PAS, simteam prezenta ei in aer de jur imprejur iar icoana era oarecum ca un centru al acestei prezente. Stiam ca trebuie sa ma apropii sa ma inchin si sa o sarut dar aproape ca nu ma puteam misca… lacrimile au fost eliberatoare… si m-am simtit libera… ciudat nu? libera de ce ? Libera de teama, de neputinta… Cu parere de rau m-am apropiat sa imi iau ramas bun desi stiu ca acest ramas bun este de fapt un bine ai venit… Bine ai venit Maica Sfanta in inima aceasta ostenita si sleita de putere… A trebuit sa ma retrag, dar ceva din mine a ramas acolo . O particica din sufletul meu va ramane acolo mereu… Iesind din biserica curtea mi s-a parut altfel fara sa cuget am intins mana sa ating zidul in dreptul icoanelor imparatesti unde se afla asezata icoana … Am simtit in inima mea ca trebuie sa ma intorc aici cat mai curand … si nadajdiuesc ca prin milostivirea lui Dumnezeu si cu ajutorul Maicii Domnului voi ajunge.

Am plecat de aici cu inima stransa si am simtit de parca m-as fi rupt de sufletul meu care ramasese acolo in biserica langa icoana… Tot drumul pe care l-am parcurs dupa aceea l-am simtit si vazut doar prin umbra acestei intalniri minunate

Mai departe am poposit la Manastirea Surpatele ctitorita de Doamna Maria, sotia Domnitorului martir si sfant Constantin Brancoveanu, avand hramul Sfanta Treime.

Aceasta manastire a fost parasita timp de 57 de ani datorita intemperiilor si alunecarilor de teren . In anul 1926 un grup de 5 maici, inspirate de Bunul Dumnezeu, dintre care 3 erau stranepoate ale fostelor schimnice, se rup din soborul Manastirii Dintr-un Lemn si vin sa reinvie viata monahala in vechiul lacas de la dealul Surpatele.dsc00038

In aceasta bisericuta se afla o icoana a Maicii Domnului care se spune ca este o reproducere a Maicii Domnului de la Muntele Atos, si anume cea care se numeste Prodromita. Ceea ce m-a impresionat la aceasta icoana este straiul Maicutei care este pictat in culori de vernil si bleu o combinatie mai rar intalnita .Nu va pot posta fotografia cu icoana deoarece desi am facut-o cu mare grija ea imi apare la descarcare in calculator plina de raze de lumina din toate partile si nici eu nu inteleg prea bine ce este in ea …

dsc000351

La plecare soarele isi lua ramas bun la orizont… Mai ramasese o singura manastire de vizitat si eram contra cronometru pentru ca nadajduiam sa ajungem la slujba de vecernie si acatistul Sfantului Antonie la Iezerul Valcii. Drumul cel mai greu acum incepea, si pe intuneric pe un drum accidentat in conditii de umezeala dar cu dorinta in suflet am pornit.

Pana sa intram in padure s-a intunecat dea binelea. Dupa sfatul parintelui am grupat masinile in asa fel incat sa calatorim in deplina siguranta si ca o mica oaste compacta am pornit printre copaci pe un drum pe care nu mai fusesem ninnciodata nici unul din noi poate… Pe alocuri se vedeau stanci iesite inafara …. in jos se ghicea rapa in care curgea galagios un parau. Drumul serpuia printe copaci punand la incercare maiestria soferilor si sarguinta ingerilor pazitori… Copacii se zareau in lumina farurilor plutind int-o mare ruginie de frunze moarte . Cu toata prognoza meteo atat de „amenintatoare” drumul era aproape uscat pe ici pe colo baltoacele aratau ca ploase de curand … dar acum nu mai ploua… Ne-am afundat in adancul muntelui, pe intuneric , stancile se lasau pipaite de priviri pe ghicite… Am ajuns in sfarsit si am coborat din masini infrigurati ne-am indreptat spre manastire si pentru ca fiecare trebuie sa lase ceva la poarta ca sa primeasca harul sfantului noi ( eu cu sotul si copii) am lasat mandria si ne-am namolit putin luind-o prin spate , pentru ca nefiind lumina am ratat portita mica pe unde probabil o luasera ceilalti .

Ajunsi in curtea interioara am fost izbiti de simplitatea constructiilor, zidurile spoite cu var cu dare si unele mici denivelari dadeau masura smereniei , probabil ca nimeni nu le dorea prea drepte sau prea frumoase, ma simteam intr-o incinta taraneasca autentica in care cele cateva maicute ce sarguiau ca niste furnici se potriveau de minune … undeva, intr-un mic gang, pe un perete, intr-un cui, era agatata o vesta din aceea pe care o poarta calugarii iarna, mi se parea atat de ciudata acea haina lasata acolo , atarnata atat de familiar afara de parca toata curtea era o singura camera. Ce se putea vedea la lumina becurilor de afara era incinta manastirii (mititica) de jur-imprejur chilii, trapeza unita cu cladirea bisericii in care se afla Sfintele Moaste ale Sf. Antonie de la Iezeru, care probabil este un paraclis, iar in mijlocul curtii o bisericuta mititica si frumoasa ca o mireasa (crestina).

Cand am intrat in Paraclis la Sfantul, Slujba era aproape de sfarsit , am prins insa cu bucurie si cu emotie ultimele icoase si condace ale acatistului inchinat inainte -praznuirii Sfantului Antonie . Afara s-a lasat frigul cum se cuvine unei zone muntoase umede si maicutele vazandu-ne zgribuliti cum ne stranseseram in jurul Parintelui nu au voit sa ne lase sa plecam fara a gusta ceva din bucatele pe care ele voiau sa le ofere pelerinilor… In felul acesta tot tragandu-ma spre perete ca sa-mi cuprind puii in geaca mai bine, ma trezesc cu spatele lipit de perete, dar o senzatie ciudata de caldura imi cuprinse umerii… cand ma uit in spate ce sa vad… tocmai ma sprijinisem de vesta neagra de calugar atarnata in cui…

Cu aceasta ocazie deosebita de sarbatoare la Iezerul Valcii am intalnit pe PS. Gherasim al Ramnicului, Episcop care prin multa ravna a ajutat si sarguit la revigorarea vietii monahale din regiune si pentru care majoritatea maicutelor pe care le-am intalnit in acest pelerinaj au o deosebita dragoste si mult respect, drept pentru care in momentul in care eu incercam sa ma retrag cu copiii de pe cararea de la Paraclis spre camera de oaspeti pentru a face loc soborului ce trebuia sa treaca, m-am trezit trasa inapoi de o maicuta, cu copii cu tot, care zambind calturos imi spune foarte incet,”nu fugiti stati aci pe cale si cand trece preasfintitul sa ii sarutati crucea de pe piept…” De stat pe margine era ursor dar de sarutat crucea nici pomeneala, nu as fi avut curajul sa il opresc si sa sar la pieptul lui fie doar si cu intentia de a-i saruta crucea … da… Maicuta mi-a citit probabil gandul si a adaugat „binecuvantarea unui astfel de parinte e de mare folos”. Si cum nu m-as fi dat inapoi de la acest folos am stat pe marginea cararii strangandu-mi puii langa mine si asteptand infrigurata sa treaca acest vrednic episcop…

A zambit cand m-a vazut putin speriata si cu prunci asa mititei, m-a binecuvantat si a trecut mai departe…

Zgomotul paraului involburat inconjura si patrundea manastirea pana in cel mai mic cotlon. Sincer eu il simteam pana in adancul sufletului involburandu-se inghetat printre stanci…

Am intrat din nou in Paraclisul Sfantului pentru ca era cald si pentru ca in sfarsit se mai eliberase si puteam sa dam cinstea cuvenita sarutand cu atata vrednicie cat eram in stare Sfintele Moaste…

Acum va pun inainte un exemplu de jertfa si milostenie… Imaginati-va ca grupul nostru care numara nu mai putin de 23 de insi a intrat la masa in mica trapeza in tura a treia… si mai erau care inca asteptau , nici noi nu am incaput toti odata dar ne-am straduit sa zabovim cat mai putin la masa pentru ca si ceilalti sa poata manca mai repede… Maicile sfarleze nu altceva! intr-o clipita masa era stransa – intr-o clipita era asezata din nou , si in continuu asezau si luau de pe masa cele de trebuinta, si toate acestea cu un zambet atat de cald de parca nu era mai mare bucurie pe lume decat sa vezi niste oameni ca noi infulecand cu pofta orice ase gasea pe masa… si era suficienta mancare : bors de legume cu orez, varza calita , mamaliguta, si fasole batuta care au constituit deliciul celor trei pelerini straini care ne insoteau si care au marturisit mai tarziu ca nu au mai mancat asa de bine si cu pofta in toata viata lor.

Cu repeziciune dupa ce am multumit maicutelor pentru tot ce ne-au oferit am coborat pe o scara mititica din piatra care ne fusese ascunsa la inceput (cel putin mie si familiei) si ne-am trezit in drum pe unde am venit cu masina… Ne era cald , cel putin mie imi era tare bine si am avut o surpriza enorma sa constat ca apa de pe jos pe care ar fi trebuit sa calc era inghetata.

Ne-am asezat din nou in formatia in care am venit si am plecat bucurosi ca Bunul Dumnezeu a ingaduit sa ajungem pana in acest punct al pelerinajului nostru care de fapt a constituit si tinta lui.

Inainte sa ne urcam Parintele a considerat ca e mai bine sa ne luam ramas bun dinainte caci o data ajunsi in Bucuresti probabil ne vom imprastia fiecare spre casele lor …

Am pornit cu inima un pic stransa de faptul ca nu am reusit sa deslusim aproape nimic din peisajul care insotea salasul Sfantului Antonie, dar suficient de veseli pentru ca ne-a fost ingaduit sa vedem exact cat a fost necesar ca sa ne putem intoarce acasa plini de dragoste si har.

Pe drum am oprit la Ramnicu Valcea sa alimentam cu gaz masina, dar am continuat sa calatorim in umbra Parintelui pana aproape de autostrada unde s-a oprit si am luat la noi in masina o doamna pe care urmasa o lasam acasa in drumul nostru, ne-am luat la revedere fiind convinsi ca nu ne vom mai reverdea cu dansul pana a doua zi la Biserica.

Am mers destul de bine si dupa posibilitatile masinii care fiind dacie veche a dat si ea ce-a putut astfel incat vazandu-l pe parintele cum se indeparteaza am simtit o mica intristare desi eram constienti ca dansul trebuie sa ajunga cat mai repede acasa pentru a se pregati de slujba pentru a doua zi…

Copiii dormeau si noi calatoream in liniste fiecare parca neputand sa exprime bucuria pe care o stransese in acest pelerinaj… Ne priveam din cand in cand tacuti dar plin de intelesuri sufletesti… Intr-un tarziu am reusit sa articulam cateva cuvinte care parca fara sa vrem nu mai incapeau in preaplinul sufletului: „ce bine ca nu am renuntat sa venim… da…” se auzi raspunsul aproape mut .

Spre marea noastra surpriza cand am ajuns in Bucuresti inainte de Piata Victoriei la primul semaforla care ne-am oprit, ne trezim exact langa masina Parintelui care tocmai urma sa vireze la stanga . Bucuria si surpriza a fost de ambele parti. Ne-am salutat fericiti si ne-am despartit spre Slava Lui Dumnezeu nu departe de locul din care plecasem la drum .

Invataturile pe care le-am tras in acest pelerinaj au fost rezumate de Parintele, a doua zi dupa Sfanta Liturghie, in cateva cuvinte simple din care am sa scriu fara sa citez si anume : ca mai exista un mod de a arata lui Dumnezeu si Sfintilor Lui ca nu esti indiferent fata de dragostea si ocrotirea ce o arata catre noi si acela este sa faci acesti pasi mici, uneori nesiguri, catre Manastiri. Teama care de obicei insoteste pregatirile de plecare si mai ales preocuparea in ceea ce priveste prognoza nefavorabila care a speriat multi potentiali pelerini si chiar si pe noi, nu sunt justificate. Dumnezeu opreste ploile, vanturile si ninsorile si zvanta cararile inaintea celor care au dragoste si indraznesc .

Al doilea cuvant pe care Parintele a vrut sa il sublinieze a fost daruirea si dragostea , ravna si sarguinta cu care maicutele ne-au ingrijit, tratandu-ne asa cum Mantuitorul a spus in pildele sale sa ne ingrijim de staini si de cei ce cauta hrana si adapost la noi in orice vreme . Jertfa lor trebuie sa constituie pentru noi un model al masurii milosteniei pe care trebuie sa o facem si din cele din care uneori ni se pare ca nu avem.

Poate ca nu ati regasit in aceasta descriere mai mult subiectiva a Manastirilor ceea ce va asteptati- pozele icoanelor si ale cinstitelor Moaste, dar pe acestea va doresc sa le descoperiti singuri cand veti putea ajunge acolo. Domnul sa va binecuvanteze.

Read Full Post »

Toti adoram prajiturile si trebuie sa recunosc ca eu sunt o mare consumatoare de prajituri preparate in casa.

Cu siguranta ca in aceasta situatie laptele, oul si untul sunt cei mai buni prieteni! Dar e post, si trebuie sa gasesc o alternativa la ele cu siguranta ca am citit pe blogul Irinei de la Dulcecasa cum poti inlocui laptele de vaca cu cel de cocos, sau oul cu uleiul si asa mai departe … dar ce sa faci cand nu vrei sa faci o prajitura elaborata si te tot invarti prin bucatarie cautand ceva de rontait dulce si bun care sa te binedispuna.

Trebuie sa va spun ca aceasta reteta in varianta ei cea mai simpla imi aduce aminte de copilarie deoarece mama o facea relativ des pentru ca noi copii o adoram.

Pentru aceast moft crocant si delicios aveti nevoie de urmatoarele ingrediente:

-o ceasca de zahar;

-o cana de nuci sfaramate in bucati mai mari;

-cateva alune de padure taiate in bucati(optional);

-6 bucati caise deshidratate;

-o tava de inox sau tabla pe care se pune o foaie de celofan;

Se caramelizeaza usor zaharul avand grija sa nu se arda ci doar sa se topeasca, se adauga nucile, alunele si caisele taiate bucatele mici si se amesteca totul cu coada unei linguri subtiri din lemn pana se incorporeaza toate ingredientele foarte bine si se rastoarna totul pe celofanul din tava si se lasa la racit.

Acesta ar trebui sa fie rezuiltatul:

dulce1

Adaug ca trebuie sa o lasati sa se raceasca bine ca celofanul sa se ia fara probleme, eu o pun uneori direct pe tava; nu mancati din ea calda, arde foarte tare la limba ; pe de alta parte cu cat o lasati mai mult la rece devine mai tare si mai crocanta, si inca o singura mentiune inainte de a va lasa sa faceti aceasta reteta: mare atentie la dantura, cine are probleme trebuie sa manance cu mare grija…

Pofta buna!

Read Full Post »

Older Posts »