Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 4 noiembrie 2008

O lectie

Probabil ca multi dintre noi s-au trezit uneori nemultumiti de propria existenta, dar nu ma refer aici la acele prefaceri sufletesti in care te gandesti la tine insuti ca la un pacatos si te perpelesti ca, din oarece neputinta nu poti avansa in credinta… Acesta este de obicei o nemultumire folositoare …. ci voiam sa aduc in discutie acele aspecte zilnice pe care le constati fara sa te gandesti cumva la sensul si esenta lor… De exemplu bunaoara, am constatat si nu o data , ca curtea pe care o am e vesnic plina de buruieni, ca usile de la camere sunt toate strambe, ca soba scoate fum in fiecare seara si trebuie sa aerisesc indelung, sau ca trebuie sa folosesc dusul in loc sa umplu cada cu apa cand fac baie…. si usa de la bucatarie care nu mai are clanta functionabila( desi e din termopan) sau cum ar putea sa imi fie oare pe plac pardoseala din bucatarie care e in panta si orice lichid care curge pe jos ajunge, inevitabil, datorita gravitatiei sub dulapuri in cazul in care nu sunt mai rapida ca el si il sterg… si cate si mai cate astfel de lucruri care ajung sa te scoata din sarite si se te enerveze uneori chiar foarte tare alungandu-ti si urma de pace pe care o ai .

Acum ar trebui, ca sa realizati aspectul problemei, sa va marturisesc ca: curtea are de fapt aproape o mie de metri si ca de fapt casuta e pe doua nivele, ca are nu una, ci doua bai si ca are in totalitate aproape 180 de metri suprafata locuibila… Ei bine veti zice dar e vorba de o gramada de spatiu! Corect.

Cand traiesti intr-o curte de ani buni, cand construiesti o casa care creste o data cu tine, o data cu copiii tai odata cu nevoile tale, inveti sa te obisnuiesti cu ea ca si cand ar face parte din tine si nu mai constientizezi dimensiunile (desi ai locuit odata in cutia de chibrituri, ce repede se uita!), nu mai vezi binecuvantarea ca si cand toate acestea ti s-ar cuveni si e normal sa le ai si devi astfel din om miluit si binecuvantat de Dumnezeu –om normal, preocupat in totalitate de neajunsurile zilnice.

Trebuie sa va marturisesc ca am inceput sa vad ceea ce am, la adevarata dimensiune abia atunci cand am cautat sa pun un pret. Aceasta a fost pot spune operatia magica -sa evaluam cat valoreaza casa si terenul.

Evident ca dincolo de orice cifre am constatat ca orice valoare ar fi aleasa nu poate cuprinde multimea de sacrificii si eforturi depuse pentru achizitionarea si dezvoltarea acestei proprietati si stupoare : oglindindu-ne in ochii rotunjiti de surprindere si incantare ai agentilor imobiliari si mai ales al potentialilor clienti ne loveste o idee… mai dar ce mult teren… da ce mare casa… avem … dar cati trandafiri in gradina!

Un mic scurt circuit s-a produs in sistem si parca nu mai sunt la fel de sigura ca ar trebui sa vand tot ce am pentru o idee... si apoi mandria mea de proprietar isi incerca subtil coltii pe o margine de inima… ai muncit atat… si acum dai cu piciorul … daca nu vei mai putea obtine echivalentul acolo unde vei pleca? Depinde de idee, incerca sa se opuna timida ratiunea pentru care lucrurile sunt simple … 1 cu 1fac 2 … vinzi aici si iei acolo…

Si totusi nici despre asta nu este vorba desi e foarte greu sa treci peste aspectul material al problemei…

Zilele trecute mi-a scos Dumnezeu in cale o femeie, tocmai atunci cand cugetam ca sunt nefericita ca nu s-a materializat dorinta noastra de a ne muta si ca nu sunt foarte sigura ca vreau sa raman aici definitiv… Aceasta nemultumire ma face uneori sa fac abstractie de ceea ce am si sa privesc doar ceea ce nu am realizat inca…

O femeie tanara , la vreo treizeci si ceva de ani zambitoare si de o blandete deosebita… Intram in vorba si destul de curioasa din fire cum sunt, aflu repede ca are un copilas mititel si ca nu sta prea departe de mine Avem o discutie foarte placuta si parca ceva din firea ei ma face sa o indragesc pe loc… Afland ca am trei copilasi ea imi spune ca nu i-ar strica oarece sfaturi… Conchidem ca trebuie sa ne mai vedem si dupa mai multe conversatii la telefon o invit la mine in vizita….

Zis si facut. Cand vine si intra in curte o vad uitandu-se cu sfiala in jur, ma intreaba daca toata curtea e a mea iar eu mirata raspund ca si cand asta ar fi ceva de la sine inteles ca da bineinteles ca este … si mai stai cu altcineva, familia adica? mai intreaba ea minunandu-se vizibil… La care eu raspund cu un zambet sadisfacut ca stau singura doar cu sotul si copiii… Intrebarile ei precum si adjectivele atribuite proprietatii mi s-au parut aproape indreptatite… pentru orice persoana care nu ma cunoaste si nu m-am silit sa ascund farama de mandrie care considera ca toate aceste lucruri sunt obisnuite, normale si nu au o importanta prea mare … Intram in casa si asezata pe canapeaua din sufragerie , curiozitatea ma impinge sa iscodesc tanara femeie despre situatia ei… Ceea ce a urmat a fost o experienta ingrozitoare . Imaginati-va ca dormiti un somn dulce de dimineata si cineva va arunca o galeata de apa rece in cap- cu tot cu galeata!

Tu unde locuiesti? o intreb zambind… si ea tot zambind imi spune stii noi locuim cu chirie… Ma simt deodata stingera si insist sa aflu amanunte ca si cand nu era de ajuns ceea ce simteam deja. Aflu ca din timpul facultatii de fapt dinainte sa se casatoreasca statea cu chirie si apoi dupa ce s-a casatorit tot cu chirie a stat, caci si ea si sotul nu sunt de aici. Ca la nasterea bebelusului au hotarat sa se mute la parintii ei dar inundatiile au distrus o parte din gospodaria acestora si planul a cazut; asa ca se chinuie cu copilul sa stea cu chirie pe moment intr-o casa de paianta demolabila si care urmeaza cat de curand sa fie daramata de proprietarii care vor sa elibereze terenul pentru o noua constructie si ca au gasit ceva in alta parte dar nu au sobe , nici apa trasa, nici bucatarie sau baie… dar nu e nimic ca or sa se descurce ei cumva… si ca oricum proprietarii nu vor sa le faca contract de inchiriere pe un termen mai lung, dar poate totusi vor obtine o viza de flotant pana la urma (dupa atatia ani !) Ca traiesc din doua salarii de profesor si nu orice fel ci de religie si ca in fine desi e greu reusesc sa nu dispere….

Ganditi-va o clipa la felul in care m-am simtit ascultand aceasta mica descriere scoasa aproape cu clestele din adancul inimii ei de mama si sotie crestina care a uitat ce inseamna acasa; care a uitat ce inseamna siguranta zilei de maine in care chiar daca ploua sau ninge ai deasupra capului un acoperis care nu cade… si daca n-as fi stiut ce inseamna casa de paianta si cum e sa faci mancare la minus zece grade celsius si sa te incalzesti cu economie la un calorifer amarat, poate nu m-as fi simtit ca un stapan de sclavi din telenovele… In acele momente binecuvantate m-am simtit vinovata pentru tot ceea ce aveam si nu cred ca pot descrie in cuvinte cum intr-o clipa s-au rostogolit in memorie toate discutiile, toate nemultumirile, toate ofurile mele cu privire la casa si la curte si la tot… cum ma ardeau propriile cuvinte rostite cu atata nepasare de la venirea ei la mine… Ma simteam bolnava si as fi vrut sa plece dar stiam ca boala trebuie vindecata asa ca am hotarat sa imi revizuiesc atitudinea si i-am spus ca tot ce am obtinut cu voia lui Dumnezeu. Daca pana atunci nu reusisem in ciuda stradaniilor sa gasesc valoarea reala a acestei case realizez acum ca valoarea este inestimabila… de ce ? nu pentru ca e mare, nu pentru ca e dotata cu cele necesare unui trai bun, nici macar pentru ca am investit in ea munca, timp si energie ci pentru ca ea constituie un camin, este casa in care am devenit o familie; este casa in care s-au nascut copii nostrii; este locul in care Dumnezeu ne-a auzit rugaciunile… Realizez intr-o fractiune de secunda ca ceea ce am, tot ce am: de la cel mai mic fir de iarba pana la varful acoperisului nu e o simpla proprietate ci este un dar, ce mi-a fost daruit si simt in final ca nu am nici un merit si nu sunt proprietara asa cum ma credeam ci doar administrez temporar ceea ce mi s-a incredintat pentru a trai asa cum consider eu ca este decent… In aceasta noua lumina realizez cat de gresit privim de fapt lumea aceasta pe care Dumnezeu a creat-o in totalitate, si pe care o poseda in totalitate. El si numai El este stapanul ei, iar noi suntem tocmiti doar sa o folosim cu intelepciune pentru inmultirea Harului lui Dumnezeu . De fapt lumea cu tot ce are ea, fie ca e vorba de bani, de lucruri, de proprietati sau de hrana, e talantul pe care noi il administram si trebuie sa-l punem in lucrare… nu sa il ingropam in buzunare si conturi in banca…

E atat de greu sa ne amintim uneori, prinsi fiind in vartejul grijilor zilnice ca dincolo de ziduri, poate la nici doi pasi de noi, se afla altii care sufera mult mai mult si care poate nu isi vor pierde mantuirea pentru o usa stramba sau pentru o clanta stricata….suntem atat de inlantuiti de dorinta de a poseda totul… de a stapanii cat mai multe, si mai bune . Ma doare acum ca viata mea s-a concentrat atat de mult in jurul verbului a avea … Elibereaza Doamne pe toti robuii tai de aceast pacat si invata-i drumul spre a darui

Read Full Post »