Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 25 septembrie 2008

cine -i acolo?

E seara si mami se pregateste sa puna masa… T. o ajuta cu farfuriile, sunt preferatele lui. La un moment dat mami intra in camera alaturata pentru a face ceva T. vine speriat in prag: Mami cineva a deschis usa!… (la noi bucataria are o usa ce da afara pe terasa). Mami sperioasa vine repede in bucatarie: poarta era incuiata si nu avea cine sa fie… Hotarata il linisteste pe T. : s-a deschis de la curent, si o inchide rasucind cheia in broasca, dar zabovind un pic in fata geamului. T. isi lipeste si el nasucul de geam si se uita afara .Ploua si e urat. si repeta ca pentru sine incetisor a deschis cineva usa asta… (are clanta blocata si nu prea sta inchisa). Mami intreaba pentru a se linisti si ea si copilasul Era mami, cineva la usa? Copilasul ridica ochisorii lui dragalasi si spune cu toata convingerea Da mami. Pe mami o trec fiorii dar il intreaba linistita: Cine mami? Cine era la usa? si el raspunde linistit Curentul mami,curentul era la usa…

Read Full Post »

Scoala un loc sigur?

Multi se gandesc ca scoala este un loc sigur pentru copii. Pazita sau nu de agenti de paza toti ne gandim ca simplul fapt ca acolo sunt profesori care ii invata ceva pe copiii nostri ne da de inteles ca ordinea si disciplina domneste pe colidoare. Adica (in conceptia mea -invechita) vreau sa spun, ca atunci cand te afli intr-o institutie de invatamant ai acea senzatie stranie ca esti controlat, verificat, privit… Sincer daca am sansa (pe care alta data o consideram nesansa) sa dau nas in nas cu directoarea institutiei ma trec fiori de respect astazi caci ei isi au radacina in fiorii de frica de alta data … Pentru noi generatia anilor 80 (prinsi in scoala) directorul (directoarea) scolii era intotdeauna o persoana impunatoare foarte exigenta si hotarata, iar profesorii dadeau senzatia ca controleaza intotdeauna orice situatie, nu le scapa aproape nimic. In aceste conditii te simteai la scoala ca si acasa aproape tot timpul supravegheat si asta nu ca ai fi vrut sa faci cine stie ce traznaie ci doar poate ca iti uitai acasa cordeluta sau nu aveai sort negru la ora de sport, sau ai uitat eventual ierbarul acasa sau Atlasul geografic… si asta te facea sa te simti cu musca pe caciula pentru ca stiai ca urmeaza sa dai socoteala cuiva … ce vremuri…

In ciuda acestor conceptii de acum invechite si prafuite oamenii continua sa considere scoala un loc sigur, poate in virtutea inertiei, sau pe principiul ca oricum nu am ce face tot trebuie sa se intalneasca cu realitatea undeva… CA N-O SA POT SA-L FERESC PANA LA ADANCI BATRANETI DE TOATE, (in mod intamplator (oare) aceasta sintagma s-a scris singura cu litere de tipar), dar spun eu ca aici este cheia nu este oare datoria noastra ca parinti sa-i protejam pe copiii nostrii? nu le promitem noi asta de cand ii nastem ca ii protejam, nu se asteapta ei oare sa fie ocrotiti, feriti? oare ce face din noi faptul de a fi parinti ? care e calitatea cea mai importanta a unui parinte? – daca nu e clar -as putea oare sa uit nenumaratele clipe in care stransa la pieptul mamei m-am simtit mai inainte de orice APARATA. Ce facem noi in ziua de azi, cand copiii nostrii nu numai ca nu sunt in siguranta, dar sunt intr-un real pericol de cand ies pe usa casei si pana intra inapoi, ca sa nu mai vorbim de imensii balauri din fiecare camin : televizorul si internetul? Dar sa revenim la scoala, aici unde un aer de libertate bantuie pe colidoare, copiii nu sunt supravegheati in pauze, se alearga, se bat, se imping, se injura pe holuri in absenta absoluta a profesorilor care se refugiaza parca cu frica in cancelarie unde isi povestesc ultimele noutati din viata de zi cu zi si fumeaza sau beau cafea. O întrebare poate prea pertinenta: îşi aduce oare cineva aminte de fum de tigara pe colidorul unei scoli generale? care culmea razbate din cancelarie? Cand am gasit localul scolii si al gradinitei (caci sunt in aceeasi local cu aceeasi intrare -culmea) a fost o bucurie, arata noua pe dinafara, iar inauntru cat vezi cu ochii pe colidorul odinioara din beton acum domnea o gresie lucioasa lucioasa ca oglinda… Primul lucru pe care l-am gandit cand am intrat a fost cine o fi pus gresia asta pe jos atat de alunecoasa si o clipa am incercat sa imi imaginez cum va fi la iarna cu incaltari ude de apa(mai bine zis namol) si zapada? am renuntat sa gandesc negativ scuturand din cap ca sa piara imaginea turmei de mamici si mamaite cu copii de gradinita care traverseaza colidorul pana in capatul celalat sa ajunga in aripa de gradinita , colidor pe care se afla si cele doua sali de clasa unde isi desfasoara cu randul orele 4 clase primare, care culmea se schimba de incaltari la intrarea in local in capul culoarului in vreme ce gradinita doar la capatul celalalt unde are vestiarele !?! Desi alung gandul totusi persista ideea ca oricand din agitatia generala din pauze (nu vreti sa stii cum este) cineva va sfarsi cu capul spart…

Toate bune si frumoase, in prima zi reala de scoala gasesc in ghiozdan un biletel magic si bobocelul meu sare in sus si imi zice : Mami azi a venit un nene si ne-a pozat! Cum? intreb eu naucita si cercetez biletelul dandu-mi seama ca voi obtine lamuriri.Citez: Stimati parinti, avem deosebita placere de a va prezenta ceva nou pentru copilul dumneavoastra.Cu ocazia inceputului noului an scolar, acesta a facut astazi ofotografie de grup gen tablou, format 20×30,cu un fundal original si o prezentare deosebita, la pretul de 13 RON. Daca sunteti interesati, trimiteti in cea de-a doua zi scolara suma sus mentionala sau raspunsul dvs. catre d-na invatatoare. Va multumim anticipat. inchei citatul si ma intreb cat costa oare prima zi de scoala in inimile parintilor ? dar al copiilor? este oare de vanzare ? poate sunt rautacioasa dar am simtit ca copilul meu a fost folosit, fara acordul meu, in scopuri comerciale! si apoi care noi va facem aceasta infinita bucurie pe bani! Cine este fotograful? De ce nu ne-a fost prezentat in prealabil. Cine isi incredinteaza imaginea propriului copil unui necunoscut ce se intampla cu aceste clisee foto? La gradi a fost mult mai usor AM a sarit radioasa in sus cand am venit s-o iau si a zis Doamna ne-a pus sa stam pe masa ca sa fim frumosi! Iar eu dupa primul moment de nedumerire ma intreb ii invata oare sa se urce pe mese si pe scaune? Dar renunt sa aflu smecheria caci ma grabesc dar nu a ramas misterul nedezlegat pentru ca m-a luminat biletul cu pricina acasa. Ce sa spun ? ca vreau pozele? e o copilarie, ca, desi nu e o deosebita placere, individul si-a atins scopul! Dar cu o mica mentiune aceasta a fost prima si ultima poza facuta fara acordul meu copiilor mei si am facut aceasta observatie doamnelor invatoare si educatoare care au acceptat un pic stingherite ca au procedat incorect ne anuntandu-ne. Si poate tot nu ati putut pricepe de unde si pana unde sunt atat de scandalizata dar o sa spilcuiesc un pic dintr-o discutie pe care am avut-o cu o mamica de elev de clasa V-a din sectorul 1 al capitalei cu o saptamana inainte si care era in mare cam asa:

Ea: Copilul meu nu mai mananca chipsuri sau din astea, de buna voie.

Eu, curioasa -cum asa?

Ea -A hotarat singur o data cand i-a venit rau la scoala de la ele.

Eu evident alarmata -Dar sa nu spuneti ca ii dadeati si la scoala!

Ea- Nicidecum, vin in scoala diverse firme producatoare de fast food si le dau gratis la toti ca sa isi faca reclama.

La care eu de-a dreptul scandalizata o intreb -Bine doamna si directorul scolii ce pazeste?

Ea- Pai are contract cu ele… stiti si dumneavoastra ca se castiga din asta un comision ceva…

Eu deceptionata si ingrozita -Dar parinti, adica dumneavoastra nu spuneti nimic?

Ea-Pai incepand cu clasa II-a nu mai vin nici jumatate din parinti la scoala la sedinte sau ceva nu prea le pasa oricum copiii au bani la ei isi iau ce vor…daca suntem 5-6 parinti la sedinta…

Eu-Asta este de-a dreptul inspaimantator sa se faca reclama in scoli la produse care sunt daunatoare copiilor!

Ea vazand ca o ascult simti sa isi verse oful: Si nu e tot!

Eu -Dar ce mai e si altceva?

Da nu sunt numai oferte de mancare ci si de altele … si ii bombardeaza cu ele sunt uneori si cate 6 pe saptamana!

Eu- Dar mai si invata ceva sau fac numai comert?

Ea – Si ne-a omorat cu pozele … una doua le face cate o poza ba de inceput de an ba in grup ba singuri, ba de craciun, ba de 8 martie , in medie 5-6 poze pe an… si pe bani gramada… Eu am zis Doamnei diriginte sa nu i se faca copilului nici o poza nici o oferta pana nu are acordul meu scris in acest sens… ca nu mai stiam ce sa fac altceva!

Eu -buna miscare Si eu as fi facut la fel…

Discutia a continuat desigur despre identitatea fotografului despre negativele cu imaginile pruncilor nostri care zac probabil intr-o baza de date computerizata si despre cat de probabil este ca acestea sa fie utilizate si in alte scopuri decat in acela de a stoarce bani de la parintii care platesc cu usurinta orice moft al copilului. Iar acum intreb si eu ca un nestiutor… oare cine ar incredinta albumul de fotografii ale pruncului unui necunoscut fie el si fotograf de tara… asa din dragoste pentru el… si iarasi imi vine in gand fragmentul din biletelul buclucas avem deosebita placere de a va prezenta ceva nou pentru copilul dumneavoastra. oare se referea de fapt la senzatia pe care o are copilul cand i se face o poza fara stirea parintilor? Poate am eu imaginatie prea multa dar oare nu ii invatam sa nu vorbeasca cu strainii dar mai sa se lase fotografiati de ei… Si cati copii dispar in ultima vreme…

Read Full Post »

Una rece… una calda…

Ajung in ultimul moment la scoala sa iau pruncii… Ma precipit pe holul lucios si ma indrept spre grupul de parinti care asteapta in fata clasei sa iasa copiii. Vecina mea ma vede si imi face semn disperata, cand ma apropii imi spune< A. al tau a avut un accident i-a curs sange din nas >… Mi se inmoaie picioarele si in acelasi timp usa clasei se deschide si toti colegii lui se reped la mine strigand toti deodata <tanti A. a avut un accident… a cazut si s-a lovit la nas!>Il caut cu privirea si nu il zaresc pentru o clipa imi imaginez ca poate e la spital dar Doamna lor isi face loc printre ei si imi spune A. a alunecat si s-a lovit nu e grav dar nu reusesc sa ii opresc sangerarea de tot . si ma conduce in clasa si il vad stand in banca cu urme de sange la nas. Simt un ghimpe grozav in inima si il iau de mana ii iau ghiozdanelul si il scot afara pe scaunel pe colidor… Ce ai facut mai mama ? Ti-am zis eu sa nu alergi… Ai alunecat pe gresie nu-i asa? Da, dar nu m-a impins nimeni… singur am cazut… .Ceilalti parinti s-au uitau cu mila, cativa dintre ei isi dojeneau pruncii < vedeti daca nu va mai saturati de alergat, va spargeti capetele!> Am oftat pentru ca mi-am adus aminte de prima zi si de convingerea mea ca vor aluneca pe gresie… Am oftat si pentru ca m-a durut cumplit sa stiu ca copilul meu a suferit si eu nu am fost langa el sa il mangai pentru prima data, dar ar spune cineva ca asta face parte din procesul de maturizare si deprinderea de a fi independent… si totusi doare… M-am asigurat ca nu ii este rau, am contactat medicul de familie pentru instructiuni si l-am lasat pentru cateva clipe pe scaun sa iau fata de la gradi… Am mers acasa cu inima stransa … fusese un accident, a insistat sa imi spuna ca nu l-a impins nimeni ca s-a grabit si a alunecat… asta este, important este ca nu s-a lovit mai rau . Degeaba ii repet acum ca nu e bine sa alerge caci am vaga senzatie ca, desi a inteles acum de ce nu e bine, parca totusi nu garantez ca n-o sa uite cand se va vindeca si va alerga din nou in pauze impreuna cu ceilalti copii.

Toata ziua am fost trista am incercat sa reconstitui momentul caderii, ma gandeam ca putea sa-si sparga capul sau sa-si rupa o mana … AM. gravita in jurul meu si incerca sa inteleaga gravitatea situatiei… I-am explicat si ei de ce nu e bine sa alerge… Ea concluziona A. a cazut pe tare. Si noi alergam la gradi dar pe moale, nu avem cum sa ne lovim…(au parchet si covor in clasa)- Sa nu mai alergati mai mami ca uite ce se intampla… Stii mami spuse ea radioasa am si eu un prieten la gradi… Eu ma uit uimita de stire dar realizez ca am tot vorbit cu A despre ce prieteni sa -si faca la scoala … si ma gandesc totusi ingrijorata la consecinte si o iscodesc grijulie la gandul ca nu are cum sa stie adevaratul sens al cuvantului. Incerc sa ma calmez, ii zambesc si o descos: nu te joci si tu cu fetitele?- Fetitele nu se joaca cu mine…nu ma baga de seama... Du-te tu la ele mami ...Nu vor mami sa se joace cu mine io ma joc cu prietenul meu…Si cum il cheama? Nu stiu nu mi-a spus. Si ce va jucati?… Ursul adoarme…zise ea razand... -si altceva? pai de-a vatelea ascunselea zice ea, asa dupa mana…si isi ascunde fetisoara dragalasa dupa palme … si altceva intreb eu oarecum inveselita –pai alergam si ne jucam eu si cu prietenul meu … si doamna ce zice ? pai ne pitim si nu ne vede … ea zambeste si eu ma gandesc serios la faptul ca trebuie sa aflu cum il cheama si cine este acest personaj care o face sa radieze asa pe fata mea… mi-a zis ca ne vedem maine dimineata, asa a zismami da maine ma mai duc la gradi? Da mergi si maine…. Ce bine! zise ea incantata o sa ma joc si maine cu prietenul meu…

Una rece una calda gandi eu, si apoi cum sa nu se inteleaga cu baietii daca are acasa doi fratiori … ar trebui sa aiba si ea o surioara…

Read Full Post »