Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Septembrie 2008

La multi ani pentru Anca!

Read Full Post »

zambet de iepure

cam asa arata un iepuras satisfacut in bratele stapanei sale…

Read Full Post »

cine -i acolo?

E seara si mami se pregateste sa puna masa… T. o ajuta cu farfuriile, sunt preferatele lui. La un moment dat mami intra in camera alaturata pentru a face ceva T. vine speriat in prag: Mami cineva a deschis usa!… (la noi bucataria are o usa ce da afara pe terasa). Mami sperioasa vine repede in bucatarie: poarta era incuiata si nu avea cine sa fie… Hotarata il linisteste pe T. : s-a deschis de la curent, si o inchide rasucind cheia in broasca, dar zabovind un pic in fata geamului. T. isi lipeste si el nasucul de geam si se uita afara .Ploua si e urat. si repeta ca pentru sine incetisor a deschis cineva usa asta… (are clanta blocata si nu prea sta inchisa). Mami intreaba pentru a se linisti si ea si copilasul Era mami, cineva la usa? Copilasul ridica ochisorii lui dragalasi si spune cu toata convingerea Da mami. Pe mami o trec fiorii dar il intreaba linistita: Cine mami? Cine era la usa? si el raspunde linistit Curentul mami,curentul era la usa…

Read Full Post »

Scoala un loc sigur?

Multi se gandesc ca scoala este un loc sigur pentru copii. Pazita sau nu de agenti de paza toti ne gandim ca simplul fapt ca acolo sunt profesori care ii invata ceva pe copiii nostri ne da de inteles ca ordinea si disciplina domneste pe colidoare. Adica (in conceptia mea -invechita) vreau sa spun, ca atunci cand te afli intr-o institutie de invatamant ai acea senzatie stranie ca esti controlat, verificat, privit… Sincer daca am sansa (pe care alta data o consideram nesansa) sa dau nas in nas cu directoarea institutiei ma trec fiori de respect astazi caci ei isi au radacina in fiorii de frica de alta data … Pentru noi generatia anilor 80 (prinsi in scoala) directorul (directoarea) scolii era intotdeauna o persoana impunatoare foarte exigenta si hotarata, iar profesorii dadeau senzatia ca controleaza intotdeauna orice situatie, nu le scapa aproape nimic. In aceste conditii te simteai la scoala ca si acasa aproape tot timpul supravegheat si asta nu ca ai fi vrut sa faci cine stie ce traznaie ci doar poate ca iti uitai acasa cordeluta sau nu aveai sort negru la ora de sport, sau ai uitat eventual ierbarul acasa sau Atlasul geografic… si asta te facea sa te simti cu musca pe caciula pentru ca stiai ca urmeaza sa dai socoteala cuiva … ce vremuri…

In ciuda acestor conceptii de acum invechite si prafuite oamenii continua sa considere scoala un loc sigur, poate in virtutea inertiei, sau pe principiul ca oricum nu am ce face tot trebuie sa se intalneasca cu realitatea undeva… CA N-O SA POT SA-L FERESC PANA LA ADANCI BATRANETI DE TOATE, (in mod intamplator (oare) aceasta sintagma s-a scris singura cu litere de tipar), dar spun eu ca aici este cheia nu este oare datoria noastra ca parinti sa-i protejam pe copiii nostrii? nu le promitem noi asta de cand ii nastem ca ii protejam, nu se asteapta ei oare sa fie ocrotiti, feriti? oare ce face din noi faptul de a fi parinti ? care e calitatea cea mai importanta a unui parinte? – daca nu e clar -as putea oare sa uit nenumaratele clipe in care stransa la pieptul mamei m-am simtit mai inainte de orice APARATA. Ce facem noi in ziua de azi, cand copiii nostrii nu numai ca nu sunt in siguranta, dar sunt intr-un real pericol de cand ies pe usa casei si pana intra inapoi, ca sa nu mai vorbim de imensii balauri din fiecare camin : televizorul si internetul? Dar sa revenim la scoala, aici unde un aer de libertate bantuie pe colidoare, copiii nu sunt supravegheati in pauze, se alearga, se bat, se imping, se injura pe holuri in absenta absoluta a profesorilor care se refugiaza parca cu frica in cancelarie unde isi povestesc ultimele noutati din viata de zi cu zi si fumeaza sau beau cafea. O întrebare poate prea pertinenta: îşi aduce oare cineva aminte de fum de tigara pe colidorul unei scoli generale? care culmea razbate din cancelarie? Cand am gasit localul scolii si al gradinitei (caci sunt in aceeasi local cu aceeasi intrare -culmea) a fost o bucurie, arata noua pe dinafara, iar inauntru cat vezi cu ochii pe colidorul odinioara din beton acum domnea o gresie lucioasa lucioasa ca oglinda… Primul lucru pe care l-am gandit cand am intrat a fost cine o fi pus gresia asta pe jos atat de alunecoasa si o clipa am incercat sa imi imaginez cum va fi la iarna cu incaltari ude de apa(mai bine zis namol) si zapada? am renuntat sa gandesc negativ scuturand din cap ca sa piara imaginea turmei de mamici si mamaite cu copii de gradinita care traverseaza colidorul pana in capatul celalat sa ajunga in aripa de gradinita , colidor pe care se afla si cele doua sali de clasa unde isi desfasoara cu randul orele 4 clase primare, care culmea se schimba de incaltari la intrarea in local in capul culoarului in vreme ce gradinita doar la capatul celalalt unde are vestiarele !?! Desi alung gandul totusi persista ideea ca oricand din agitatia generala din pauze (nu vreti sa stii cum este) cineva va sfarsi cu capul spart…

Toate bune si frumoase, in prima zi reala de scoala gasesc in ghiozdan un biletel magic si bobocelul meu sare in sus si imi zice : Mami azi a venit un nene si ne-a pozat! Cum? intreb eu naucita si cercetez biletelul dandu-mi seama ca voi obtine lamuriri.Citez: Stimati parinti, avem deosebita placere de a va prezenta ceva nou pentru copilul dumneavoastra.Cu ocazia inceputului noului an scolar, acesta a facut astazi ofotografie de grup gen tablou, format 20×30,cu un fundal original si o prezentare deosebita, la pretul de 13 RON. Daca sunteti interesati, trimiteti in cea de-a doua zi scolara suma sus mentionala sau raspunsul dvs. catre d-na invatatoare. Va multumim anticipat. inchei citatul si ma intreb cat costa oare prima zi de scoala in inimile parintilor ? dar al copiilor? este oare de vanzare ? poate sunt rautacioasa dar am simtit ca copilul meu a fost folosit, fara acordul meu, in scopuri comerciale! si apoi care noi va facem aceasta infinita bucurie pe bani! Cine este fotograful? De ce nu ne-a fost prezentat in prealabil. Cine isi incredinteaza imaginea propriului copil unui necunoscut ce se intampla cu aceste clisee foto? La gradi a fost mult mai usor AM a sarit radioasa in sus cand am venit s-o iau si a zis Doamna ne-a pus sa stam pe masa ca sa fim frumosi! Iar eu dupa primul moment de nedumerire ma intreb ii invata oare sa se urce pe mese si pe scaune? Dar renunt sa aflu smecheria caci ma grabesc dar nu a ramas misterul nedezlegat pentru ca m-a luminat biletul cu pricina acasa. Ce sa spun ? ca vreau pozele? e o copilarie, ca, desi nu e o deosebita placere, individul si-a atins scopul! Dar cu o mica mentiune aceasta a fost prima si ultima poza facuta fara acordul meu copiilor mei si am facut aceasta observatie doamnelor invatoare si educatoare care au acceptat un pic stingherite ca au procedat incorect ne anuntandu-ne. Si poate tot nu ati putut pricepe de unde si pana unde sunt atat de scandalizata dar o sa spilcuiesc un pic dintr-o discutie pe care am avut-o cu o mamica de elev de clasa V-a din sectorul 1 al capitalei cu o saptamana inainte si care era in mare cam asa:

Ea: Copilul meu nu mai mananca chipsuri sau din astea, de buna voie.

Eu, curioasa -cum asa?

Ea -A hotarat singur o data cand i-a venit rau la scoala de la ele.

Eu evident alarmata -Dar sa nu spuneti ca ii dadeati si la scoala!

Ea- Nicidecum, vin in scoala diverse firme producatoare de fast food si le dau gratis la toti ca sa isi faca reclama.

La care eu de-a dreptul scandalizata o intreb -Bine doamna si directorul scolii ce pazeste?

Ea- Pai are contract cu ele… stiti si dumneavoastra ca se castiga din asta un comision ceva…

Eu deceptionata si ingrozita -Dar parinti, adica dumneavoastra nu spuneti nimic?

Ea-Pai incepand cu clasa II-a nu mai vin nici jumatate din parinti la scoala la sedinte sau ceva nu prea le pasa oricum copiii au bani la ei isi iau ce vor…daca suntem 5-6 parinti la sedinta…

Eu-Asta este de-a dreptul inspaimantator sa se faca reclama in scoli la produse care sunt daunatoare copiilor!

Ea vazand ca o ascult simti sa isi verse oful: Si nu e tot!

Eu -Dar ce mai e si altceva?

Da nu sunt numai oferte de mancare ci si de altele … si ii bombardeaza cu ele sunt uneori si cate 6 pe saptamana!

Eu- Dar mai si invata ceva sau fac numai comert?

Ea – Si ne-a omorat cu pozele … una doua le face cate o poza ba de inceput de an ba in grup ba singuri, ba de craciun, ba de 8 martie , in medie 5-6 poze pe an… si pe bani gramada… Eu am zis Doamnei diriginte sa nu i se faca copilului nici o poza nici o oferta pana nu are acordul meu scris in acest sens… ca nu mai stiam ce sa fac altceva!

Eu -buna miscare Si eu as fi facut la fel…

Discutia a continuat desigur despre identitatea fotografului despre negativele cu imaginile pruncilor nostri care zac probabil intr-o baza de date computerizata si despre cat de probabil este ca acestea sa fie utilizate si in alte scopuri decat in acela de a stoarce bani de la parintii care platesc cu usurinta orice moft al copilului. Iar acum intreb si eu ca un nestiutor… oare cine ar incredinta albumul de fotografii ale pruncului unui necunoscut fie el si fotograf de tara… asa din dragoste pentru el… si iarasi imi vine in gand fragmentul din biletelul buclucas avem deosebita placere de a va prezenta ceva nou pentru copilul dumneavoastra. oare se referea de fapt la senzatia pe care o are copilul cand i se face o poza fara stirea parintilor? Poate am eu imaginatie prea multa dar oare nu ii invatam sa nu vorbeasca cu strainii dar mai sa se lase fotografiati de ei… Si cati copii dispar in ultima vreme…

Read Full Post »

Una rece… una calda…

Ajung in ultimul moment la scoala sa iau pruncii… Ma precipit pe holul lucios si ma indrept spre grupul de parinti care asteapta in fata clasei sa iasa copiii. Vecina mea ma vede si imi face semn disperata, cand ma apropii imi spune< A. al tau a avut un accident i-a curs sange din nas >… Mi se inmoaie picioarele si in acelasi timp usa clasei se deschide si toti colegii lui se reped la mine strigand toti deodata <tanti A. a avut un accident… a cazut si s-a lovit la nas!>Il caut cu privirea si nu il zaresc pentru o clipa imi imaginez ca poate e la spital dar Doamna lor isi face loc printre ei si imi spune A. a alunecat si s-a lovit nu e grav dar nu reusesc sa ii opresc sangerarea de tot . si ma conduce in clasa si il vad stand in banca cu urme de sange la nas. Simt un ghimpe grozav in inima si il iau de mana ii iau ghiozdanelul si il scot afara pe scaunel pe colidor… Ce ai facut mai mama ? Ti-am zis eu sa nu alergi… Ai alunecat pe gresie nu-i asa? Da, dar nu m-a impins nimeni… singur am cazut… .Ceilalti parinti s-au uitau cu mila, cativa dintre ei isi dojeneau pruncii < vedeti daca nu va mai saturati de alergat, va spargeti capetele!> Am oftat pentru ca mi-am adus aminte de prima zi si de convingerea mea ca vor aluneca pe gresie… Am oftat si pentru ca m-a durut cumplit sa stiu ca copilul meu a suferit si eu nu am fost langa el sa il mangai pentru prima data, dar ar spune cineva ca asta face parte din procesul de maturizare si deprinderea de a fi independent… si totusi doare… M-am asigurat ca nu ii este rau, am contactat medicul de familie pentru instructiuni si l-am lasat pentru cateva clipe pe scaun sa iau fata de la gradi… Am mers acasa cu inima stransa … fusese un accident, a insistat sa imi spuna ca nu l-a impins nimeni ca s-a grabit si a alunecat… asta este, important este ca nu s-a lovit mai rau . Degeaba ii repet acum ca nu e bine sa alerge caci am vaga senzatie ca, desi a inteles acum de ce nu e bine, parca totusi nu garantez ca n-o sa uite cand se va vindeca si va alerga din nou in pauze impreuna cu ceilalti copii.

Toata ziua am fost trista am incercat sa reconstitui momentul caderii, ma gandeam ca putea sa-si sparga capul sau sa-si rupa o mana … AM. gravita in jurul meu si incerca sa inteleaga gravitatea situatiei… I-am explicat si ei de ce nu e bine sa alerge… Ea concluziona A. a cazut pe tare. Si noi alergam la gradi dar pe moale, nu avem cum sa ne lovim…(au parchet si covor in clasa)- Sa nu mai alergati mai mami ca uite ce se intampla… Stii mami spuse ea radioasa am si eu un prieten la gradi… Eu ma uit uimita de stire dar realizez ca am tot vorbit cu A despre ce prieteni sa -si faca la scoala … si ma gandesc totusi ingrijorata la consecinte si o iscodesc grijulie la gandul ca nu are cum sa stie adevaratul sens al cuvantului. Incerc sa ma calmez, ii zambesc si o descos: nu te joci si tu cu fetitele?- Fetitele nu se joaca cu mine…nu ma baga de seama... Du-te tu la ele mami ...Nu vor mami sa se joace cu mine io ma joc cu prietenul meu…Si cum il cheama? Nu stiu nu mi-a spus. Si ce va jucati?… Ursul adoarme…zise ea razand... -si altceva? pai de-a vatelea ascunselea zice ea, asa dupa mana…si isi ascunde fetisoara dragalasa dupa palme … si altceva intreb eu oarecum inveselita –pai alergam si ne jucam eu si cu prietenul meu … si doamna ce zice ? pai ne pitim si nu ne vede … ea zambeste si eu ma gandesc serios la faptul ca trebuie sa aflu cum il cheama si cine este acest personaj care o face sa radieze asa pe fata mea… mi-a zis ca ne vedem maine dimineata, asa a zismami da maine ma mai duc la gradi? Da mergi si maine…. Ce bine! zise ea incantata o sa ma joc si maine cu prietenul meu…

Una rece una calda gandi eu, si apoi cum sa nu se inteleaga cu baietii daca are acasa doi fratiori … ar trebui sa aiba si ea o surioara…

Read Full Post »

Daca m-ar fi intrebat cineva pana azi ce parere am despre acest lucru desigur as fi raspuns ca e ceva extraordinar de care fiecare copil trebuie sa-si aduca aminte …

Azi insa practica a batut irevocabil teoria idilica despre cum ar trebui sa fie prima zi de scoala pentru orice bobocel.

Evident ca pregatirile pentru acest eveniment incep aproape din vara cand parintii precauti pompeaza entuziasm in urechile ciulite ale viitorilor bobocei, si se accentueaza in ultima saptamana de vacanta, culminand cu seara dinaintea primei zile de scoala .

Bineinteles camasi scrobite, uniforme, ghiozdane, penare, culori, caiete, acuarele, plastiline, creioane, ascutitori, carnetele de note si blocuri de desen, zboara de pe rafturile magazinelor cocosand spinarile boboceilor si umpland de bani grei un lant intreg de afaceristi care producatori care comercianti si mai ales intermediari …. In toata aceasta efervescenta se observa oarecum importanta evenimentului pentru care se fac pregatirile .Copiii fascinati de mirajul copertelor si multitudinii de oferte bombardeaza cu pretentii pe bietii parinti care, daca fac greseala fatala sa ii ia la cumparaturi trebuie sa se execute si sa implineasca doleantele micilor consumatori . Nu va minunati ca asa li se spune, iar daca nu stiti copiii dumneavoastra sunt priviti ca atare de cand stau cumintei in burtica. Dar acest lucru e un lucru care merita discutat alta data.

De cu seara ca orice mamica m-am pregatit cu tot ce stiam ca imi va trebui de dimineata in asa fel incat atunci cand se vor scula cei mici sa imi indrept atentia asupra imbracamintei lor caci vremea capricioasa si rece a batut orice record de reavointa.

Sculata din zori fac pachetele copiilor si sotului, recapitulez ce mai am de facut, si ca sa nu uit florile le asez aranjate langa usa impreuna cu umbrela.

Scol cu greu armata adormita de prunci (o sa ziceti ca 3 nu sunt multi , dar va spun eu cand vor ei pot parea un batalion) si incerc sa ii conving sa se imbrace .Constat ca cu exceptia lui A. care e in clasa I si are entuziasmul de rigoare,ca restul plang si se rasucesc in pat doar doar mai apuca un pui de somn sau si mai bine poate ma razgandesc de-a binelea . Vazand ca nu glumesc se porneste o jeluire pe doua voci de iti vine sa iti bagi degetele in urechi si sa fugi, cat mai departe. Renunt in ultima clipa la rochita si ciorapei albi la fundite si capete goale si ii imbrac mai gros, pe cei mici cu mana mea, ca sa scurtez timpul de executie si cobor jos in hol unde fac repejor inventarul sa vad daca n-am uitat ceva , gandindu-ma ca un inceput de an care se respecta incepe la ora 8 dimineata si cum ar fi sa intarziem tocmai in prima zi…

Cand iesim pe poarta inarmati cu flori ghiozdanele si umbrela constat ca ploua marunt si e foarte frig si ma felicit in gand ca am renuntat la moft si i-am imbracat gros pe copii. Plina de entuziasm pornesc spre scoala mare unde se tin de obicei festivitatile cu gandul ca voi afla curand care vor fi cele doua doamne: educatoarea si invatatoarea copiilor mei .Vad cu stupoare ca pe drum ma intalnesc doar cu doua mamici cu priviri cam ratacite care ma intreaba unde se tine deschiderea si ma felicit in gand binenteles ca uite ce bine ca eu stiu ce si cum. Dupa un drum destul de lung si greu din pricina ploii intepatoare si a vantului taios, ajungem uzi in curtea scolii unde cativa parinti cu odrasle cu pampoane si in capul gol incercau sa se adaposteasca de vant si ploaie lipindu-se oarecum de peretele dinspre sud al scolii astfel in cat sa nu mai stea in curent. Uni fumeaza alti vorbesc glumind pe seama situatiei create. Ma uit in stanga si-n dreapta cautand un soi de adunare care in imaginea din memoria mea ancestrala ar trebui sa semene a careu.

Entuziasmul amuteste subit sub bombardamentul aproape tupeist al ploii care ajunge multumita vantului sa te ude cu totul. Tabloul e dezolant . Cei mici dezorientati se uita intrebatori la fata mea nedumerita :unde e careul ? unde sunt copiii cei multi, de fapt ce se intampla ? Intreb si eu ca si ceilalti probabil ce se intampla s-a mutat ziua am ratat deschiderea ?

Aflu ca aici la noi incepe la ora noua si ca pe moment nu e decat secretara si omul de la paza in scoala .

Oscilez amarnic intre a pleca acasa si a ramane ,urasc sa nu fiu hotarata si pentru ca nu gasesc nici un parinte care sa aiba copilul cu ai mei in clasa la scoala si la gradinita decid ca ar trebui sa raman sa vad macar in ce clasa au fost repartizati si cum le cheama pe doamne sa nu am vreo surpriza mai tarziu …

Ma lipesc si eu de perete in spirit de turma si strang puiuti cei mai mici sub aripi sperand ca vor veni doamnele mai devreme si vom scapa mai repede .Evident ca ma inselam din nou desi au venit mai devreme au preferat sa se dezmorteasca in cancelarie asteptandu-l si pe primar sa vina si sa isi faca reclama de rigoare.

La ora noua punct toti ca la un semn (obervaram prin geam ca s-a golit cancelaria) ne idreptam spre curtea din spate a scolii si sub forma unei gramezi de umbre tremurande si de umbrele incercaram sa auzim ce se spune in cele trei cuvintari care s-au tinut in decurs de un sfert de ora culminand cu anuntarea invatatoarelor de la clasa I. Ni se ureaza Un an nou plin de succese! si suntem trimisi fiecare la scolile si gradinitele de cartier unde aveam sa le intalnim pe invatatoare. Da-i doamne romanului mintea cea de pe urma!

Mam gandit eu ca ar trebui sa merg mai tarziu la localul scolii din cartier dar am zis ca nu trebuie sa ratam deschiderea noului an unde plutesc in aer atata sperante si vise, unde colegii se descopera cu fervoare sau timiditate…

Dumiresc pruncii zgribuliti cu manute inghetate ce urmeaza sa facem si o lum incet cu vantul si ploaia in fata spre celalalt capat de strada unde in sfarsit vom reusi sa intram undeva la putina caldura…

Ajungem cu greu si ma hotarasc sa il las pe cel mare sa astepte la usa clasei pana o duc pe fetita la gradinita (care este din fericire in aceeasi cladire) Facem cunostiinta cu doamna Mihaela care pare rupta dintr-un film de asta vara … Radioasa si dragalasa, foarte eleganta pentru talpa asta de tara …Aflam ca dansa e noua educatoare proaspat venita. Inima mi se inmoaie cand intalnesc zambetul deschis care imi spune ca totul e in regula … Las fetita desi plange si o asigur ca a mai trecut prin asta si ca o sa se acomodeze dupa ce plec si ca sunt in partea cealalta la clasa intai .

Facem cunostiinta cu doamna Iuliana de la clasa I . O aparitie delicata dar foarte hotarata atenta in toate partile la toti, tine mortis sa sarute toti copiii desi o parte covarsitoare sunt de etnie roma. Nimic de zis, pana aici. Ne recapituleaza vag si pe fuga ce rechizite au nevoie le ofera manuale copiilor insistand totusi ca parintii sa cumpere altele ca e mai bine si orcum nu sunt suficiente. Acestea fiind spuse ne anunta ca vor scrie doar cu stiloul si ca trebuie sa ne facem provizii in acest sens. Ne elibereaza si ne avertizeaza sa nu intarziem maine dimineata.

Trec sa vad ce face fata si constat ca mai erau vreo 2 – 3 mamici desi ni se spusese sa venim la 11 jumatate sa ii luam. Bucuroasa totusi ca o gasesc vesela pe fetita o imbrac si plecam cu totii spre casa, impreuna cu o vecina care mai inspirata (are si o fetita in clasa III-a) a venit direct la scoala din cartier, mai tarziu si care ma anunta ca se duce in oras sa ia manuale si ca daca vreau sa ii spun ca imi ia ea .Sigur ca vreau zic eu , gandind ca asta e singurul lucru bun care s-a intamplat azi si ca orcum nu aveam cum sa mai tarasc copii prin maxi-taxi pana la un centru comercial cunoscut sa fac cumparaturi ca si asa eram inghetati cu totii bocna si tare infometati.

Trebuie sa recunosc ca a fost o experienta de-a dreptul cutremuratoare daca nu trauimatizanta pentru toti, de la mic la mare si mai ales cu-tremuratoare de frig. Nici pana acum, desi am inghitit pe nerasuflate o cacaua calda nu ne-am incalzit complet.

Si daca va spun ca scoala mare are o sala de sport imensa acoperita proaspat inaugurata in campania electorala ?cum va suna ?De ce nu se poate sa ne comportam civilizat oare?, cu respect fata de copii si parinti si de noi insine ca profesori… Si mai adaug aici o frantura din discursul Doamnei Director care suna cam asa: …Noi nu invatam copiii sa faca rele, daca ii vedeti pe strazi ca nu stiu sa se comporte nu e vina noastra noi nu facem din ei infractori, scoala a incercat intotdeauna sa ii invete de bine … sa fie oameni… Nu stiu de ce dar acum in gand aceste cuvinte suna a sticle sparte pe caldaram… sau a plescaiala de pantofiori nou-nouti platiti cu sudoarea unor oameni cea mai mare parte muncitori amarati prin delta din curtea scolii…

Read Full Post »

Read Full Post »

Older Posts »